Alături de lături
0Asistăm neputincioşi la erupţiile unui munte de excremente.
Sunt de o vreme ţinta unor atacuri josnice purtate fie prin e-mail-uri, fie pe câteva bloguri de moravuri uşoare. Toate aceste mesaje sunt expediate la adăpostul unor identităţi false, cu „nick names“-uri, adică sub nişte supranume pe care un amator în computere le poate fabrica în câteva minute. Nu sunt, desigur, singur în această aventură involuntară.
Horia-Roman Patapievici sau Cristian Tudor Popescu au scris în mai multe rânduri despre această cultură hidoasă care creditează un spectru larg de infirmităţi de ordin psihologic.
Autorii acestor împroşcări cu mizerii şi-ar declina identitatea dacă ar acorda polemicii, fie ea şi coborâtă în cele mai fetide medii, o minimă şansă de cavalerism. Pe sol autohton, mentorul şi practicantul cel mai experimentat al acestui tip de ticăloşie mediatică este Alcibiade, porecla sub care, de aproape 20 de ani încoace, „România Mare” insultă, calomniază, terfeleşte. Puieţii spiritului lui Alcibiade, procreaţi şi activând în aceleaşi straturi de bălegar vâscos, se lăbărţează şi îşi fac mendrele în imperiul internetului. Dacă C.V. Tudor, deşi în continuare în stare de libertate, a fost şi este inculpat în zeci (sute?) de procese, progeniturile sale internaute sunt inexpugnabile. Lovesc însă din acelaşi întuneric, sub aceleaşi deghizări, cu aceeaşi mişelească dexteritate. Asistăm neputincioşi la erupţiile unui munte de excremente.
Aşa cum scriam mai sus, o ploaie de e-mail-uri imunde a fost proiectată în direcţia mea de vreo câteva luni. M-am decis să alertez organele. I-am dat toate datele unui amabil ofiţer din cadrul unui departament de criminalitate informatică din MIRA. Din vorbă în vorbă, acesta mi-a mărturisit că, dacă „băieţii sunt deştepţi”, nu vor fi identificaţi niciodată. „Deşteptăc iunea” lor însemnând, de exemplu, ca, înainte de a-şi lovi ţintele din România, mârşavele e-mail-uri să fie trecute prin nişte servere din Singapore, China, Canada şamd. Băieţii şi-ar şterge astfel definitiv urmele. Aveam să primesc între timp şi răspunsul oficial din partea MIRA: cazurile depăşeau aria de competenţă a respectivului compartiment. Pentru ca, totuşi, să am unele şanse de a-i depista pe defăimători mi-au fost descrise nişte proceduri sofisticate până dincolo de limita absurdului şi care ar fi durat ani de zile. Am renunţat.
Rămâne problema de principiu: ce se poate face pentru ca spaţiul larg al comunicării publice să fie cât de cât curăţat de asemenea becisnice apariţii? Se pare că aproape nimic. Legile şi instituţiile sunt, pe bună dreptate, foarte severe în apărarea secretului emitenţilor corespondenţei, dar devin visătoare, laxe în interpretări şi încâlcite în soluţii când vine vorba despre destinatarii-victime ale acestui dialog împotriva firii. Ce-i de făcut?
Dacă te amesteci cu porcii, sfârşeşti prin a mânca din aceleaşi lături. Mai poţi înfrunta fiara în instanţă şi chiar s-o îngenunchezi: poţi claca însă pe parcurs, aşa cum i s-a întâmplat jurnalistei Rodica Chelaru de la BBC, care, după un proces câştigat în faţa lui C.V. Tudor, şi-a luat lumea în cap şi va mai fi trăind departe, prin Noua Zeelandă. În fine, poţi să rămâi străin şi rece. La urma urmelor, flegmele îndreptate în direcţia ta au o traiectorie foarte scurtă atâta vreme cât emiţătorii lor nu pot renunţa tocmai la ceea ce-i face şi puternici, dar şi vulnerabili: la mască.