Aici nu se va construi "Dracula Park"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Romaniei

cumpărate acţiuni la Transelectrica, societate la care subscrierile s-au terminat şi urmează să fie listată la Bursă. În cazul în care investitorii doresc retragerea, aceştia o pot face, conform legii, numai în cazul în care se schimbă obiectul de activitate al Fondului, se schimbă amplasarea sau după listarea la Bursă. Oficialul Dracula Park nu constestă decizia Executivului, dar indică Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) drept vinovată de eşecul proiectului. Guvernul poate anula, dacă doreşte, titlul de parc industrial, dar asocierea cu RA-APPS rămâne în vigoare şi nu poate fi denunţată unilateral, este de părere Sorin Marica, care anunţa şi faptul că va acţiona în instanţă guvernul. El mai spune că, pentru realizarea proiectului, societatea a investit sume care se pierd prin anularea titlului de parc industrial. "RA-APPS, această instituţie a statului şi totodată partenerul nostru, nu a numit din 2004 şi până în prezent nicio persoană în Consiliul de conducere al societăţii, fapt pentru care nu au putut fi finalizate prevederile contractuale stabilite între Dracula Park şi regie".

O decizie provocată de interese?
Ca urmare a hotărârii guvernului, societatea "Parcul turistic şi de agrement Snagov" pierde dreptul de folosinţă asupra terenului de 457,89 ha, din Snagov, aferent Complexului Agrozootehnic Vlăsia. Terenul rămâne în domeniul privat al statului şi în administrarea RA-APPS. De altfel, există voci avizate care susţin că acţiunea Executivului nu este tocmai străină de interesele unor oameni de afaceri, care au investit în terenurile din zonă. Astfel, imediat după ştirea amplasării proiectului la Snagov, preţul unui metru pătrat de teren a sărit de cinci ori, ceea ce a stopat dorinţele de "dezvoltare" a multora dintre ei. Rămâne de văzut cum vor evolua preţurile terenurilor din zonă şi cine va beneficia de pe urma acesteia.

"Dorim să realizăm acest proiect. După perioada de vară, în care majoritatea acţionarilor sunt în vacanţă, ne vom întâlni cu principalii deţinători de acţiuni pentru a hotărî ce avem de făcut"
Sorin Marica
Director General - Dracula Park

Proiectul a fost lansat în urmă cu cinci ani
* Proiectul "Dracula Park" a fost lansat în noiembrie 2001, prima amplasare anunţată fiind Sighişoara. Parcul urma să se întindă pe o suprafaţă egală cu cea a 242 de terenuri de fotbal, iar investiţia depăşea 30 milioane de dolari.
* Se decide mutarea la Snagov, după ce fuseseră vehiculate zonele Bran sau chiar litoralul Mării Negre, la insistenţele unor organizaţii internaţionale puternice.
* În 2003 se încheie contractul de asociere, parafat pentru 49 de ani, care stabilea că RA-APPS va asigura dreptul de folosinţă pentru un teren de 460 hectare, din comuna Snagov, pentru realizarea proiectului. Societatea Dracula Park urma să contribuie cu studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, cele hidrogeologice şi cel de impact.
* În 2004, printr-o hotărâre de guvern, a fost aprobată constituirea parcului industrial "Parc Turistic şi de Agrement Snagov" pe terenul Complexului agrozootehnic Vlăsia.
* În martie 2006, guvernul decide demararea procedurilor legale pentru anularea titlului de parc industrial acordat "Parcului turistic şi de agrement Snagov" şi începerea demersurilor necesare în vederea rezilierii atât a contractului de asociere în participaţiune, cât şi a contractului de administrare.
* În iulie 2006 se anulează statutul de parc industrial, pe motiv că din 2004 şi până în prezent nu a fost realizată nicio investiţie prevăzută de iniţiatori în studiul de fezabilitate.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"