Aeroportul Henri Coandă va funcţiona cu un număr redus de porţi de îmbarcare. Vor fi disponibile numai 52 de ghişee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona de îmbarcare a Aeroportului Internaţional ”Henri Coandă” va funcţiona cu un număr redus de porţi, proporţional cu valorile de trafic, respectiv cu numai 14 porţi de îmbarcare pentru zboruri internaţionale, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Astfel, pentru procesarea pasagerilor pe fluxul de Plecări, vor fi deschise numai 52 de ghişee check-in (de la 53 la 104), amplasate în zona nouă a terminalului, iar zona aferentă ghişeelor 1-52 va fi amenajată ca zonă de aşteptare dotată cu banchete, unde pasagerii şi însoţitorii acestora pot aştepta începerea operaţiunilor pentru zborul dorit.

”Pandemia de CoVid-19 a afectat grav traficul aerian, în special pe cel internaţional, acesta situându-se în prezent la cca. 15-20% din normalul acestei perioade. În aceste condiţii, şi traficul pe aeroporturile din Bucureşti cunoaşte un trend descendent similar.”, au explicat reprezentanţii CNAB.

Potrivit acestora măsurile luate au în vedere atât eficientizarea activităţii aeroportuare prin exploatarea raţională a resurselor disponibile, cât şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite pasagerilor şi a creşterii siguranţei sanitare.

CNAB menţionează că măsurile vor intra în vigoare începând cu data de 16.02.2021 şi se vor menţine până la înregistrarea unei creşteri semnificative a numărului de pasageri şi de mişcări aeronave.

În 2020, numărul pasagerilor a scăzut cu 69,7% faţă de anul precedent

În condiţiile pandemiei de CoVid-19, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, în anul 2020, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti s-au înregistrat 4.456.577 pasageri, în scădere cu 69,7% faţă de 2019, respectiv 52.288 de mişcări de aeronave, în scădere cu 57,6% faţă de anul anterior.

În condiţiile în care în primele două luni din 2020 traficul de pasageri a cunoscut o uşoară creştere, de 5.5%, faţă de 2019, scăderea pe celelalte 10 luni ale aceluiaşi an (martie - decembrie) a fost de peste 81%, cu un minim de 19.118 pasageri şi 1.136 mişcări aeronave în luna aprilie, respectiv un maxim de 426.081 pasageri şi 5.218 mişcări de aeronave în luna august.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată