ADS, acuzată că a concesionat direct terenuri către companii aflate în portofoliul statului

0
Publicat:

Două asociații din domeniul energiei regenerabile au semnalat caracterul neconcurențial al concesionării directe a terenurilor administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS) către companii aflate în portofoliul statului, care contravine legislației naționale și europene.

ADS, acuzată că a concesionat direct terenuri către companii aflate în portofoliul statului

Asociația „Romanian Photovoltaic Industry Association” (RPIA) și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), reprezentând producători, dezvoltatori și prestatori de servicii și echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de aproximativ 4.5 GW, cer autorităților asigurarea unor condiții de concurență echitabilă pentru toți dezvoltatorii de capacități de producere a energiei din surse regenerabile”, se arată în comunicatul celor două asociații.

RPIA și RWEA, alături de alte asociații de profil au sesizat, în repetate rânduri, caracterul neconcurențial privind concesionarea directă a terenurilor administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS) către companii aflate în portofoliul statului, care contravine legislației naționale și europene.

În contextul în care, din 2022, investitorii privați pot dezvolta proiecte doar pe suprafețe de sub 50 de hectare (maxim 42 MW) în baza interpretării restrictive a legii fondului funciar de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru bunurile proprietatea publică a statului, care favorizează entitățile și societățile unde statul este acționar majoritar, este profund anticoncurențial. Este imperios ca o astfel de schimbare legislativă, cu impact asupra unei piețe unde competiționează liber tipuri distincte de entități și societăți, să respecte normele naționale și europene.

Nu a fost respectat principiul concurenței loiale

RPIA și RWEA reiterează că încercările repetate de modificare a cadrului legislativ descurajează investițiile și, implicit, afectează atingerea țintelor de neutralitate climatică asumate de România, ca urmare a mesajului pe care îl transmit actorilor privați. Astfel de măsuri trebuie să respecte principiul transparenței și al concurenței loiale, ceea ce implică organizarea unor licitații publice pentru atribuirea concesiunilor și a dreptului de superficie, sau, cel puțin, definirea unor criterii de selecție clare și nediscriminatorii; o negociere directă între ADS și anumite companii selectate nu este în măsură să asigure astfel de condiții echitabile de concurență.

Subliniem că încadrarea proiectelor ce urmează să fie realizate de companii de stat (sau private, unde statul este acționar majoritar) în categoria obiectivelor de investiții de interes național implică facilitarea procesului de avizare, nu atribuirea directă a terenurilor sau a dreptului de superficie.

Atingerea țintelor de neutralitate climatică rămâne un deziderat comun al mediului public și privat. Reiterăm, pe această cale, că RPIA, RWEA și industriile conexe nu se opun realizării unor astfel de proiecte, ci solicită asigurarea unor condiții de concurență echitabilă pentru toți dezvoltatorii de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, ceea ce se poate realiza prin eliminarea barierei de 50 de hectare si prin invitarea tuturor părților interesate să participe la un proces transparent și competitiv de atribuire de suprafețe de teren aflate în proprietatea statului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie