ADEVĂRUL, partener media la "Davosul" Europei de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamismul economiei României şi oportunităţile pe care le oferă investitorilor străini vor fi prezentate companiilor poloneze, dar şi celor europene, în cadrul unui forum economic care se va

Dinamismul economiei României şi oportunităţile pe care le oferă investitorilor străini vor fi prezentate companiilor poloneze, dar şi celor europene, în cadrul unui forum economic care se va desfăşura la Krynica (Polonia), în perioada 6-9 septembrie.
În cadrul acestui forum, aflat la a 16-a ediţie, şi care este supranumit "Davosul" din estul Europei după modelul celebrului forum economic mondial, Adevărul este partener media. România va beneficia de un panel special în care va fi prezentată experienţa poloneză în adaptarea legislaţiei naţionale la cea europeană, oportunităţile de pe piaţa românească, inclusiv cele de pe piaţa de capital, din punctul de vedere al investitorului străin, rata de integrare a economiei naţionale în cea europeană şi punctele sensibile ale aderării, domeniile în care economia poloneză şi cea românească pot coopera pe piaţa UE. Personalităţi din cadrul BNR, al Executivului, dar şi din cadrul mediului de afaceri - Siveco sau Artima vor contribui la creionarea unei imagini veridice.
Panelul este organizat de Enterprise Investors, un fond de investiţii activ pe piaţa central-europeană, care are deja în România proiecte de circa 100 milioane de euro, şi care are în intenţie dublarea acestui portofoliu în numai 2-3 ani.
Pe agenda Forumului de la Krynica se află peste 130 de dezbateri, organizate pe domenii precum afaceri şi management, macroeconomie, ştiinţă şi cultură, combustibili şi energie, afaceri internaţionale, UE şi vecinii săi, regiuni, societate, statul şi reformele. În prima zi vor fi decernate o serie de premii pentru zona central şi est-europeană: personalitatea anului, organizaţia neguvernamentală, pentru compania anului etc. Forumul economic va prezenta şi un raport anual vizând Transformările din Noua Europă.
Ediţia din acest an va avea circa 1.600 de participanţi din 40 de ţări, din care aproximativ 600 sunt oameni de afaceri. Organizatorul manifestării, Institutul pentru studii est-europene, este activ în intensificarea colaborării companiilor şi organizaţiilor în special din zona central şi est-europeană.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Aniversarea de 55 de ani a Reginei Rania a Iordaniei! Un nou portret a fost lansat, iar familia i-a făcut urări deosebite
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Cutremur grav în estul Afganistanului: Peste 20 de morți și peste 115 răniți. Zonele afectate sunt izolate și greu accesibile