Activitatea la Oltchim va fi repornită săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că până la sfârșitul săptămânii viitoare va fi repornită activitatea la combinatul Oltchim, iar salariații vor primi ultima parte din salariul pe luna august.

"Până la sfârșitul săptămânii viitoare, salariații de la Oltchim vor primi lichidarea pe august, concomitent cu repornirea activității. Finanțarea pentru reluarea procesului de repornire a producției a fost posibilă și în urma înființării Comitetului pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim", a spus Chițoiu.

Angajaţii de la Oltchim au primit vineri avansul pe luna august.

Activitatea la Oltchim a fost sistată la sfârşitul lunii august.Autoritățile au decis constituirea unui parteneriat public-privat între principalii creditori şi autorităţile statului, prin crearea Comitetului pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim. Din acesta fac parte: primele trei bănci după criteriul valorii împrumuturilor acordate Oltchim, Electrica, AVAS, precum şi reprezentanţi ai Guvernului, respectiv MFP şi MECMA.

Procedura de privatizare a Oltchim a fost încheiată prin nesemnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni de 54% deţinut de Ministerul Economiei prin OPSPI, deoarece adjudecatarul licitaţiei nu a prezentat documente din care să rezulte că deţine disponibilităţile băneşti.

Realizatorul TV Dan Diaconescu a câțtigat licitaţia pentru acţiunile deţinute de stat la Oltchim, acesta oferind cel mai mare preţ, de 203,149 milioane lei.

Premierul Victor Ponta a declarat că în cazul în care Dan Diaconescu nu va putea să plătească preţul oferit pentru preluarea acțiunilor deținute de stat la Oltchim, atunci privatizarea va fi reluată într-o perioadă de şase luni.

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte