Active în scădere pentru băncile din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţiile de credit de pe piaţa românească, inclusiv sucursalele băncilor străine, înregistrau la finele lunii septembrie active totale de 322,47 miliarde de lei, în scăderea cu 3% faţă de nivelul atins cu şase luni în urmă, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). 

Raportat la echivalent euro, totalul activelor, de 76,8 miliarde de euro, scăderea în intervalul martie-septembrie 2009, este de doar 2%. Primă reducere a activelor bancare s-a înregistrat în trimestrul al doilea, când  valoarea acestora a scăzut de la 332,34 miliarde în martie, la 328,9 miliarde de lei în iunie. În intervalul menţionat, atât activele instituţiilor bancare cu capital privat sau majoritar privat, cât şi cele ale  băncilor cu capital străin sau majoritar străin, şi-au majorat ponderea în totalul activelor din sistem la 93,9%, respectiv 86,8%.

Rentabilitate în creştere

În ceea ce priveşte rentabilitatea economică a sistemului bancar (ROA - profit net/total active), indicatorul a urcat uşor până la 0,28% la finele lui septembrie, după ce, la finele lunii martie, acesta era negativ (+0,25%). Şi rentabilitatea financiară (ROE- profit net/total capitaluri) a înregistrat un avans, până la 3,22%.

În ciuda creşterii ponderii creditelor restante şi îndoielnice în totalul creditelor şi al activelor (1,23%, respectiv0,92%), indicatorul de solvabilitate al sistemului bancar a crescut de la 13,16% la finele primului trimestru din 2009, la 13,73% în septembrie. Şi asta pentru că mai multe bănci au operat majorări de capital, a explicat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR.

Totalul creditelor acordate clientelei se menţine peste valoarea depozitelor atrase, deşi raportul între cele două componente este în scădere, de la 124,7% în martie, la 117,55% în septembrie.

La finele primelor nouă luni ale lui 2009, în sistem activau 42 de instituţii de credit, dintre care 10 erau sucursale ale băncilor străine.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!