Acţionarii FP cer amânarea dividendelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La scurt timp după semnalele din „Adevărul", potrivit cărora Fondul Proprietatea (FP) a ajuns o jucărie în mâinile speculatorilor, organizaţiile reprezentative pentru foştii proprietari contestă hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor FP luate la 6 septembrie.

Forumul Civic Românesc şi Asociaţia Acţionarilor Privaţi din FP au anunţat ieri că vor ataca în instanţă deciziile AGA, cerând şi suspendarea acestora. Unul dintre efectele suspendării va fi amânarea plăţii dividendelor cu cel puţin un an, astfel încât „şi viitorii acţionari să poată să-şi primească acţiunile ce li se cuvin la Fondul Proprietatea", a precizat Adrian Iuraşcu, preşedintele Forumului Civic Românesc. El consideră incorectă acordarea de dividende uriaşe doar pentru o mică parte a proprietarilor care sunt acţionari la FP, „marea majoritate a acţionarilor fiind speculatori pe piata imobiliară".

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG