Acordul CETA între Canada şi UE a intrat astăzi în vigoare. Ce avantaje aduce României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, preşedintele CCIR, Mihai Daraban, şi Secretarul de Stat în Ministerul Mediului de Afaceri, Sterică Fundulea

Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA) a intrat în vigoare provizoriu joi, 21 septembrie, iar taxele vamale au fost eliminate în proporţie de 98%, a declarat într-o conferinţă de presă Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei în România.

„Începând de astăzi, Acordul Economic şi Comercial Atotcuprinzător între Canada şi Uniunea Europeană  (CETA) intră în vigoare, oferind consumatorilor şi afacerilor europene şi canadiene acces preferenţial pe aceste pieţe. CETA este un acord progresiv de liber schimb care se adresează sau elimină barierele în practic toate sectoarele şi aspectele de comerţ bilateral Canada-UE”, a precizat Hamilton.

Potrivit lui, odată cu efectele CETA, potenţialul comerţului bilateral este de aşteptat să crească cu 23%. Exporturile UE vor creşte anual cu până la 17 miliarde de euro, iar PIB-ul anual al UE va creşte cu până la 11,6 miliarde de euro.

Ambasadorul a subliniat că „atunci când vine vorba de servicii, Canada este al treilea partener ca mărime al României din afara UE, cu o valoare a serviciilor exportate în Canada de 128 milioane euro în 2015”.

Mihai Daraban, preşedintele CCIR, a declarat în cadrul conferinţei de presă că „se impune să subliniem că 42.000 de locuri de muncă din România la ora actuală sunt dependente strict de comerţul cu Canada, este un indicator foarte important”. „Sperăm ca acest număr să crească după intrarea deplină a acordului CETA. De asemenea, aş menţiona că există, pe lângă celebrul schimb bilateral de mărfuri, şi o rubrică separată de exporturi şi importuri de servicii. Am exportat, în 2016, 105,4 milioane de euro, importurile au atins 72,7 milioane de euro, dar peste aceste cifre, vă spun că am exportat servicii de 144,8 milioane de euro şi am importat de 203,7 milioane de euro. Sunt categorii de schimburi comerciale spre care noi tindem, suntem realişti în ceea ce priveşte potenţialul economiei româneşti la ora actuală, de clasamentele pe care le avem la nivel de UE şi cred că acest export-import de servicii va conta mult mai mult pe viitor faţă de bunuri în sine. (…) Suntem al treilea exportator din UE de echipamente navale, de nave şi ambarcaţiuni. Până la intrarea în vigoare a CETA, la nivelul Canadei ne-am confruntat cu taxe de 16% cu vârfuri de până la 25%, mai ales în condiţiile în care Canada a ratificat un acord cu Coreea de Sud în 2015, vorbind tot despre sectorul naval. De asemenea, la maşini şi echipamente electrice exista o taxă de 9%, iar în cazul produselor agricole procesate existau taxe de aproape 277%. Acest acord aduce, într-adevăr, schimbări majore care nu pot să ducă decât înspre creşterea economică  europeană”, a adăugat preşedintele CCIR.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a susţinut că acordul CETA „este practic un nou început de drum al relaţiilor economice dintre Canada şi UE, un început de drum în care România doreşte să participe într-o manieră activă şi proactivă”. ”Am discutat cu ambasadorul Canadei despre nevoia de a comunica mai bine, despre oportunităţile disponibile graţie acestui acord de a investi şi despre eforturile pe care CCIR le face împreună cu ambasada Canadei pentru a populariza aceste oportunităţi şi despre nevoia ca noi, la nivel guvernamental, să sprijinim acete demersuri. De asemenea am vorbit despre posibilitatea ca în perioada următoare să ratificăm la nivelul Parlamentului României acest acord de a investi, care într-adevăr poate conduce la rezultate benefice pentru mediul de afaceri din România, dar şi pentru mediul decizional”, a precizat Negrescu.

Sterică Fudulea, Secretar de Stat în Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a declarat: „CETA este unul dintre cele mai ambiţioase acorduri încheiate până acum de UE cu o ţară parteneră. Punerea în aplicare a concesiilor comerciale convenite în temeiul prezentului acord va aduce Uniunii Europene câştiguri estimate la 12 miliarde de euro anual. CETA elimină taxele la import pentru toate produsele industriale, ceea ce se traduce într-un avantaj pentru exportatorii din UE într-un cuantum de 470 milioane euro şi, totodată, elimină taxele pentru majoritatea produselor agricole. (…) Avantajele pentru exportatorii şi producătorii români se constituie în eliminarea subvenţiilor la export”.

Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA) va crea oportunităţi noi şi de anvergură atât pentru statele Uniunii Europene, cât şi pentru Canada. Pe lângă reducerea tarifelor la exportul bunurilor, CETA va da un impuls important şi exportului de servicii şi investiţiilor dintre Canada şi România, va permite recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, va creşte competitivitatea companiilor româneşti pe piaţa canadiană şi va reduce costurile pe care le au companiile atunci când exportă, fără a  periclita standardele curente privind protecţia mediului şi drepturile angajaţilor.  De asemenea, acordul va genera oportunităţi semnificative pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri canadieni.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului