Accesul în restaurante va fi permis doar cu programare. Când vor reveni românii la „normalitate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accesul în restaurante va fi permis doar cu programare, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, sugerând că vor urma noi măsuri de relaxare.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, la B1 TV, că România se află pe o pantă descendentă în ceea ce priveşte evoluţia infecţiilor cu coronavirus, iar la finalul acestei săptămâni autorităţile vor anunţa cum au decurs primele două săptămâni de relaxare a restricţiilor şi ce alte măsuri vor fi adoptate de la 1 iunie, a declarat marţi seară la B1 TV ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

El a subliniat că deocamdată precauţia trebuie să fie cuvântul de ordine, iar dacă toate regulile vor fi respectate în perioada următoare, e posibil ca de la începutul lunii august românii să revină la o viaţă cvasi-normală.

„E clar că suntem pe panta descendentă, avem un număr mai mic de cazuri noi, avem un număr de peste 11.000 de vindecaţi, din cei peste 18.000 de infectaţi. Avem, în acest moment, sub 200 de cazuri în terapie intensivă”, a spus ministrul Sănătăţii la B1 TV.

„Dacă ne referim la relaxare, am trecut două weekenduri cu aceste măsuri de relaxare şi astăzi au cam trecut cele zece zile în care gestionam urmările primului weekend, în care senzaţia de libertate a fost un pic exagerată. Suntem într-un moment în care, dacă păstrăm acelaşi trend, ne putem gândi, de la 1 iunie, la un al doilea set de relaxări”, a spus Nelu Tătaru.

Printre noile măsuri de relaxare care vor fi introduse de la începutul lunii iunie, ministrul Sănătăţii a menţionat redeschiderea teraselor.

„La sfârşitul acestei săptămâni vom avea şi evaluarea acestei prime perioade de 14 zile de relaxare şi vom putea spune şi măsurile de relaxare care vin de la 1 iunie. Deocamdată, ştim destul de sigur că vom redeschide terasele. Pot fi mai multe măsuri, dar evaluarea se va face la sfârşitul acestei săptămâni”.

„Ţine doar de noi ce se va întâmpla în următoarea periodată. Evaluarea noastră, la 14 zile, ne-a arătat că putem merge la un nou val de relaxări, dar asta nu înseamnă că terminăm cu precauţia. Precauţia trebuie să rămână, păstrăm aceeaşi distanţare socială. (...) Este vorba despre distanţarea între persoane, nu între grupuri.

De aceea, recomandările noastre vor fi şi, ca măsuri de precauţie, acele programări şi la terase, dar şi la viitoarele deschideri ale restaurantelor... vor fi cu programare, nu vor fi locuri de aşteptare, aglomerări.

Sunt măsuri pe care dacă le respectăm, vor urma şi alte relaxări şi, la un moment dat, vom renunţa şi la aceste precauţii, dar gradual, progresiv. (...)

Dacă lucrurile decurg normal, din 15 iunie ne gândim să deschidem şi plajele”, a explicat ministrul, adăugând că autorităţile contează pe spiritul civic şi responsabilitatea fiecărui cetăţean în parte, mai ales în contextul în care populaţia a trecut prin două luni de restricţii”.

„Noi vrem să mergem pe o pantă descendentă, ca pentru sfârşitul lunii iulie - începutul lui august să avem o viaţă cvasi-normală. (...) În măsura în care respectăm aceste precauţii, putem să ne permitem, în timp, şi alte relaxări”, a spus în final Nelu Tătaru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima