Cum ne sabotează gândurile corpul. Specialiștii explică legătura dintre evenimentele din viața noastră, interpretarea lor și stres
0Corpul răspunde la modul în care gândim, susțin specialiștii. Așadar, nu doar evenimentele în sine produc stres, ci și interpretarea lor. Specialiștii intervievați de Adevărul explică detaliat cum funcționează acest circuit și ce instrumente avem pentru a-l regla.
De pildă, pentru „Adevărul”, psihoterapeutul cognitiv-comportamental Laura Găvan explică de ce gândurile devin reacții fiziologice, cum ne influențează interpretările sănătatea și ce putem face pentru a transforma acest dialog într-un aliat. Ea susține că tot mai multe cercetări confirmă ceea ce psihologia, filosofia și observația de viață sugerează de secole: mintea și corpul nu sunt două entități separate, ci un sistem care funcționează continuu împreună. „În CBT, această interdependență este formulată într-un mecanism operațional: „Gând - Emoție - Reacție fiziologică - Comportament”. Stoicii observau același lucru acum două mii de ani, iar Laura Găvan explică cum: „Nu lucrurile ne tulbură, ci interpretarea pe care o dăm lucrurilor.” (Epictet).
Conexiunea devine vizibilă când privim modul în care corpul reacționează la un simplu gând. „În CBT, această idee capătă bază biologică: nu evenimentul în sine ne stresează, ci interpretarea lui. Dacă mintea își spune «Nu o să fac față», corpul activează sistemul simpatic, crescând cortizolul, ritmul cardiac și tensiunea musculară.” Când perspectiva se schimbă, se schimbă și organismul: „Dacă reinterpretăm situația într-un mod realist: «Este dificil, dar pot încerca un pas acum» corpul răspunde diferit. Aici se întâlnește filosofia cu neuroștiința: libertatea începe cu felul în care răspundem realității.”
„Respirația conștientă, cu expirație prelungită, activează nervul vag și trimite corpului semnalul că nu mai există pericol. Mindfulness-ul, integrat în CBT modern, reduce reactivitatea amigdalei - centrul fricii - și întărește circuitele prefrontale implicate în decizii și autoreglare”, explică ea. În plan cognitiv, rolul atenției devine esențial: „Atenția la gânduri, esențială în restructurarea cognitivă, seamănă uimitor cu exercițiile stoice de examinare a judecăților: nu toate gândurile merită crezute, iar rolul nostru nu este să le combatem, ci să le evaluăm cu claritate.”
Unele tipare mentale sunt mai agresive decât altele, susține specialista. „De pildă, interpretarea oricărei situații în cel mai sumbru mod posibil, menține corpul într-o alarmă continuă. Perfecționismul rigid solicită sistemul nervos prin presiunea de a nu greși. Gândirea în alb-negru transformă orice dificultate într-un dezastru personal.” Stoicii numeau aceleași excese „pasiuni iraționale”, iar psihoterapia modernă confirmă efectele lor biologice.
Aici, ruminația ocupă un loc aparte. „Ruminația, întoarcerea obsesivă la aceleași probleme, este asociată cu niveluri crescute de inflamație și imunitate scăzută. Marcus Aurelius spunea că mintea are tendința să «rătăcească în grijile viitorului și în umbrele trecutului», iar sănătatea vine din capacitatea de a reveni în prezent.”
Instrumentele practice sunt simple, accesibile și validate științific. „Respirația 4-6 reduce activarea simpatică în câteva minute. Tehnica STOP (Stop - Trage aer - Observă - Pune în perspectivă) întrerupe automatismul stresului. Jurnalul ajută la identificarea distorsiunilor cognitive și la formularea unor interpretări realiste. Expunerea treptată învață sistemul nervos că pericolul nu este real. Activarea comportamentală – mișcare, interacțiuni sociale, rutină – scade stresul și întărește sistemul imunitar.”
În același timp, perspectiva stoică aduce un plus de claritate: „Cultivarea discernământului între ceea ce putem controla și ceea ce nu. În termeni CBT, asta înseamnă să orientăm energia spre comportamente utile, nu spre scenarii care nu depind de noi. Este o formă de igienă mentală la fel de importantă ca somnul sau mișcarea.”
„Legătura minte-corp nu este un miracol și nu promite vindecări magice. Este rezultatul unui dialog continuu între interpretările noastre, reacțiile emoționale și biologia stresului. Atunci când ne antrenăm mintea să privească situațiile cu realism și flexibilitate: așa cum recomandă atât CBT, cât și filosofia stoică: corpul răspunde cu echilibru și claritate.”
Ea atrage atenția că aceste tehnici nu substituie intervenția unui specialist: „Ideile și tehnicile prezentate sunt sugestii utile pentru gestionarea stresului și îmbunătățirea stării de sănătate, dar nu înlocuiesc evaluarea sau intervenția unui psihoterapeut ori medic specialist. Când simptomele sunt persistente, intense sau afectează funcționarea de zi cu zi, este esențial sprijinul profesionist al unui specialist care poate adapta aceste instrumente nevoilor personale.”
La rândul său, psihoterapeutul integrativ și psihotraumatologul Petruț Dinu spune, într-o declarație pentru Adevărul, că: „ În activitatea noastră clinică, atunci când încercăm să-i ajutăm pe oameni să se confrunte cu propriile probleme, să facă față traumelor și să ducă o viață mai bună, suntem expuși întâlnirii complexe și multifațetate dintre dimensiunea psihică și cea somatică a vieții umane.”
El subliniază că orice proces terapeutic devine o oglindă antropologică: „În realitate, orice ședință de psihoterapie este o nouă lectură antropologică, o reactualizare a constatării existențiale «Ecce Homo!» - «Iată omul!».”
Specialistul amintește tradiția medicală germană și evoluția domeniilor interdisciplinare care analizează această conexiune: „Școala de medicină germană a excelat în atenția acordată factorilor psihologici în tratarea pacienților din spitale. Un domeniu interdisciplinar precum psihoneuroimunologia încearcă să analizeze relația reciprocă dintre activitatea sistemului endocrin și viața psihică.”
Deși termenii par tehnici, dimensiunea practică este clară: „Majoritatea practicilor terapeutice (respirația conștientă, mindfulness, exersarea stării de prezență - «aici și acum», concentrarea atenției, corporalizarea emoțională, meditația, automonitorizarea gândurilor ș.a.) implică exersarea unei relații pline de blândețe și grijă față de corp. Este un fapt cunoscut că stresul reprezintă o cauză principală a îmbolnăvirii.”
Cum gândurile devin biologie
El explică cum: „Legătura dintre modul în care gândim și reacțiile fiziologice ale organismului este surprinsă de relația dintre gânduri și emoții. La nivel neurobiologic, gândurile apar din comunicarea dintre miliarde de neuroni prin conexiuni denumite sinapse.”
Procesul este simplu în teorie, complex în realitate: „Când un neuron este stimulat, acesta generează un semnal electric numit ‘potențial de acțiune’, care eliberează neurotransmițători, influențând, astfel, neuronii din proximitate. Actul gândirii implică sincronizarea a diferite rețele distribuite în creier.”
Din aceste rețele se nasc emoțiile, iar emoțiile creează reacțiile corporale: „Gândurile generează apoi emoțiile, care, la nivel biologic, reprezintă secreții hormonale: dopamina în cazul plăcerii și motivației, serotonina în cazul stării de bine și de liniște, adrenalina în cazul fricii, oxitocina în cazul dragostei, încrederii și legăturilor sociale, endorfine în cazul euforiei și reducerii durerii.”
Dar hormonul care face diferența între adaptare și boală este cortizolul: „Atunci când suntem stresați sau anxioși, glandele suprarenale secretă cortizol, denumit și «hormonul stresului», care crește atunci când creierul transmite mesaje de percepție a pericolului și presiunilor de tot felul.”
Petruț Dinu introduce o perspectivă rar explicată publicului larg: rolul vital al cortizolului în protecție și homeostazie. „Cortizolul ne ajută prin reglarea răspunsului la stres, prin faptul că ne pregătește corpul pentru acțiune, protejează împotriva șocurilor, controlează metabolismul, acționează ca antiinflamator și imunosupresor, reglează ciclul somn-veghe și susține funcția cerebrală. Câte funcții fascinante are un singur hormon al organismului nostru!”
Problema apare când stresul devine cronic: „Excesul de cortizol poate duce la obezitate abdominală, hipertensiune, glicemie ridicată, osteoporoză, tulburări ale dispoziției. Principalul mod în care afectează organismul excesul de cortizol este suprimarea accentuată a sistemului imunitar.”
Psihotraumatologii precum Gabor Mate, Bessel van der Kolk sau Babette Rothschild au documentat extensiv aceste mecanisme. Dinu citează explicit: „Rothschild o descrie sub denumirea axei hipofizo-cortico-suprarenală în cartea ei - «Corpul își amintește. Psihofiziologia traumei».”
Cum păstrăm un nivel sănătos al stresului
„Pentru menținerea unui nivel optim de cortizol și, implicit, o viață sănătoasă, este nevoie să ne îngrijim permanent de relația dintre minte și corp”, afirmă terapeutul.
Factorii-cheie sunt integrați în orice plan terapeutic modern: sport, meditație, somn adecvat, psihoterapie, gestionarea activităților zilnice. „Realitatea este că putem, prin atenție, exercițiu și conștiență, să influențăm activitatea sistemului nervos central, ceea ce conduce, apoi, la efecte de coerentizare cu sistemul nervos periferic, iar coerența înseamnă sănătate.”
Petruț Dinu conectează această perspectivă la tradițiile filosofice: „Adepții școlilor antice de filosofie practicau exerciții spirituale. O formă de punere în perspectivă și automonitorizare a gândurilor apare la stoici, care au inspirat apariția CBT. În tradiția creștină timpurie, meditația și rugăciunea inimii se realizau în ritmul respirației conștiente.”
Echilibrul dintre știință și dimensiunea spirituală rămâne un punct sensibil, iar el îl definește limpede: „Cred că avem nevoie de multă validare empirică a afirmațiilor despre relația dintre minte și corp, fără a cădea în capcana unui izolaționism științific autosuficient.”
Adaptare, stres și sănătate: unde se rupe echilibrul
De asemenea, el explică un mecanism crucial: corpul caută familiaritatea și homeostazia. De aceea schimbarea, chiar și cea bună, poate declanșa burnout. „Efortul de adaptare la schimbări benefice reprezintă costuri care se traduc în termeni de stres. Linia demarcației nu se face între ceea ce este bun sau rău, ci între adaptare cu succes și prea mult efort.”
Excesul de presiune, inclusiv din medii aparent benigne, poate provoca îmbolnăvire: „Am văzut copii aduși la nivelul unor boli grave, care le puneau în pericol viața, din cauza stresului școlar augmentat de părinții lor. Nu se mai poate discuta despre școală ca mediu al procesării unui stres moderat și al învățării, ci despre un spațiu mental al torturii deghizate.”
„Românii trăiesc într-o societate agresivă, nu furioasă”
Una dintre observațiile-cheie ale specialistului privește consecințele deconectării dintre minte și corp în plan social: „Am observat adesea că nivelul de agresivitate al unei persoane este direct proporțional cu gradul deconectării dintre minte și corp.”
El trasează o distincție esențială: agresivul nu este același lucru cu furiosul. „Agresivul amenință cu vocea și lovește cu pumnul, dar cele două acționează nesincron, de parcă ar avea „viață proprie”. Furiosul simte că i-au fost încălcate limitele și acționează dintr-un loc de siguranță și (auto)conținere.”
De altfel, declară acesta: „În primul rând, omul obișnuit ar putea învăța cum să fie furios, nu agresiv. Până la iubire, mai avem.”
De asemenea, un studiu publicat în Frontiers in Immunology arată că tehnici precum mindfulness, meditația, yoga și Tai Chi produc modificări măsurabile în markerii inflamatori implicați în depresie. Analiza, realizată pe 12 studii clinice aleatorii și 1.058 de pacienți, relevă că: „Tehnicil precum mindfulness și meditația, contribuie la scăderea activității sistemului nervos simpatic și la creșterea activității sistemului nervos parasimpatic”.
Cercetarea arată că intervențiile reduc nivelurile unor citokine esențiale în fiziologia depresiei, precum IL-1β, IL-6 și TNF-α. Mecanismul este documentat biologic. Autorii explică faptul că „tehnicile minte-corp [...] contribuie la diminuarea activității sistemului nervos simpatic și la creșterea activității sistemului nervos parasimpatic”, ceea ce reduce activarea proceselor inflamatorii din organism.
„Meditația poate duce la dezvoltarea cortexului prefrontal și la reducerea dimensiunii și activității amigdalei”, două regiuni-cheie pentru reglarea emoțiilor și reacțiilor la stres. Aceste modificări sunt relevante în depresie, unde rețelele cerebrale responsabile de reacțiile de alarmă și de ruminare sunt hiperactive.
Concluzia analizei este că practicile minte-corp nu sunt intervenții de confort emoțional, ci produc „schimbări măsurabile în răspunsul inflamator al organismului”, potrivit autorilor. Rezultatele sunt considerate suficient de solide încât cercetătorii recomandă integrarea acestor tehnici ca intervenții complementare în managementul depresiei, cu potențial de reducere a simptomelor prin mecanisme imune și neurobiologice.