Vrancea, un judeţ prizonier în muzeul tranziţiei româneşti
0În ce se măsoară buna guvernare? Nivelul de trai, transparenţa decizională, politicile eficiente anticorupţie, competiţia liberă în mediul economic, predictibilitatea politicilor publice, am enumerat doar câţiva dintre indicatori.
România a evoluat mai mult sau mai puţin după Revoluţie, în funcţie de o serie întreagă de stimuli: presiunea noilor generaţii, accesul la informaţie, contactul cu Occidentul, dinamica mediului economic care a încercat în permanenţă să reziste concurenţei cu idei, produse sau business-uri importate sau relocate din Europa.
Descoperim astăzi, în pline discuţii despre regionalizare, descentralizare sau următorul exerciţiu financiar al UE, pete gri pe harta României. Judeţe codaşe la toţi indicatorii de dezvoltare. Judeţe în care nivelul de trai este invers proporţional cu reprezentarea politică şi validarea electorală a celor care le conduc de zeci de ani.
Vrancea este unul dintre ele. Cifrele Institutului Naţional de Statistică arată că în primele 7 luni din 2013, câştigul salarial mediu net a fost, în judeţul Vrancea, cu aproape 30% mai mic decât cel înregistrat la nivel naţional. O situaţie prezentată public de Prefectura Vrancea în luna august arata că despre 107.000 vrânceni care se încadrează în categoria de vârstă a populaţiei active nu există date oficiale cu privire la un loc de muncă, aceştia nefiind în şomaj sau în vreo formă de asistenţă socială. Unul din trei vrânceni activi munceşte la negru, e plecat în străinătate, nu are un loc de muncă sau încearcă să supravieţuiască dintr-o agricultură de subzistenţă. O altă statistică, la fel de îngrijorătoare: peste 61.000 de locuitori ai judeţului - aproape 20% din populaţie, se regăsesc în registrele APIA pentru a primi ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană.
Un tablou economic trist, care contrastează flagrant cu veselia continuă a liderilor USL din Vrancea. Aproape orice eveniment a devenit în acest judeţ prilej de festival şi de focuri de artificii. Cel mai recent, Festivalul Viei şi Vinului. Viticultorii sunt decimaţi de fiscalitatea agresivă sau de concurenţa neloială, dar au un festival al lor, la care Oprişan se urcă pe scenă să le mulţumească pentru că au mai rezistat un an.
La 24 de ani de la Revoluţie, Marian Oprişan (din martie 2013, preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România; din 2000, preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea) a încremenit într-un proiect stupid: să arate lumii că şi-a depăşit condiţia de băiat bun la toate între şmecherii vrânceni din anii '90. Anii tranziţiei au trecut peste Vrancea şi peste România, noi generaţii de politicieni, oameni de afaceri, profesionişti din diverse domenii intră pe scena publică. Mai puţin în Vrancea. Băiatul bun la toate din anii '90 are acum, după o evoluţie politică spectaculoasă, oamenii lui de încredere în partidele mari, în instituţiile publice sau în mediul de afaceri.
Se discută despre regionalizare şi descentralizare. Despre reforma administrativă a României şi despre cum refacem arhitectura instituţională a acestui stat, astfel încât să mai facă un pas pe calea modernizării impuse de statutul de membru al Uniunii Europene. Înţeleg din relatările presei centrale că Marian Oprişan, de la Vrancea, are şi el un rol în discuţiile şi negociere pe care le poartă Victor Ponta şi Liviu Dragnea cu baronii USL.
Nu am aşteptări nici de la Ponta, nici de la Liviu Dragnea. Mă întreb însă dacă vreun membru al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare, alcătuit şi din reprezentanţi ai societăţii civile ori ai mediului universitar şi academic, are tăria să-i ceară lui Marian Oprişan să tacă. Sau măcar să vorbească mai puţin şi să recunoască public faptul că a avut, timp de 13 ani, toate pârghiile de putere într-un judeţ care a devenit o pată gri pe harta României.