Turcia, alcoolul şi aderarea la UE

Relaţia dintre Turcia şi Uniunea Europeană a împlinit jumătate de secol de la semnarea primului pact oficial de pre-aderare, sugerând o relaţie cel puţin bizară între cele două părţi. Deşi discuţiile au luat o pauză în 2010, preşedintele Consiliului European a transmis astăzi un mesaj optimist, după vizita sa la Ankara de pe 23 mai. Premierul turc Erdogan anunţă tot azi o lege acuzată a fi un nou pas spre impunerea unei agende islamice.

Ceea ce se poate observa foarte uşor este lipsa reală a intenţiilor de căsătorie dintre statul turc şi Uniunea Europeană, printr-o amânare ce durează de mai bine de 50 de ani, deşi nimeni nu poate nega o cooperare constantă între cele două entităţi. Este clar dar nimeni nu o spune cu voce tare, deşi poate primul ministru Erdogan alege un mesaj mai direct.

 ..chiar dacă Turcia se gândeşte la o posibilă aderare în UE pentru propriul beneficiu, se gândeşte în acelaşi timp şi la avantajele pe care ea le-ar putea aduce Uniunii. Turcia nu intenţionează să fie o povară.

Cu toate acestea, premierul turc a acceptat invitaţia lui Herman Van Rompuy de a face o vizită oficială la Bruxelles în lunile ce vor urma, pentru a discuta despre semnarea unui acord, ce va permite ulterior ridicarea vizelor pentru cetăţenii turci în spaţiul european.

Guvernarea de 11 ani a lui Recep Tayyip Erdogan a redresat economic Turcia, care în acest moment concurează din punct de vedere al PIB-ului cu cele cinci mari economii ale UE, depăşind Suedia, Polonia, Belgia. Acest lucru i-a crescut popularitatea în rândul propriilor cetăţeni, adăugându-i un plus de imagine şi la nivel internaţional. Mai mult, în plan extern viziunile sale au fost denumite neo-otomanism, o politică conform căreia Turcia trebuie să îşi consolideze influenţa în zonele dominate de Imperiul Otoman. Asocierea sa tot mai mare cu figura legendară, intemeietorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, evidenţiază succesul politicilor întreprinse de Recep Erdogan, aflat la al treilea mandat al său ca premier al statului turc. Diferenţa majoră între cei doi oameni politici, este faptul că în timp ce primul a reformat social Turcia, înlăturând orice implicare a religiei în deciziile interne ale statului, cel din urmă este considerat a face întocmai opusul.

Agenda politică internă a lui Erdogan este considerată foarte îngrijorătoare de către susţinătorii laicităţii statului turc. Turcia este un exemplu de succes între statele cu religie predominant islamică, care a reuşit să împiedice implicarea religioasă în politicile statului, precum şi în justiţie sau educaţie. Premierul turc, un musulman declarat al cărui partid de guvernământ îşi trage rădăcinile din mişcarea conservatoare a Turciei, este acuzat de implicarea în lucrurile care sunt legate de un stil de viaţă liberal.

Încă de la începutul guvernării sale, Erdogan nu a făcut un secret din faptul că intenţionează să restrictioneze consumul de alcool în ţara sa predominant musulmană, însă constituţional laică. Astăzi, el a anunţat promovarea unei legi care va interzice vânzarea alcoolului între 10 p.m. şi ora 6 a.m., interzicerea oricărui tip de publicitate (inclusiv sponsorizarea evenimentelor), măsuri ce vor duce la ridicarea licenţei pentru producerea băuturilor alcoolice dacă vor fi încălcate. Mai mult, etichetele vor fi standardizate şi vor trebui să conţină mesaje cu efectele nocive ale consumului de alcool, precum cele de pe pachete de ţigări.  

Motivaţia primului ministru este „obligaţia noastră constituţională de a proteja binele tinerilor”, în timp ce oponenţii săi acuză o denaturare a adevăratelor intenţii, care spun aceştia că sunt în fapt măsuri care intervin în alegerile personale, pentru a impune gradual o agendă islamică. Unul dintre parlamentarii din Opoziţie, Musa Çam a declarat că acesta nu este o luptă  împotriva efectelor nocive ale alcoolului, ci este o abilă încercare de a rearanja societatea în funcţie de propriile lor (n.r. Partidul pentru Justiţie şi Dezvoltare AKP) credinţe şi stiluri de viaţă.

Erdogan insistă că este implicat în asigurarea laicităţii statului său şi că ar dori o viitoare integrare a Turciei în Uniunea Europeană, însă dacă politicile Guvernului său continuă să indice o posibilă islamizare a ţării, un viitor mariaj pare din ce în ce mai improbabil. Chiar şi susţinerea populară a integrării în UE a scăzut de la 70% în 2005 la 33% în 2012.

Carismaticul lider al Turciei a lansat o afirmaţie foarte interesantă, ce cuprinde o întreagă serie de dileme şi probleme ale Uniunii Europene de astăzi.

În acest moment sunt mai mult de 5 milioane de turci în interiorul UE, deci se poate spune că există deja o Turcie în Uniune.

Lăsând sarcasmul la o parte, premierul turc are dreptate (deşi cifra pe care a exprimat-o este mult sub cea reală, estimată oficial la 10 milioane), există deja o Turcie în UE, încă insuficient integrată şi cu destule probleme, la ce se gândesc oare liderii de la Bruxelles despre gestionarea adevaratului stat turc, cu peste 74 milioane de locuitori predominant musulmani?