Traficul de persoane sau sclavia modernă în spaţiul european

Biroul ONU de luptă contra crimei estimează că în fiecare moment aproximativ 2.4 milioane de oameni sunt în procesul de trafic de persoane. Organizaţia internaţionala a Muncii (OIM) estimează că între 2002 şi 2011 aproximativ 20.9 milioane de oameni au fost victimele acestor retele. OIMi şi Comisia europeană şi-au unit forţele pentru a transforma aceast fenomen într-un delict pentru întreaga comunitate de state.

Traficul de persoane este una dintre cele mai grave infracţiuni la nivel mondial din pricina implicaţiilor sale sociale, psihologice, morale profunde, de cele mai multe ori cu efecte iremediabile, asupra întregii populaţii - în special a copiilor şi tinerilor - dar şi a celorlalte categorii în mod indirect. Exploatarea există atunci când se exercită o constrângere asupra persoanei în cauză (prin ameninţarea cu sau uzul de forţă, răpire, fraudă, înşelăciune etc.), indiferent dacă victima şi-a dat sau nu consimţământul.  Atunci când victima este un minor, aceste acte de exploatare se încadrează automat în categoria traficului de persoane, chiar dacă nu a fost exercitat niciunul dintre mijloacele de constrângere enumerate anterior.

La 31 mai  a.c. 100 de organizaţii ale societăţii civile şi-au unit forţele, sub egida Comisiei Europene, pentru a forma Platforma UE a societăţii civile împotriva traficului de persoane. Platforma constitue un forum de discuţii pentru organizaţiile societăţii civile europene, la nivel local si naţional, care activează în domeniul drepturilor omului, a drepturilor copiilor, ale femeilor, al egalităţii de gen şi în cel al drepturilor emigranţilor. Comisia va susţine Platforma prin organizarea de întâlniri în mod regulat în care organizaţiile să ofere informaţii şi feedback cu privire la situaţiile întâlnite în activitatea lor. A doua întâlnire a Platformei este prevazută provizoriu pentru toamna acestui an.

Coordonatorul UE in politici anti-trafic, Myria Vassiliadou, a declarat in faţa Parlamentului European că cei responsabili pentru traficul de fiinţe vii sunt tot aceia capabili de a controla întregul proces de trafic, inclusiv cei implicaţi în acte de corupţie şi de spălare de bani. Câstigurile fiind foarte mari , aproximativ 25 de miliarde de euro anual, Europolul susţine că aceste grupuri organizate au o reţea foarte eficientă, bazată pe contacte logistice cu ţările de unde sunt luaţi aceşti copii şi cu pieţele de desfacere. Pentru a-şi asigura protecţia, printre aceste contacte se numară poliţişti corupţi, după cum susţin reprezentanţi ai autorităţilor federale din Belgia şi Germania. Banii câştigaţi sunt investiţi apoi în diferite arii - bănci, companii de asigurare, servicii de transfer bancar, casino-uri sau licitaţii de obiecte de artă false. Marias Wanders, consilier al Comisiei Europene, susţine că în multe cazuri traficanţii au relaţii cu poliţia locală. În Bulgaria, legislaţia naţionala a permis condamnarea mai multor astfel de traficanţi întrucât invocarea de către procurori a folosirii forţei sau a înşelăciunii asupra minorilor constituie o circumstanţă agravantă. Estonia a fost ultimul stat din UE care a scos traficul de persoane în afara legii, acest lucru petrecându-se in aprilie 2012, persoanele implicate în transportul, recrutarea victimelor şi exploatarea lor riscând o pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Parlamentul European şi Consiliul au adoptat Directiva 2011/36 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia din 5 aprilie 2011, pe care statele membre au fost obligate să o transpună până  la data de 6 aprilie 2013, urmând ca în 2016 să se întocmească un raport de evaluare a impactului. În aprilie 2013, Cecilia Malmström, Comisarul european al Afacerilor Interne, anunţa că numai 6 state din cele 27 au transpus aceste prevederi în legislaţia naţională -  Cehia, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Finlanda, Ungaria, Suedia, România - şi alte  4 state au transpus-o parţial - Belgia, Bulgaria, Slovenia, Regatul Unit. Transpunerea Directivei este esenţială pentru a oferi un cadru legal comun de definire a infracţiunii de trafic în materie de persoane, a pedepselor pentru cei găsiţi vinovaţi şi o garanţie de protecţie a martorilor. Comisia atrage atenţia României şi Bulgariei, principalele furnizoare ale pieţei europene de ‘sclavi albi’ , asupra necesităţii transpunerii Directivei cât mai rapid. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât persoanele vizate provin dintre mediile cele mai vulnerabile - copii din mediul rural, din care un număr însemnat provin din comunitatea rroma.  

Printre măsurile pe care Comisia le recomandă statelor pentru prevenirea fenomenului se numără susţinerea educaţiei şi a formării profesionale continue pentru a descuraja cererea, desfăşurarea de campanii de informare si sensibilizare, informarea funcţionarilor care ar putea intra în contact cu victimele şi adoptarea măsurilor legale pentru incriminarea serviciilor sexuale sau de altă natură oferite de victime.

Strategia Uniunii Europene pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane este menită să aducă valoare adăugată şi să completeze acţiunile întreprinse de guverne, organizaţiile internaţionale şi societatea civilă atât din UE, cât şi din ţările terţe prin propunerile: identificarea, acordarea de protecţie  victimelor, creşterea numărului de acţiuni în justiţie, coordonarea şi consolidarea cooperării între principalii actori politici şi cei ai societăţii civile.

Un  alt pas important in protecţia victimelor traficului de carne vie ar fi acela ca statele şi autorităţile locale să le identifice corect şi să nu le considere ca fiind imigranţi ilegali şi prostituate şi să le expulzeze întrucât trimiterea lor înapoi în statele de provenienţă fără asistenţa necesară nu face decât să le ofere din nou pradă traficanţilor, antrenând acelaşi cerc la infinit.  

Pentru a strânge informaţii utile pentru protecţia victimelor şi prevenirea creşterii numărului acestora, Comisia recomandă realizarea unor Mecanisme Naţionale de Referinţă. Aceste mecanisme se bazează pe parteneriatul strategic dintre societatea civila şi autorităţile locale în scopul protecţiei şi promovării drepturilor victimelor traficului. Totodată, acestea se ocupă cu monitorizarea acţiunilor de re-integrare şi cu facilitarea accesului la servicii de protecţie şi de integrare a victimelor. Acestea pot colabora cu decidenţii politici şi la îmbunătăţirea politicilor naţionale în domeniul regulilor de residenţă şi repatriere, compensarea victimelor şi protecţia martorilor.

În scopul prelucrării şi stocării datelor obţinute prin intermediul Mecanismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat crearea Sistemului Integrat de Monitorizare şi Evaluare a Victimelor Traficului de Persoane (SIMEV), iar problema traficului de persoane a fost inclusă şi în Programul de Guvernare 2012, în cadrul anexei 2 la Hotărârea Parlamentului nr. 15/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, în capitolul 6  ‘Administraţie şi Interne’, unde criminalitatea, traficul de persoane, de droguri şi contrabanda sunt prezentate ca fiind pericole la adresa siguranţei interne a României, împotriva cărora instituţiile publice din domeniul ordinii şi siguranţei trebuie să ia măsuri ferme şi coordonate şi cu celelalte instanţe de la nivel european.

Dacă în anumite cazuri - în special în ţările în curs de dezvoltare - copii pot desfăşura activităţi lucrative prin care să îşi sprijine familia, de cele mai multe ori însă munca minorilor este asociată cu munca forţată şi cu sclavia. Munca de acest tip este periculoasă pentru sănătatea fizica şi mentală a copiilor, îi îndepărtează de activităţile educative sau îi obligă să le desfăşoare în paralel cu ore extenuante de muncă. Aşa cum e definită de Convenţia nr. 182 a Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM), prioritatea în acest moment este prevenirea şi eliminarea cazurilor de muncă în condiţii inumane -  traficul de copii în scopul utilizării lor drept soldaţi, în scopul prostituţiei şi a pornografiei, a producerii sau traficului de droguri. Estimările indică un procentaj de 60 %  lucrând în agricultură, 25,6 % în servicii, 7% în industrie şi 7,5 % în alte domenii.

Raportul OIM arată că aproximativ 10,5 milioane de copii lucrează în condiţii foarte grele, similare sclaviei,  în spatiul domestic. Dintre aceştia 6,5 milioane au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani şi mai mult de 71% sunt fete. Eurostat indică că între 2008 şi 2010 numărul persoanelor aduse în faţa instanţelor pentru trafic a scăzut, pe când numărul victimelor din acelaşi interval a crescut cu 18%. Majoritatea victimelor - 79 %  - sunt fete, iar dintre acestea trei pătrimi erau destinate traficului în scopul prostituţiei, dar şi muncii forţate,  activităţilor criminale precum şi traficului de organe.  

În România şi în Polonia sunt tot mai întâlnite astfel de victime din pricina lăsării acestora fără supraveghere de către părinţii plecaţi în alte ţări pentru a munci. Aceştia au nivelul de trai vizibil îmbunătăţit însă leagă contacte primejdioase pe reţelele de socializare.

Pe de-altă parte, de multe ori munca minorilor în spaţiul domestic nu este considerată ca fiind o formă de exploatare prin muncă din cauza relaţiei neclare a familiei cu partea terţă - copilul locuieşte la noua locuinţă însă nu este considerat ca făcând parte din familie şi îi sunt constant încalcate dreptul la libertate, la demnitate şi chiar la viaţă. 

Lupta OIM pentru abolirea exploatării copiilor prin muncă se bazează pe principiile conţinute în Convenţia nr. 138  dedicată Vârstei Minime, pe Convenţia nr. 182 asupra celor mai grele forme de muncă infantilă şi pe Programul Internaţional dedicat Muncii Infantile (IPEC).

Data de 12 iunie a fost celebrată şi în acest an în întreaga lume drept Ziua Internaţională de luptă împotriva muncii copiilor, prilej cu care Papa Francisc a transmis un mesaj de condamnare a acestei situaţii, asimilate sclaviei moderne: ,este un fenomen deplorabil care creşte în mod constant în special în ţările sărace. Milioane de copii, majoritatea fete, sunt victimele unor forme ascunse de exploatare care de multe ori implica abuzuri, rele tratamente si discriminare. Doresc să mă încred în capacitatea şi dorinţa comunităţii internaţionale de a iniţia măsuri efective de combatere a acestui nefericit fenomen’.

Irimia Oana Iulia, Intern Foreign Policy Romania