Sfârşitul toleranţei româneşti
0Jobbik vine în România, face paradă de mesaje naziste, defilează în numele ”rasei maghiare”, iar apoi cere toleranţă şi dialog. Nu negociem cu naziştii şi cu mentalităţile tribale. Cred că asistăm la sfârşitul toleranţei româneşti, pentru că a fost prost interpretată. Extremiştii nu văd holograma subtilă a atitudinii noastre paşnice în faţa nebuniei lor. Atunci să renunţăm la nuanţe şi să le spunem răspicat că ”Pe aici nu se trece!”.
Există un moment în care orice suflet blând şi împăciuitor ajunge la limita toleranţei sale. Acest lucru se întâmplă atunci când atitudinea paşnică şi înţelegătoare faţă de agresivitatea celorlalţi este luată drept prostie şi permisivitate. Este evident că extremiştii maghiari au depăşit definitiv graniţa suportabilităţii şi că nu vor mai avea parte de celebra îngăduinţă care le-a permis, până în prezent, să îşi facă de cap în România. Eu tot propun, de câţiva ani, să îi oprim înainte să se ajungă prea departe, dar poate că a fost nevoie ca opinia publică românească să vadă până la capăt dezvoltarea imaginarului extremist ca să îşi permită să iasă din celebra sa îngăduinţă şi să reacţioneze diferit.
Dacă cetăţenii maghiari din ţara vecină apreciază un descreierat care le transformă întreaga ţară în ultimul bastion al nazismului, un fel de Coreea de Nord cu zvastică, nu au decât să-l voteze şi să se baricadeze în lagăr. Graniţa României trebuie însă închisă pentru deranjaţii mintal care vor să-şi exporte marşurile paramilitare şi ideologiile rasiste pe teritoriul românesc.
Ce pot să spun sigur este că elucubraţiile extremismului maghiar au depăşit punctul critic dincolo de care nu va mai fi tratat la fel. Oricât şi-ar nuanţa declaraţiile Vona Gabor, oricât ar încerca să ne convingă că nu l-am înţeles sau că dracul Jobbik nu e chiar aşa de negru, sentimentul public de adversitate faţă de agitaţia extremistă maghiară nu va mai putea fi potolit. Poate că Vona Gabor avea nevoie de acest lucru pentru nişte voturi în plus la alegerile din Ungaria pentru trupele sale nazistoide. Dacă cetăţenii maghiari din ţara vecină apreciază un descreierat care le transformă întreaga ţară în ultimul bastion al nazismului, un fel de Coreea de Nord cu zvastică, nu au decât să-l voteze şi să se baricadeze în lagăr. Graniţa României trebuie însă înschisă pentru deranjaţii mintal care vor să-şi exporte marşurile paramilitare şi ideologiile combative pe teritoriul românesc.
Vona Gabor a părut totuşi uimit de reacţia românească. Bănuiesc că se aştepta, ca de fiecare dată, să fie lăsat să îşi recite versurile naziste în pace. Nu e singurul care a profitat până acum de toleranţa românească. Şi soţia ambasadorului Ungariei în România şi-a permis să recite din autori nazişti pe teritoriul românesc. Numai cine nu a vrut nu şi-a bătut joc de memoria românească, promovând tot felul de criminali de război şi închinând ode celor care au săvârşit sau au sprijinit crimele împotriva românilor transilvăneni.
Numai că acum s-a umplut sacul. Iar vărsarea lui va durea, pentru că nimeni nu va mai putea vorbi de acum înainte despre autonomie secuiască, despre nesfârşitele drepturi ale maghiarilor sau despre lucrurile conexe fără să ne amintească unde duc aceste aspiraţii: la visele Ungariei de a fi continuatorul celui de-al treilea Reich. Ca dovadă că în Europa aceste aspiraţii sunt luate în serios şi condamnate negru pe alb, presa din Germania a abundat în aceste zile de atenţionări cu privire la faptele de glorie ale formaţiunii Jobbik în România, jurnaliştii de acolo folosind fără ezitare caracterizări de tip extrema-dreaptă şi nazism cu privire la mişcarea lui Vona Gabor. Nu pot decât să felicit presa germană pentru virulenţa de care dă dovadă în ceea ce priveşte dezvoltarea nazismului în Ungaria. Numai în România mai există încă o oarecare ezitare în a-l cataloga pe Vona Gabor drept ceea ce este: un nazist sadea, care vrea să lupte pentru supremaţia ”rasei” sale.
Ei bine, în Europa rasa de extremişti de genul lui Vona Gabor este încă vânată pentru crime împotriva umanităţii. Autorităţile române, dar şi cele europene, nu ar trebui să aştepte să se ajungă acolo ca să ia măsuri împotriva nazismului maghiar. Stăm ca şi în perioada ascensiunii lui Hitler şi ne uităm pasivi de parcă nu ne vine să credem. Cât timp îi va mai lua lui Vona Gabor până să se apuce şi de fapte, că ideologia o stăpâneşte deja? De ce are nevoie un lider extremist pentru a-şi pune în aplicare nebunia? De nişte voturi, ca să creadă că e trimisul zeilor sau al destinului pe pământ. Se pare că Vona Gabor primeşte un oarecare suport popular în Ungaria. Nu-i trebuie o majoritate. E suficient să se simtă încurajat că vorbeşte în numele unor reprezentanţi ai ”rasei” sale. Apoi, totul este cu putinţă, pentru că nebunia nu gândeşte prea mult, altfel nu ar fi nebunie. De aceea este momentul pentru sfârşitul toleranţei româneşti!