Rezultate electorale locale aproape previzibile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele de la urne ale alegerile locale din 27 mai 2020 au arătat că partidele mari au adunat cele mai multe voturi ale cetăţenilor care s-au prezentat în secţiile de votare, iar partidele mici nu au reuşit să treacă pragul electoral de stabilit de lege.

Dincolo de alegerea directă a primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene, cetăţeanul  a votat partidul şi mai puţin candidaţii inseraţi de organizaţii pe listele de consilieri locali şi judeţeni. De aceea, maşinăriile de partid au promovat organizaţia politică şi mai puţin lista de candidaţi ordonată în birourile politice.

Rezultatele reflectă politizarea electoratului, iar dorinţa de schimbare în administraţia locală este evidentă, deoarece alegătorul a votat în fruntea localităţii un gospodar, pe principiul omul potrivit la locul potrivit, fiind sătul de sloganuri şi programe goale. Astfel, primarii în funcţie sau preşedinţii de consilii judeţene, fie la primul, al doilea sau al treilea mandat, au fost înlăturaţi de electorat, deşi acuzaţiile de fraudă electorală şi de traficare a votului alegătorilor continuă şi la aceste alegeri locale, fie de către dreapta, fie de către stânga spectrului politic.

La aceste alegeri locale, cetăţenii au votat oameni noi cu speranţa că localitatea lor se va putea dezvolta în următorii ani, dar şi că vor avea o administraţie modernă pusă în slujba cetăţeanului şi nu vor mai fi nevoiţi să recurgă la fel de fel de metode pentru rezolvarea diferitelor probleme din comunitate.

Votul de duminică arată că cetăţenii, în funcţie de afinităţi, simpatii/antipatii, au ştampilat lista cu candidaţi propusă de organizaţiile politice şi şi-au ales primarul, preşedintele de consiliu judeţean în funcţie de interesele politice şi economice din localităţile respective. 

Emoţia alegerilor a fost umbrită de pandemia de coronavirus care a ţinut în case vârstnicii, dar a determinat prezenţa crescută a tinerilor la urne, fiind mobilizaţi de către partide pe reţelele de socializare. Dincolo de pandemie a existat şi s-a văzut la urne, după numărarea voturilor, voinţa cetăţenilor de a schimba vechile administraţii publice locale şi înlocuirea lor cu granituri de politicieni noi, care să rupă cu trecutul şi cu vechile moravuri postdecembriste, în speţă de sifonare a banului public.

Prin votul de pe 27 septembrie bugetele locale ale administraţiilor locale se presupune că vor fi gestionate şi direcţionate transparent către proiecte care să dezvolte localităţile şi astfel se va face trecerea către o nouă formă de administraţie profesionalizată în care competenţa poate reprezenta direcţia cerută de cetăţeni la vot.

Oamenii au votat ca primarii să treacă la treabă, adică să se întâmple fapte şi mai putină politizare a aparatului administrativ local, scopul fiind reprezentat de realizarea proiectelor pentru comunitate, dar şi pentru pentru indivizi.

După publicarea rezultatelor scrutinului pentru alegerile locale şi după primirea mandatelor de consilieri, partidele vor negocia politic viitoarele majorităţi din consiliile judeţene, iar votul cetăţenilor se va dizolva în consilii, în funcţie de interesele politice ale partidelor.