Raport CSIS: Rusia, Turcia şi Iran se confruntă pentru Caucaz
0Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington a lansat recent raportul „The Turkey, Russia, Iran Nexus. Driving Forces and Strategies” unde au fost investigate cooperările bilaterale politice, economice şi de altă natură între ţările cu interese majore în regiune (studiul a fost structurat pe trei paliere: Rusia-Turcia, Rusia-Iran, Turcia-Iran).
Autorii studiului au remarcat faptul că influenţa Iranului în Caucaz nu îngrijorează Rusia, spre deosebire de implicaţia Turciei în zonă:
„Moscova priveşte fără entuziasm creşterea influenţei oricărui stat din Asia Centrală şi Caucaz, fie Turcia, Iran, China, SUA sau oricare altă ţară. După cum a menţionat preşedintele rus Dmitri Medvedev în septembrie 2008, după războiul de cinci zile cu Georgia, Rusia consideră fostele republici sovietice ca <<zone de interes privilegia>>. În acest caz, prezenţa Iranului şi activităţile sale în Asia Centrală sunt considerate ca fiind în concordanţă cu spiritul Moscovei, iar implicarea Turciei – neavând nici o semnificaţie specială, sau să-i confere prea multă atenţie.
În Caucaz, aceeaşi imagine este oarecum diferită. În primul rând, regiunea este considerată a fi mult mai importantă pentru Moscova datorită poziţiei sale strategice, spre deosebire de Asia Centrală, în ciuda apropierii sale de Caucazul de Nord, precum şi rolului dublu ca furnizor de energie şi regiune-cheie de tranzit pentru Europa şi Orientul Mijlociu. În al doilea rând, există o activitate mult mai mare a celorlalţi actori internaţionali, inclusiv Iranul, Turcia, şi - mai ales - Statele Unite şi UE. În al treilea rând, regiunea este măcinată de conflicte, după destrămarea URSS, inclusiv după campania sovietică din Afganistan din 1980, desfăşurarea trupelor ruseşti în străinătate în timpul conflictului ruso-georgian din 2008. Politica Turciei în Caucaz, probabil că a îngrijorat mai mult Moscova, spre deosebire de actuala preocupare privind intervenţia Iranului. Mulţi analişti ruşi vorbesc despre o axă Nord-Sud formată din Rusia-Armenia - Iran, în contrast cu axa Est-Vest, reprezentată de Turcia-Georgia-Azerbaidjan.
Deşi Turcia în această perioadă are destule probleme din cauza <<primăverii arabe>> şi unei serii de eşecuri pe care le-a suferit în cursul politicii sale externe <<zero problem>> cu ţările vecine, experţii ruşi se aşteaptă ca Ankara, mai devreme sau mai târziu, să revină în Caucaz, şi să-şi crească prezenţa în zonă. Aproape toate ţările din Caucaz au diaspore semnificative în Turcia. Azerbaidjanul dispune de o disaporă cu prezenţă seculară în Turcia, ceea ce i-a conferit Azerbaidjanului statutul de <<partener natural>>. Turcia, Georgia şi Azerbaidjan s-au conectat deja printr-o infrastructură energetică de tranzit. Armenia şi Turcia vor fi capabile la un moment dat să redeschidă negocierile, să-şi deschidă frontierele şi să-şi extindă legăturile comerciale şi de tranzit. Toate aceste evenimente, într-o anumită măsură, vor fi în detrimentul dominaţiei ruse în regiune, cel puţin pentru moment. Turcia nu este înclinată să reziste în faţa mâniei Moscovei în Caucaz, în special având în vedere dependenţa puternică de gazul rusesc (58 % din importurile de gaze din 2012) şi petrol (dependenţa de petrol din perioa 2009-2011 a scăzut de la 40% la 12%). În această situaţie de dependenţă extremă de gaz natural piaţa energetică a Caucazului tinde să se fractureze şi urmează să treacă prin schimbări majore, astfel Turcia încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare.
Potrivit unor oficiali ruşi, sub guvernul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Turcia a căpătat din ce în ce mai multe trăsături islamice, iar oficialii de astăzi nu mai reprezintă avocaţii secularismului. Unele voci din Rusia, de asemenea, se tem că interacţiunile culturale, educaţionale şi religioase stabilite de Turcia cu comunităţile musulmane şi cercheze din Caucaz, Crimeea şi Asia Centrală cu pot contribui în cele din urmă la dezvoltarea mişcărilor radicale islamice în Rusia şi ţările vecine”.
Iranul priveşte cu suspiciune influenţa Rusiei în Caucaz, dar nu este pregătit să se confrunte cu Moscova. Având în vedere toate aspectele legate de relaţia lor bilaterală, regiunea Caucazului de Sud nu este de o importanţă primară:
„Peisajul strategic este încă modelat de moştenirea sovietică, unde Rusia îşi menţine rolul său dominant. Ankara urmăreşte să dezvolte o interdependenţă între cele trei republici transcaucaziene, în scopul de a consolida suveranitatea lor. De asemenea Teheranul este interesat de creşterea comerţului şi a relaţiilor energetice cu Turcia. Politica Iranului faţă de regiune este caracterizată prin consolidarea relaţiilor cu Armenia, precum şi acţiunii menite să intimideze Azerbaidjanul, cuplat cu o atitudine precaută faţă de chestiunea Nagorno-Karabah. Iranul nu vrea ca Rusia să se implice activ în afacerile din Caucaz, dar evită confruntarea cu Moscova şi este neîncrezătoare faţă de intenţiile Turciei. Interesele Washingtonului în promovarea stabilităţii, suveranităţii, democraţiei şi diversificării relaţiilor comerciale sunt strâns legate de interesele Turciei.
După războiul ruso-georgian din 2008, Iranul şi-a crescut activitatea diplomatică în Caucaz, cu scopul de a organiza o contrapondere influenţei ruseşti şi de a proteja propriile interese în dezvoltarea relaţiilor economice şi construirii noilor rute de transport energetic din regiune. Pe fondul tensiunilor aprofundate cu Azerbaidjanul, Iranul a decis in mod conştient să evite crearea unor probleme Moscovei în Caucaz. O astfel de decizie are o raţiune aparte: încurajarea Moscovei să contracareze introducerea sancţiunilor suplimentare împotriva Teheranului”.
Interesele Rusiei şi Turciei se confruntă în Marea Caspică datorită conductei trans-caspice:
„Unul dintre cele mai importante obiective de politică externă al Rusiei, în legătură cu Caucazul şi Asia Centrală, ... este de a preveni realizarea acordurilor între Azerbaidjan şi Turkmenistan, care ar conduce la construirea conductei trans-caspice, prin care gazul turkmen ar putea fi livrat către ţările din Occident. Rusia se opune acestei iniţiative şi nu va ezita să prevină această evoluţie, deoarece livrarea unor volume mari de gaz turkmen spre Occident va submina şi mai mult poziţia dominantă a <<Gazprom>>-ului în Europa, fiind cea mai importantă piaţă de desfacere pentru gazul rusesc. Interesele Turciei nu coincid, cu siguranţă, cu ale Rusiei, şi Ankara încearcă să medieze disputa dintre Azerbaidjan şi Turkmenistan, dar fără prea mult succes. În această etapă, poziţia rusă susţine în mod tacit Azerbaidjanul, care doreşte să găsească pieţe viabile şi profitabile pentru gazul produs pe teritoriul său, şi apoi să asigure interconectarea cu pieţele occidentale a unui concurent serios cum ar fi Turkmenistanul”.
Proiectul este unul de anvergură şi se bazează pe efortul a 18 luni de cercetare reunind autori precum Stephen J. Flanagan, Bulent Aliriza, Jon B. Alterman, Andrew C. Kuchins etc. specializaţi pe regiunea Caucazului.
Ţîbrigan Nicolae – absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, expert Fundaţia Universitară a Mării Negre.