Puţină obiectivitate

Cu ani în urmă, cînd George Onofrei, creierul şi sufletul „Suplimentului de Cultură”, m-a convins să-mi fac un blog pe platforma acestui săptămînal cultural, nu i-a fost uşor s-o facă. N-am fost niciodată un fan al ideii de blog şi nici un consumator avid al diferitelor ei materializări.

Dar pentru că n-am învăţat pînă la 39 de ani să spun „nu” (cei care spun „nu” au un aer suspect, de „vedete” ce nu pierd vremea cu muritorii de rînd), n-am putut să-l refuz nici atunci pe prietenul meu. Am început deci un blog pe „Suplimentul de Cultură” şi am produs un text de iniţializare în care parodiam blogul, blogurile, blogging-ul, blogger-ii şi pe mine însumi ca „reprezentant” al lor.

M-au ajuns, fireşte, fulgerele Blogger-ului Universal, care a sancţionat cu o gustoasă ironie sărmana mea parodie. Anul trecut, un premiu literar, purtînd numele regretatului Augustin Frăţilă, a împărţit în două lumea literară românească, eu căzînd, ca de obicei, la mijloc.

Au dreptul blogger-ii să hotărască dacă o carte de literatură are valoare? Sau acest drept îl au numai criticii literari? Şansa a fost de partea mea. Criticii din juriul 1 (Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi subsemnatul) au avut – frapant – aceleaşi gusturi cu ale blogger-ilor din juriul 2.

Şi, dacă blogger-ii au acelaşi gust cu al meu, cum aş fi putut refuza noua şi generoasa invitaţie de a deschide un blog, de data aceasta pe platforma „Adevărul”? Nu doar că n-am refuzat-o, dar – ce ciudat! – mi-a făcut plăcere s-o primesc şi s-o onorez.

Ceea ce continuă să-mi displacă la bloguri, inclusiv la cele „culturale”, este tocmai ce le face farmecul şi le dă noima: încărcătura lor subiectivă. Blogger-ul tipic operează cu „îmi place” şi „nu-mi place” – şi această linie de conduită textuală îi este suficientă.

Mie nu-mi place Cehov, ne anunţă el încîntat; mie îmi place Pepe, ni se confesează, cu aerul că a pus lucrurile la punct. Şi nu-i poţi obiecta nimic. Blogul este regatul său şi, între hotarele acestuia, plăcerea regelui e lege. Nu vă place? Atunci plecaţi, voi, prăfuiţi şi ruginiţi critici literari, din lumea aceasta! Eu am gusturile mele şi chiar gramatica mea.

Care va fi riposta? Cum mi-am gîndit contraatacul blogger-istic? Sub scutul (dacă nu şi stindardul) obiectivităţii critice. Sînt om şi nimic din ce e omenesc nu-mi este străin – dar, critic literar fiind, mă pot obiectiva şi pot recunoaşte cele mai diferite şi mai năucitoare experienţe artistice şi intelectuale. Le recunosc şi, ca să zic aşa, le omologhez critic. Un text mediocru, trecînd prin acest blog transparent, va rămîne un text mediocru; iar un fragment excepţional, trecînd prin acelaşi blog, va rămîne unul excepţional.

Îi interesează pe cititori care sînt cărţile bune şi care sînt simplă maculatură? Care sînt autorii importanţi şi care – cei ce doar fac pe importanţii? Care sînt intelectualii noştri de vîrf, de elită, şi care – cei de decor? Care sînt problemele structurale ale literaturii şi culturii noastre?

Care sînt noile tendinţe literare şi care – vechile valori ce merită redescoperite? Îi interesează pe cititorii noştri toate acestea? Este nevoie, în lumea blogurilor, de puţină obiectivitate şi de o anume rigoare?

O, da…