Perversitatea societăţii noastre

Trebuie să moară cineva ca în societatea noastră să apară o adiere de protest. Trebuie să ajungem cu mult dincolo de limită pentru a ne întreba, de ce? Cum am putea schimba în mai bine societatea românească în care cei cu poziţii importante tac iar cei care se pronunţă sunt nebăgaţi în seama?

Aceştia sunt cameleonii noştri politici care au ajuns în funcţii importante şi nu vor pleca de acolo decât siliţi. Sunt obişnuiţi să facă trocuri, să se vândă, să colaboreze, să se prefacă, să facă orice şi oricum doar să-şi păstreze privilegiile ascunse în spatele Interesului Naţional. 

Câţi dintre noi ne lăsăm vrăjiţi de acest interes naţional? Cum s-au luptat şi ce au obţinut pentru noi aceşti militari, în slujba interesului naţional, de când îl promovează? Născuţi din trădare, făcuţi pentru trădare, pivotează cu stânga-dreapta după interesul naţional. Aşa am ajuns ca preşedintelui României să-i fie teamă să-şi exprime vreun gând despre acest Salvator naţional, general, profesor universitar, doctor, conducător de doctorat, ca primul ministru să-şi dorească sa fie penibil cu preţul tăcerii, decât să exprime un gând, o idee. 

Că ei au tăcut, este de înţeles. Că societatea românească tace, devine mai greu de înţeles.  Când comisia de etică a Universităţii din Bucureşti a decretat că Salvatorul naţiunii a plagiat, am tăcut! Când şi-a făcut secreatra doctor sau a propus-o spre decorare cu cea mai înaltă distincţie pe care statul român o poate oferi, am tăcut, că atât Traian Băsescu cât şi Klaus Iohannis au decorat o fătucă, am tăcut.

Cu siguranţă dacă în desele abateri de la logică ale acestui Salvator ar fi existat reacţii, poate acest Salvator nu ar mai fi ocupat o funcţie publică! Poate poliţistul Bogdan Gigină era în viaţă. Cu siguranţă ar fi fost!

Tăcerea, indiferenţa produce monştri. Cei în cauză consideră, pe bună dreptate că devin infailibili. Au uitat cum este să fii contrazis, să nu-ţi iesă tot ceea ce-ţi propui, să nu fii sigur decât de ceea ce eşti. Pentru ei, funcţiile, stelele, tresele sunt acoperirea perfectă. Cu interesul naţional în gând devin ei şi restul. Iar societatea civilă, cu speranţa de a apuca din firimiturile lor, s-a diluat.

Peste tot în lume, lumea civilizată, acest fapt ar fi dus la demisia imediată a Salvatorului Naţional. În cazul funcţionarilor de stat, se aştepta rezultatul unei anchete. În ce mă priveşte, nu mă asteptam, şi nu mă voi aştepta la o declaraţie, o conferinţă de presă pe bune a Salvatorului.

De ce ar vorbi cu noi, cu societatea. De ce ar comunica din postura de vicepremier al Guvernului, probabil premierul din umbră? De ce ar trebui să ne spună nouă de ce ar merge cu coloană oficială, dacă are dreptul legal de a fi însoţit de o coloană oficială sau doar şi-a luat dreptul de a avea coloană. Poate îl asteaptă secretara pentru a-l informa despre diferitele probleme care trebuiesc rezolvate sau poate se grăbea spre casă, după o zi extenuantă de muncă. Sau poate avea coloană, fiindcă poate!

De ce ar trebui ca ei să fie în serviciul nostru, când noi suntem în serviciul lor? Dintre cei care pot avea coloană oficială, câţi credeţi ca o pot avea dar nu o vor? Câţi dintre noi ştim programul conducătorilor noştri? În fond, într-o democraţie există purtător de cuvânt, site-uri ale instituţiilor care anunţă programul oficialităţilor în avans? Să ştim si noi, unde merg, de ce merg, cu cine se văd şi ce concluzii au tras.

Tăcere. Probabil acest cuvânt este concluzia deceniului nostru politic. Încet, încet, atenţia publică se mută către alte zone, oamenii uită, revolta trece iar generalul câştigă. Tehnico-tactiv. Operativ!

Cei care citiţi acest text, nu speraţi la o demisie. Unii văd ca aţi vrea mai multe. Ce vor face ei, dacă demisionează? Se întorc la catedră? Sau vor conduce doctorate? Ce secretare îi vor mai urma? Ce interes naţional vor mai putea promova?

Acest incident scoate în evidenţă, încă o dată faptul că nu avem lideri politici. Cu speranţa obţinerii unor privilegii viitoare, acest Salvator Naţional, împreună cu Partidul său devin puntea către reuşită. Câţi dintre politicienii noştri preferă să spună ce gândesc, să ceară demisia sau să-l apere pe Salvator, dar să-şi asume deciziile.

Nu mai bine tăcere???

P.S. Domnu Oprea, nu vă daţi demisia! Păi ce, un general se ia după soldaţii săi sau soldaţii trebuie să asculte de conducător? Timpul trece...