Nostalgia portocalie după dictatura comandantului unic
0Un cotidian central acuză Guvernul de nehotărâre pentru că permite Parlamentului să decidă în chestiuni capitale pentru România. Printre dovezile ”nehotărârii” Guvernului se află şi proiectul meu de lege privind interzicerea finanţării mascate din străinătate a activităţilor politice. Probabil că nostalgia după Boc ”face tot ce i se spune” şi după preşedintele-decident care comanda tot ce mişca în România e încă puternică.
De ce a greşit premierul Victor Ponta că a restabilit puterea Parlamentului de a decide în chestiunile de interes naţional? Nu e Parlamentul locul în care sunt reprezentaţi toţi alegătorii? Nu e locul celei mai transparente dezbateri, pentru că tot ce se discută în Legislativ, chiar şi pe holuri, apare în presă şi astfel opinia publică ia la cunoştinţă orice decizie şi orice vot? E regretabil că unii emitenţi de opinii încă mai plâng după dictatul de la Cotroceni şi după marioneta Boc, care desigur că nu avea nevoie de Parlament decât ca executant, pentru că cel supranumit Zeus trebuia să fie singurul decident. Fireşte că atunci Boc părea foarte ”hotărât” să ducă la îndeplinire toate directivele lui Băsescu. Şi nu doar el, ci şi liderii celor două Camere, motiv pentru care Roberta Anastase a furat în văzul lumii voturile în favoarea tăierii pensiilor pentru că aşa era ordinul de sus. Nostalgia unor asemenea vremuri vine, în mod ciudat, tocmai din acea parte a spaţiului public care acuza USL de lovitură de stat vara trecută. Păi unde e opţiunea pentru democraţie a marilor apărători ai statului de drept dacă ei acuză de ”nehotărâre” un guvern care îi dă posibilitatea Parlamentului să îşi facă datoria constituţională? Înseamnă că ne dorim o dictatură pentru ca lucrurile să meargă strună şi nimeni să nu mai comenteze.
Cine critică un guvern pentru că urmează proceduri şi dezbateri sau pentru că respectă Parlamentul şi cine îl numeşte nehotărât pentru că nu taie şi spânzură după capul unei singure persoane, face dovada că nu a înţeles nimic din democraţie.
Am citit nenumărate opinii, atât ale unor jurnalişti, cât mai ales ale unor reprezentanţi ai unei anumite facţiuni a societăţii civile, toţi nemulţumiţi că premierul a lăsat Parlamentul să decidă în privinţa proiectului meu legislativ care vrea să interzică finanţările mascate pentru partide. Păi tocmai partidele sunt cele reprezentate direct în Legislativ, aşadar unde este greşeala de a le lăsa să ia o atitudine pro sau contra acestei legi prin parlamentarii care le reprezintă? Sau doreau unele partide să scape de responsabilitatea votării împotriva unei asemenea legi pentru a nu fi evident că au interese în această zonă şi că vor să profite de lacuna legislativă în continuare, atrăgând bani din afara ţării pentru activitatea lor politică? Decizia Guvernului a fost extrem de transparentă şi îi obligă pe factorii politic să îşi asume o decizie la vedere. Vă împotriviţi tăierii finanţărilor mascate pentru politică? Înseamnă că acţionaţi în acest sens. Asumaţi-vă. De ce ar trebui Guvernul să ia această decizie în locul partidelor, când e vorba de finanţarea lor şi a campaniilor electorale, desfăşurate de partide, nu de Guvern?
Aceeaşi normă se aplică şi la celelalte cazuri oferite ca dovezi ale ”nehotărârii” Executivului. Există, totuşi, o împărţire a puterilor în stat, tocmai pentru a nu ajunge ca pe vremea lui Boc-Ungureanu ca o singură instanţă, cea prezidenţială, să decidă tot ce se întâmplă în România, inclusiv activitatea Guvernului şi a Parlamentului. Dacă cineva are nostalgia comandantului unic, să-l caute în altă parte. România a ieşit de sub această zodie, o dată în 1989, şi a doua oară în 2012. Cine critică un guvern pentru că urmează proceduri şi dezbateri sau pentru că respectă Parlamentul şi cine îl numeşte nehotărât pentru că nu taie şi spânzură după capul unei singure persoane, face dovada că nu a înţeles nimic din democraţie.