Mi-e jenă şi ruşine, domnule Becali!

„Forţele de elită ale armatei lui Alexandru erau reprezentate de cavaleria însoţitoare, hetairoi, care, iniţial, era formată doar din nobili macedoni...”.

Matei îşi poartă degetul, cuvânt după cuvânt, pe filele istoriei lui Alexandru Macedon. Se mai şi poticneşte. Aşa-i la şapte ani! Îşi ridică privirea mirat. Caută lămuriri. „Cum adică hetairoi?”. Şi-şi duce degetul, din nou, cuvânt după cuvânt, peste „Cei mai mari războinici ai lumii”. Îi place cartea. O plimbă în ghiozdan, în fiecare zi, de acasă la şcoală, de la şcoală acasă. ”Mai sunt şi pauze, mamă! Mă lasă doamna să citesc din cartea mea”.

Lui Gigi Becali îi e jenă şi ruşine. N-am înţeles de ce. Guralivul numărul unu al ţării se simte ruşinat. El, Gigi Becali, el, războinicul luminii, s-a supărat pe noi. Nu mai vrea să-l vedem. Şi nici să-l auzim. La naiba să ne ia! La naiba s-o ia şi de ţară, de stat corupt! L-am supărat cu toţii pe primul bădăran al ecranului, pentru care femeile sunt ”ciocănitori”. Iar ”negrii” îi aduc ghinion. Iar musulmanii nu-l fac fericit. Că n-au credinţa lui. Credinţa lui Gigi, cumpărată zi de zi cu pumni de bani aruncaţi la toţi preoţii, şi bisericile, şi înfometaţii României.

Matei e mic. Visează să crească mare într-o singură zi. Să fie puternic. Aşa, ca Macedon. ”Tu ştii cum luptă, mamă!?”. Să fie erou. Aşa, ca Harry Potter. ”E cel mai tare, mamă, dintre toţi!”. Să fie cavaler. ”Un Jedi, mamă!”. Să vadă toată lumea. Să facă dreptate. Să iubească. Să cucerească. Aşa, ca Jack Sparrow.

Lui Gigi Becali îi e jenă şi ruşine. Tot nu înţeleg de ce. Circarul numărul unu al ţării ne vorbeşte despre principii. El, neînfricatul Gigi, el, omul care cumpără şi răscumpără tot ce-i stă în cale, se simte ameninţat. Şi neiubit. Dar şi neagreat. La naiba să îl ia de stat! Şi pe noi să ne ia! Şi pe judecătorii fără Dumnezeu, care l-au condamnat! L-au condamnat şi nu el pierde, ci toată ţara asta românească. E vorba de principii, aşa cum ne spunea.

Matei începe un discurs. Serios, cu arătătorul ridicat, cu vocea sigură, Matei îmi vorbeşte de binele lumii. Explică aproape ştiinţific cum va salva pădurile. Şi munţii. Şi animalele. Şi pe toţi oamenii! Cum va ajunge pe Lună. Ba chiar şi pe Marte, de ce nu? ”E foarte simplu, mamă, înţelegi?”

Lui Gigi Becali îi e jenă şi ruşine. Războinicul luminii s-a săturat de teroare. S-a săturat şi să îi plângă familia. E groaznic în România, nu mai e un loc sigur! Viteazul naţiunii vrea la adăpost. Vrea să stea liniştit. La naiba să ne ia! La naiba să o ia şi de ţară! Să-i ia şi pe toţi nenorociţii care l-au fugărit de aici şi l-au nedreptăţit! L-am supărat pe Gigi! Pe cel mai moral dintre noi, pe cel care ne spune totul verde-n faţă. Chiar şi că homosexualii nu pot fi fotbalişti.

”Alexandru a fost rănit, dar modul său curajos de a conduce a constituit întotdeauna o sursă de inspiraţie pentru oamenii săi”. Matei e fericit. Îşi ridică ochii din carte, degetele de pe litere. Va fi ca Alexandru!

Mi-e jenă şi ruşine cu cei ca dumneavoastră, domnule Becali!