În politica europeană, continuitatea înseamnă putere!

Săptămâna aceasta petrecută la Bruxelles, între o mini-plenară, întâlniri cu reprezentanți ai unor industrii importante pentru România, voturi în plen și în comisii, discuții despre competitivitate, infrastructură, energie, comerț transatlantic (acordul cu SUA!) și servicii de îngrijire, mi s-a confirmat încă o dată un adevăr despre care am tot vrut să vă scriu. Anume, faptul că în politica europeană, relațiile interpersonale și continuitatea contează enorm.

Nu vorbesc despre networking de suprafață, cum fac cei mai mulți, despre saluturi pe coridor, politețuri la cantină sau înainte de ședințe, ori despre fotografii de protocol. Vorbesc însă despre relații de lucru construite în timp, în ani de zile, despre încredere profesională, despre oameni care au lucrat împreună, uneori chiar înainte de a fi parlamentari, și care știu ce poate fiecare. De aici mi-a venit ideea acestui text pe care vreau să-l scriu acum, după ce m-am întors în țară.

Mulți privesc încă Parlamentul European printr-o lentilă greșită, cred eu. Își imaginează că a relaționa la Bruxelles înseamnă prezență, un pic de superficialitate și zero fond. Nu! În Parlamentul European, relațiile serioase se construiesc în ani de muncă împreună, în comisii, în grupuri politice, în rapoarte, în negocieri, în detalii tehnice și în acel ritm instituțional în care oamenii văd repede dacă stăpânești sau nu procedura, dacă vrei și poți, sau nu, să duci un dosar până la capăt, și dacă ești, în mod real, un partener de lucru credibil.

De aceea, vreau să spun că România ar trebui să folosească mult mai inteligent experiența europarlamentarilor (chiar și a celor care nu mai sunt în funcție!) care au lucrat ani de zile cu oameni ajunși mai târziu în poziții-cheie peste tot în statele membre.

Antonio Tajani conduce diplomația italiană. Tom Berendsen a trecut din Parlamentul European direct în funcția de ministru de externe al Țărilor de Jos. În Portugalia, Paulo Rangel este ministrul afacerilor externe, Maria da Graça Carvalho este ministrul mediului și energiei, Nuno Melo conduce apărarea, iar José Manuel Fernandes agricultura și afacerile maritime, toți cu experiență de europarlamentari.

Asta spune foarte mult despre felul în care funcționează Bruxelles-ul și despre valoarea relațiilor profesionale construite acolo.

La fel de important este și ceea ce se întâmplă la nivelul Comisiei Europene.

Apostolos Tzitzikostas, astăzi comisar pentru transport și turism, a fost membru în Comitetului Regiunilor într-o perioadă în care eu activam deja în acel spațiu european și când nimeni nu își imagina că voi deveni parlamentar european peste ani și ani, sau că oamenii cu care lucram vor deveni ei, la rândul lor, eurodeputați, comisari europeni, sau miniștri.

Henna Virkkunen și Christophe Hansen au venit și ei din Parlamentul European, cu experiență inclusiv în zona TRAN (comisia mea de suflet), Andrius Kubilius este fost europarlamentar, iar Raffaele Fitto are un traseu european care trece și prin REGI, deci prin dosare legate direct de coeziune și dezvoltare regională.

Cu alte cuvinte, oamenii cu care lucrezi astăzi, pot ajunge mâine în fruntea unui portofoliu strategic european.

În cazul meu, integrarea la Bruxelles nu a fost o întâmplare și vorbesc despre experiența mea personală nu ca să mă laud, ci pentru că îmi este cea mai apropiată și îmi permite să fiu sincer și autentic.

Așa cum am spus, am ajuns europarlamentar după o lungă perioadă de activitate în Comitetul European al Regiunilor, între 2009 și 2019, ca membru al delegației României, reprezentând primarii de municipii și lucrând în comisii de specialitate precum COTER și NAT, iar înainte și în ECOS, CONST și EDUC. Acolo, la fel ca în Parlamentul European, există grupuri politice (eu reprezentam, ca și acum, PPE), rapoarte, comisii, negocieri și proceduri. De aceea, trecerea mea spre Parlamentul European a fost firească. Nu am venit, așadar, la Bruxelles ca un om care începe de la zero, ci ca un om care acumulase deja ani de experiență într-un ecosistem instituțional foarte apropiat.

Iar activitatea mea de astăzi, în al doilea mandat de europarlamentar, arată această continuitate și o spun cu sinceritate, pentru că falsa modestie ar duce spre ipocrizie. Iar eu urăsc așa ceva. Munca mea și a echipei mele este una asumată și serioasă și nu avem motive să ascundem rezultatele obținute prin muncă.

În actualul mandat sunt membru în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, în Comisia pentru transport și turism și în Comisia pentru petiții, sunt supleant în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor și activez în delegații parlamentare importante. Nu vorbesc acum despre el, pentru că suntem în plină activitate.

Dar primul meu mandat oferă exemple la fel de utile pentru argumentul pe care vreau să îl fac.

Am lucrat direct pentru susținerea aderării României la Spațiul Schengen, prin scrisori politice și instituționale, întâlniri cu atașați diplomatici, cabinete de comisari, reprezentanți ai Consiliului și ai agențiilor europene relevante, dar și prin insistența constantă, în rapoartele și avizele mele din TRAN, asupra extinderii conectivității europene spre Est. Faptul că România a obținut atunci eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime arată că aceste demersuri nu au fost doar simbolice. În același timp, am lucrat direct și la dosarul Directivei privind salariile minime adecvate, cu implicații importante pentru nivelul de trai, coeziunea socială și piața muncii din România.

Asta înseamnă muncă. Dosare pentru care te bați, pentru că nu ți le aruncă nimeni în brațe, și mulți alți colegi și le doresc, responsabilitate, negociere și , iarăși, continuitate.

Mai este ceva ce, la București, subestimăm des. Nu contează doar omul aflat în fruntea unei instituții. Contează enorm și echipa sa!

Cabinetele comisarilor, șefii de cabinet, consilierii, experții, asistenții, oamenii care pregătesc tehnic negocierile și calibrează pozițiile sunt esențiali. Ei duc un dosar de la idee la rezultat. Când un europarlamentar român a lucrat deja cu acești oameni, când le cunoaște modul de lucru, reflexele și capacitatea de negociere, România are deja un avantaj real. Aici networkingul nu înseamnă superficialitate! Înseamnă încredere profesională acumulată în timp.

Problema este că România nu știe încă să folosească suficient acest avantaj, așa cum o fac alte țări membre. Avem tendința să schimbăm repede oamenii, să nu valorificăm suficient continuitatea și să renunțăm de multe ori la cei care, prin muncă, seriozitate și rezultate, au ajuns să fie consolidați și utili într-un ecosistem european complicat.

Când un om a dobândit credibilitate, relații de lucru și forță de negociere la Bruxelles, noi avem prea des obiceiul să îl schimbăm, nu să îl folosim mai bine. Este o greșeală. Pentru că în politica europeană fiecare relație serioasă, fiecare dosar dus până la capăt și fiecare an de muncă adaugă influență. Iar România nu își mai permite să risipească astfel de resurse.

Repet. Nu am scris aceste rânduri ca să mă laud și nici ca să transform experiența mea într-un exercițiu de autopromovare. Nu am nevoie de asta.

Am vorbit despre propriul meu parcurs pentru că doar așa puteam explica, concret și onest, cum funcționează acest mecanism european. Dar miza este mult mai mare decât o biografie personală. Ce vreau eu, este să transmit o concluzie personală care ne poate fi de folos tuturor.

În politica europeană, continuitatea, seriozitatea și relațiile de muncă la nivel personal contează enorm, la toate nivelurile. Astăzi lucrezi cu un coleg, cu un consilier, cu un șef de cabinet, cu un asistent parlamentar sau cu un expert dintr-o echipă tehnică. Peste câțiva ani, acel om poate deveni comisar european, ministru, prim-ministru sau unul dintre decidenții care influențează direct interesele României.

De aceea, și vreau să rămână scris acest lucru, statele serioase nu tratează aceste relații cu superficialitate și se asigură că au la nivel de politică europeană reprezentanți care acumulează și continuitate și experiență și rezultate dar și influență pentru țara lor.