Europa, sub asediu în 2026! Nu ne mai permitem luxul naivității

În 2026, Europa este atacată pentru că a devenit mai vulnerabilă și mai previzibilă în același timp. Vulnerabilă politic, prin slăbirea centrului democratic în marile capitale. Previzi­bilă economic, prin lentoarea reformelor și prin dependențe strategice care au fost tolerate prea mult timp, de la securitate la energie și tehnologie.

În epoca G-Zero (așa cum o numește Ian Bremmer, expertul în risc geopolitic care mi-a inspirat aceste rânduri), în care nimeni nu mai garantează ordinea iar regulile sunt respectate selectiv, vulnerabilitatea nu mai rămâne o problemă internă, ci devine un stimulent pentru presiune externă!

Raportul Eurasia Group (fondat și condus de Ian Bremmer) despre riscurile majore ale anului în curs, publicat anul acesta în 5 ianuarie, formulează această realitate fără menajamente. Aproape toate riscurile mari ale lui 2026 lovesc Europa exact în punctele ei slabe. Iar reacția estimată este una de apărare și de confuzie, cu soluții mici, temporare, în locul schimbărilor structurale.

În acest gol, populismul crește. Mai grav, raportul susține că atât Rusia, cât și SUA vor sprijini partide iliberale și naționaliste în Europa, adică vor alimenta tensiunile din interiorul societăților noastre.

Pentru mine, aici este miezul problemei. Europa nu se confruntă doar cu rivali externi. Europa se confruntă acum cu propria indecizie și cu propriile reflexe lente.

Iar 2026 nu este un an în care îți permiți să rămâi într-o poziție defensivă, cu speranța că „va trece”!

Primul șoc, cu impact major asupra Uniunii, este legat de schimbarea politică din Statele Unite. Raportul o numește „revoluție politică” și spune că mișcările președintelui Donald Trump vor submina și mai mult ordinea globală bazată pe reguli, cea pe care UE se sprijină prin instinct și prin construcție instituțională. Dacă acest cadru se erodează, spațiul pentru euroscepticism crește, iar liderii care vor testa (provoca, contesta, încălca) principiile de bază ale Uniunii primesc mai multă libertate de manevră.

Când regulile sunt încălcate de cei puternici, Europa are o problemă practică, nu una filozofică. UE știe să lucreze în limbajul normelor, al procedurilor, al tratatelor și al mecanismelor de conformare. Dacă lumea se mută spre logica forței economice și a presiunii directe, Europa are nevoie de capacitate, de coeziune și de decizie, altfel devine ușor de împins (și de blocat) dintr-un dosar în altul, dintr-o criză în alta.

Al doilea element critic ține de faptul că „Europa sub asediu” nu este o figură de stil. Raportul descrie o paralizie simultană în Franța, Germania și Marea Britanie. Când cele două mari motoare politice ale UE (plus UK) sunt blocate, continentul (mă refer la spațiul lui democratic) își pierde direcția.

În plan economic, asta înseamnă prelungirea stagnării și dificultatea de a schimba lucruri care cer capital politic real. În plan extern, asta înseamnă scăderea relevanței diplomatice. În plan intern, asta înseamnă o accelerare a erodării ordinii politice postbelice și o creștere a mișcărilor extremiste, iar raportul spune că administrația Trump ar sprijini aproape sigur această dinamică.

În acest context, discuția despre „autonomie strategică” riscă să rămână retorică. Nu poți cere autonomie când liderii principali își consumă energia în supraviețuire politică. Nu poți construi reziliență când spațiul de decizie este îngust și dominat de calcule electorale pe termen scurt.

Al treilea front, cel mai periculos pentru Europa, este Rusia, fără să fie nevoie de o victorie militară în tranșee pentru a obține efecte politice în Europa. Raportul descrie o mutare de accent spre războiul hibrid dintre Rusia și NATO: atacuri cibernetice, sabotaj, drone, operațiuni de influență, escaladări calibrate.

Majoritatea covârșitoare a țărilor UE, în special Europa de Est și țările nordice, împreună cu Marea Britanie, sunt prezentate ca fiind expuse în mod particular la escaladare!

Iar dacă Washingtonul evită să antagonizeze Moscova, răspunsul NATO slăbește, iar spațiul pentru testări (provocări, agresiune) rusești crește, inclusiv cu risc de confruntare directă. Raportul spune că pregătirea europeană pentru apărare va fi testată mai mult decât oricând de la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Pe lângă Rusia, presiunea economică devine o armă industrială în relația cu China.

„Capcana deflației” descrisă în raport pornește de la un mecanism simplu: Beijingul încearcă să își reducă problemele interne prin exporturi masive, inundând piețele cu produse ieftine. Efectul pentru Europa este presiune directă asupra industriilor-cheie și o alegere proastă pentru tranziția verde: fie accepți produse mai ieftine care lovesc în producția locală, fie protejezi industria și plătești mai mult costul tranziției.

Aici nu vorbim deloc în abstract. Deficitul UE în comerțul cu bunuri cu China a fost de 291 miliarde euro în 2023, potrivit Eurostat. În 2024, Comisia Europeană indică un deficit de 305,8 miliarde euro. Un dezechilibru de acest tip, persistent și masiv, se traduce în dependență, nu în „normalitatea” globalizării.

Peste toate acestea, competiția tehnologică poate fixa Europa într-un rol pasiv.

Raportul avertizează, prin riscurile legate de competiția dintre marile puteri și de accelerarea AI, că Europa riscă să rămână în poziția de client, consumator de tehnologii americane și chineze, fără influență reală în digital și în tehnologiile asociate tranziției verzi. Este menționat și un reflex european: răspunsul prin reglementare, în timp ce concurenții investesc prin viteză, capital și industrializare. Reglementarea contează, dar dacă devine substitut pentru strategie industrială, rezultatul este, previzibil, prost!

Descriu acest tablou, bazat pe cercetările echipei lui Ian Bremmer, nu pentru a induce panică! Ce vreau eu să semnalez este nevoia de maturitate strategică. Iar maturitatea strategică începe cu transformarea discursului în capacitate concretă, reală. Ca exemplu, o coaliție a voinței trebuie să devină una a putinței!...

Europa cheltuie mai mult pentru apărare, dar banii nu sunt suficienți dacă nu devin capabilități reale și coerente. Consiliul UE arată că statele membre au ajuns la 343 miliarde euro cheltuieli de apărare în 2024, iar pentru 2025 este estimată o creștere la 381 miliarde euro, cu un nivel de aproximativ 1,9% din PIB în 2024 și 2,1% estimat pentru 2025. Aceste sume trebuie convertite în producție și în disponibilitate operațională, cu accent pe muniție, drone, apărare aeriană, capacități cyber, stocuri și infrastructură care permite mobilitate militară.

În economie, competiția se recâștigă prin simplificarea (reducerea, eliminarea) birocrației, prin capital disponibil pentru investiții, prin energie la costuri suportabile. Europa vorbește despre competitivitate de ani de zile. 20206 este, cred eu, momentul să și facă!

În relația cu China, Europa are nevoie de reciprocitate și de instrumente de apărare comercială. Dacă una dintre marile puteri își protejează agresiv industria și își împinge exporturile prin politici de stat, iar cealaltă face la fel, iar Europa rămâne blocată între principii declarative și decizii întârziate, rezultatul este pierderea industriei, dependență economică. Șomaj și noi tensiuni sociale, mult exacerbate!

În plan politic intern, centrul democratic trebuie reparat. Asta, spun eu, urgent!

Extremismul crește atunci când oamenii simt că statul nu mai funcționează: migrație gestionată prost, costul vieții, servicii publice slabe, corupție, chiar o aparentă impunitate în anumite cazuri. În 2026, nu există o soluție tehnică care să înlocuiască rezultatele. Dacă rezultatele nu apar, radicalizarea se adâncește. Este un fapt. Și cred că trebuie să fim conștienți de el.

Eurasia Group numește 2026 un an de tipping point, un an de răscruce. Formularea este utilă, iar sensul este simplu: Europa trebuie să decidă dacă influențează evenimentele sau dacă se lasă împinsă de ele. Dacă rămânem pe stilul vechi, cu amânări, cârpeli și dependențe acceptate, vom primi presiune externă, fragmentare internă și lideri care promit liniște, dar livrează slăbiciune.

Europa nu are nevoie de frică. Are nevoie de decizie și de capacitate. Acum.