Consumaţi cianură pentru o partidă de sex bună!

Pentru Petru Cîmpian, primarul Certejului de Sus, orizontul său de aşteptare este măsurat de nivelul cianurii din barajul situat la 500 de metri de casa unde a copilărit. Pentru domnul primar, oamenii care protestează faţă de exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană sunt nişte „diabolici care bat în cap cu poveşti din astea“.

Ca dânsul, probabil, sunt şi cei mai mulţi locuitori din Certej care, după spusele edilului, ar mânca liniştiţi peşte din bălţile cianurate. Domnul primar demonstrează, într-un reportaj realizat de gandul.info, efectele benefice ale cianurii. Omul o dă pe glumă şi ne asigură că cianura ne face mai buni la pat.

Între a muri din sărăcie şi a mânca peşti cu cianură, cei 3.000 de locuitori din Certejul de Sus preferă varianta a doua. Aici, după spusele domnului primar, rata şomajului depăşeşte 35%, iar 15% din locuitorii comunei au luat calea străinătăţii sau a marilor oraşe din cauza lipsei de perspectivă.

Atunci când ieşi din Bucureşti şi o porneşti spre oraşele unde au existat odinioară, spre exemplu, marile combinate siderurgice construite de Ceauşescu este ca şi când ai intra într-un univers paralel părăsit de substanţa vie. Valorile şi aşteptările acestor oameni sunt cu totul diferite faţă de ale celor care ies în stradă şi se declară împotriva proiectului Roşia Montană. Aşa cum pentru locuitorii din Certej protejarea mediului poate părea un moft prea scump şi prea îndepărtat de masa de la prânz.

Sărăcia şi dorinţa de îmbogăţire te împing deopotrivă la gesturi extreme. Ambele se unesc, acum, în fostele zone de exploatare minieră. Dacă ar fi pus să aleagă între ecologie şi a cumpăra ghetuţe la copil pentru că vine iarna şi a sfârşi îmbolnăvit de cianuri exploatând aur pentru marile corporaţii, un părinte din zonele miniere nici nu mai stă pe gânduri.  

Ceea ce domnul primar a fost incapabil să spună este că aceşti oameni duc în fiecare zi o luptă pentru supravieţuire. În 23 de ani de la Revoluţie, statul român nu a făcut nimic nici pentru tinerii care ies în stradă, dar nici pentru cei de la Certejul de Sus. Iar clasa de mijloc a ajuns să fie doar o expresie bună pentru editorialiştii în pană de inspiraţie.

România începea să îmi pară până acum o lună din ce în ce mai mult că este un stat abandonat chiar de cetăţenii săi care, la fiecare alegeri, erau forţaţi să îşi dea votul pentru răul cel mai mic. Unii, păcăliţi cu cuvinte, alţii amăgiţi cu o sacosă cu zahăr şi ulei.

Dar protestele din stradă şi frustrarea de-a trăi clipă de clipă cu gândul la supravieţuire parcă au retrezit această ţară la viaţă. Nu mai este vorba doar despre Roşia Montană, ci despre aşteptările noastre ca români. Poate că atât cei care ies în stradă cât şi locuitorii din Certej sau de la Roşia Montană se vor gândi mai bine atunci când se vor duce la vot. În mod sigur trebuiau s-o facă până acum, timp de 23 de ani.

Nu am fost niciodată un popor de pretenţioşi iar standardele noastre s-au rezumat la a schimba Opoziţia cu Puterea şi invers. Niciodată nu am insistat, spre exemplu, la o transparenţă privind sponsorizarea partidelor. Rareori am taxat neîmplinirea promisiunilor de campanie şi ne-am gândit că proiectele din campania electorală fac parte doar dintr-un show mediatic şi nu din viitorul nostru.

Lentoarea noastră în a-i trage la răspundere pe cei care ne-au minţit 23 de ani a creat două Românii. Pentru că ne-am lăsat cu toţii duşi de nas este greu acum de dopat cu idealism un fost miner care se gândeşte în fiecare zi la ce să mai pună pe masă pentru ca familia al cărei cap este să fie mulţumită. Este greu să îl faci să nu se mai uite spre mină, cu gândul că este vecin cu soluţia de a scăpa de la înfometare şi să nu accepte şi cianurile. Deoarece, pentru aceşti oameni, cianura a fost dintotdeauna răul cel mai mic. Trist.