Cât de fericit e Preanefericitul Daniel

Pe tovarăşul Dan Ilie Ciobotea, cunoscut printre muritori ca Patriarhul Daniel, mi-l amintesc încă din vremurile în care era la Iaşi, până prin 2007. Era tot un fericit, ce-i drept, ceva mai mic decât acum, Mitropolit al Moldovei.

Dar nu mi-l amintesc ca pe fericitul care să fi coborât vreodată în mijlocul ăstora ca mine sau ca tine, pământenii care ne zbatem între o suferinţă şi o altă suferinţă, între grija zilei de azi şi felia de pâine de mâine. Nici ca pe omul mai bun, mai înţelept, care să ne-ntoarcă spre Dumnezeu, atunci când ne mai pierdem între credinţă şi necredinţă. Nici măcar ca pe-un fericit care să ne zâmbească cu tot chipul, care să ne umple sufletul cu speranţă, cu bine, atunci când ne vorbeşte.

Nu, pe tovarăşul Dan Ilie Ciobotea, şcolit şi plimbat numai prin Franţa, Germania şi Elveţia, în anii aceia în care nimeni nu ieşea şi nu se întorcea liniştit în ţară fără să dea cu subsemnatul la Securitate, mi-l amintesc pentru figura lui acră. Pentru faţa aceea, păstrată şi acum, lipsită de orice fericire, de har divin. Mi-l amintesc pentru puţinele momente în care cobora printre pământeni, la mari Sărbători, vorbind, ca şi acum, dintr-o Scriptură sugrumată în limba de lemn. Mi-l amintesc ca pe cel care a transformat Sfânta Parascheva într-un ritual păgân de muls milioane de la proştii care încă mai cred că îşi pot cumpăra cu galbeni iubirea lui Dumnezeu.

Mi-l amintesc ca pe cel mai baron dintre baronii Moldovei. Cel care spăla cadavrele fostului turnător la Securitate, primarul pesedist „Mihai“ Gheorghe Nichita, şi ale acoliţilor lui, slugi de partid sau afacerişti împopoţonaţi în straie de mari capitalişti de către alţi foşti securişti. Mi-l amintesc ca pe cel care înşira cu mâna lui preanesfinţită nişte texte de manipulat mulţimea şi de îngenuncheat şi sfidat judecători, în fiţuica „Lumina“, ziarul ctitorit de tovarăşul Ciobotea. Tot pentru a-i proteja pe oamenii lui de încredere, primarul Nichita&Co.

Pe tovarăşul Dan Ilie Ciobotea mi-l amintesc ca pe dumnezeul la care nu ajungea nimeni. Nimeni, mai puţin marii şmecheri şi puşcăriaşi de partid, ca Fenechiu, primari, vici şi alţi slugoi aflaţi în funcţii-cheie în administraţie sau milionari care cotizau puternic în conturi nesfinţite. Ei erau invitaţii nelipsiţi de la toate cinele de taină găzduite personal de Dan Ilie Ciobotea, în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi.

Observ că tovarăşul nu s-a lepădat nici acum de apucăturile necurate care-l caracterizau în vremurile în care era în Moldova. Doar că a înlocuit primarii cu miniştrii. Zilele trecute, Dan Ilie Ciobotea s-a întâlnit într-o „vizită particulară de binecuvântare“ cu toată floarea politicii româneşti şi nu numai. Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi Mugur Isărescu. Motivul: domnii nu au fost în Bucureşti, de Paşte, şi cică era musai să primească, aşa cum zice nu ştiu ce tradiţie, binecuvântarea.

Cum nu vom afla, probabil, niciodată ce a discutat Preanefericitul cu primii oameni în stat, pot doar să cred că vizita a fost, de fapt, un soi de binecuvântare negociată pe propagandă de partid în biserici, pe zeci de milioane pentru catedrale, pe sute şi sute de mii de hectare de pământ. Pentru că, altfel, nu-mi explic de ce o vizită de binecuvântare trebuie să fie şi „particulară“, atunci când vine vorba despre oameni politici şi puternici în stat.

P.S. 1: Cel mai credincios dintre credincioşii ţărişoarei nu şi-a găsit timp, de la Paşte încoace, să se aplece şi spre aceia dintre noi care şi-au îngropat Învierea şi casele în ape. Pentru sărmanii loviţi de puhoaie, tovarăşul Dan Ilie Ciobotea n-a avut nicio binecuvântare „particulară“, aşa cum ar fi fost creştineşte.

P.S. 2: Înţeleg că Arhiepiscopia Alexandriei şi Teleormanului le-a dat vreo 300 de pachete cu mâncare sinistraţilor şi că încă lucrează la o strategie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe sărmani să-şi facă un adăpost. În acelaşi timp, o ultimă postare pe site-ul Patriarhiei, patriarhia.ro, face referire la o colectă lansată de BOR pentru creştinii din Siria. Oare Teleormanul, tovarăşul Ciobotea, n-ar fi fost mai aproape?