Aici Europa liberă! Bătălia pentru apărarea lumii libere se intensifică. Nu vom ceda
Nu despre postul de radio Europa Liberă va fi vorba în acest articol. Totuși, se cuvine a fi menționată în context legendara companie de radiodifuziune creată de SUA în 1949, în primii ani ai Războiului Rece. Fără îndoială, expresia „Europa liberă” va fi asociată pentru multă vreme, cel puțin în conștiința generațiilor trecute de 50 de ani, cu acest post de radio american, interzis de autoritățile comuniste dar ascultat în clandestinitate de milioane de oameni din lagărul socialist.
Radio Europa Liberă a avut un rol uriaș în apărarea speranțelor est-europenilor aflați dincolo de Cortina de Fier, sub ocupație sovietică, precum și în supraviețuirea încrederii că, la un moment dat, țările noastre se vor elibera de sub dominația Moscovei și a dictaturilor locale impuse de Armata Roșie în 1944-1945. Așa s-a și întâmplat, în annus mirabilis 1989.
...Acum însă, după o scurtă perioadă de relativă împăcare a Kremlinului, în anii ‘90, cu ideea că Rusia a pierdut ceea ce obținuse Stalin prin forță militară, se dă o nouă bătălie pentru libertatea Europei.
NATO și UE s-au lărgit spre Est, în ultimii 20 de ani, pe baza voinței democratice a acestor țări suverane, dar Rusia vrea să arate acum că garanțiile de securitate și frontiera geopolitică oficială a Vestului nu aduc nicio certitudine că mâna Moscovei nu poate intra înăuntru, sub o formă sau alta. Izgonită de popoarele est-europene din poziția de hegemon al Europei Centrale și de Est, după căderea Zidului Berlinului și prăbușirea Uniunii Sovietice, Moscova atacă Europa, deocamdată printr-un război hibrid care nu mai este pus la îndoială în nicio capitală europeană, dar cu avertizări din partea generalilor europeni că ar putea urma mai mult decât un război hibrid: un atac cinetic autentic, în anii care vin.
Recăzută, acum 25 de ani, sub dictatura unui ofițer KGB revanșard și scufundată în delir ideologic imperialist, Rusia dă semne că vrea să revină în fosta sa sferă de dominație, să controleze direcția politică și strategică a țărilor din „străinătatea apropiată”, să determine retragerea militară a SUA din Europa Centrală și de Est, dincolo de aliniamentul din 1997, și să distrugă totodată organizațiile care reprezintă unitatea lumii occidentale și a Europei libere: Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.
După ani de ezitări, lentoare decizională, confuzie și naivități, în care propaganda Moscovei a lucrat masiv și intens în interiorul democrațiilor occidentale, plantând bombe de ură în media sociale și sădind rețele de influență toxică în societate, Europa liberă s-a trezit. Unele state mai repede, altele mai târziu, după ce au fost lovite și rănite destul de serios.
UE în ansamblu s-a trezit, și chiar marile capitale Paris și Berlin, care au finanțat până nu demult înarmarea și pregătirea mașinăriei de război a Rusiei prin contracte gigantice, pretinzând relaxate că „regimul Putin este frecventabil”, s-au trezit și ele. Ultimul interviu al Angelei Merkel, către presa din Ungaria, este lamentabil și dă arama pe față în privința cancelarei care a condus Germania timp 16 ani (2005-2021): aflăm uluiți că „statele de pe Flancul Estic (Polonia și țările baltice) au fost vinovate” de invadarea Ucrainei, pentru că nu crezut în iluziile Acordurilor de la Minsk, „nășite” de Merkel și Hollande, și ar fi compromis diplomația franco-germană cu Putin. Iar Merkel venea după un cancelar german care a intrat efectiv pe statul de plată al lui Putin, plătit din gazul cumpărat de vest-europeni, înainte chiar de construirea nesăbuită a Nord Stream 2. Consternarea față de metamorfoza îngrozitoare a unor foste personaje cu funcții importante în politică, după ieșirea din hainele puterii, continuă să ne tulbure, în România ca și, iată, în Europa. Când au fost oare acești oameni autentici, în ce au crezut ei cu adevărat?
Acum, Europa liberă a decis să se apere. UE și lumea democratică occidentală vor răspunde cu fermitate politică (față de curentul revizionist, anti-democratic și anti-stat de drept, alimentat de Rusia), cu autoritate instituțională și juridică (față de atacul destabilizator și extremist intern) și cu forță militară (față de un eventual atac extern). Pot țipa oricât trădătorii pro-ruși și idioții utili ai Rusiei, căci mecanismele legale și instituționale s-au pus în mișcare peste tot în Europa iar menghina statului de drept se strânge în jurul celor care au trădat și a uzurpatorilor democrației și statului de drept. Greu a fost să se pornească, fie din comoditatea și inerția politică a unora, fie din lașitatea sau corupția altora, fie din incompetența instituțională sau (hai să admitem, la limită) din existența unor carențe legislative, rezolvate între timp.
Mesajul fundamental al acestor zile este că bătălia pentru Europa liberă s-a intensificat. După ce a ratat încercarea din Alaska de a deturna SUA de pe calea tradițională pro-Vest, pro-democrații și pro-drept internațional, Vladimir Putin a revenit brusc de la discursul mieros și fals pacifist din vară față de Donald Trump la amenințările militare brute, la mobilizarea rezerviștilor din Rusia, la atacurile intensificate cu rachete și drone asupra Ucrainei, inclusiv asupra țintelor civile, la violarea spațiului aerian al țărilor NATO/UE, la amestecul agresiv în alegerile din Europa, la acte de sabotaj în țările europene, la șantajarea și hărțuirea țărilor democratice libere din regiune, precum Republica Moldova.
Răspunsul Europei libere începe să fie substanțial, coerent, masiv, eficient. Nu doar anunțarea celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei (și, da, sancțiunile chiar funcționează și erodează economia Rusiei, în pofida discursului de bravadă al putiniștilor!), zidul anti-drone, inițiativa SAFE de 150 de miliarde de dolari a UE (din care România primește a doua mare finanțare din UE, de 16,7 miliarde de EUR pentru înarmare), proiectul Santinela Estică a NATO, continuarea și amplificarea ajutorului militar pentru Ucraina al SUA (așteptăm cu interes discuția Trump-Zelenski de vineri de la Casa Albă și decizia privind rachetele cu rază lungă Tomahawk) dar și al Europei (devenită cel mai mare sponsor), dincolo deci de toate aceste proiecte și inițiative, se consolidează vizibil frontul politic european împotriva agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și altor țări democratice. Iar revenirea susținerii Statelor Unite pentru cauza corectă a Ucrainei este unul dintre semnele cele mai bune și mai încurajatoare ale ultimelor luni. Imaginea Rusiei cu rafinării arzând și cozi la benzină este începutul sfârșitului distopiei lui Putin. Noi presiuni asupra Rusiei urmează.
În acest moment, dincolo de atitudinea obstrucționistă binecunoscută a Ungariei (cu alegeri parlamentare în aprilie 2026, opoziția conducând în sondaje), cu un premier care vrea să facă pe plac Rusiei și să se arate pregătit pentru orice tip de ordine de securitate europeană și mondială (chiar și, sau în primul rând pentru una anti-occidentală, condusă de regimuri autocratice precum China și Rusia), ar mai rămâne în discuție Slovacia (cu comportamentul dual al guvernului de la Bratislava, însă nu un blocant constant) și... noul guvern al Cehiei, care va fi format în jurul miliardarului populist Babiš, cu intenții încă neclare față de obiectivele de apărare ale UE și NATO (oficial nu este anti-UE și anti-NATO), dar cu ostilitate declarată explicit față de ideea ajutorului pentru Ucraina. Faptul că un partid votat de 34,7% dintre cehi va conduce, se pare, Republica Cehă, ne arată încă o dată cât de important este sistemul de partide al unei democrații parlamentare și capacitatea celorlalți de a forma majorități de salvare a direcției politice bazate pe valorile Europei integrate.
Polonia, aflată într-o coabitare politică președinte-premier, va avea alegeri la un an după cele din Ungaria, deci în 2027. Grupul V4 și-a pierdut unitatea acum câțiva ani, fiind divizat în principal de diferențele dintre Polonia și Ungaria față de Rusia. Deși teoretic posibil, nu văd ca foarte probabil scenariul în care formatul Vișegrad să se definească din nou, în integralitate, ca o problemă anti-UE în cadrul blocului european, conturând astfel ideea periculoasă și falsă că Europa Centrală s-ar opune integrării aprofundate a UE.
Mai degrabă m-aș teme de alegerile parlamentare din România, din 2028 (trei ani trec repede) și de lipsa sau dificultatea unei soluții privind o viitoare majoritate pro-europeană reală, angajată prin măsuri ferme, eficiente și profesioniste în marile inițiative ale UE și în reforme modernizatoare interne. Știm, mai sunt încă trei ani și multe se pot întâmpla pe scena politică internă, depinzând bineînțeles și de rezultatele guvernării, dar deocamdată peisajul partinic și procentele nu arată deloc bine, în perspectiva viitoarelor alegeri.
În societate fierb însă, la foc mai mic sau mai mare, idei pentru oferte politice complementare celor din parlamentul actual. Bazinul de peste 6,1 milioane de voturi pro-Nicușor Dan, din care partidele declarate pro-UE fructifică maxim 3,5-4 milioane în total (conform sondajelor recente), arată că avem cam 2-2,5 milioane de votanți pro-occidentali reali, în carne și oase, care s-au exprimat pe 18 mai 2025 și care nu se regăsesc printre votanții partidelor actualei majorități de la București. De ce să nu se încerce și o reprezentare politică serioasă și de calitate a acestor votanți rezonabili la alegerile parlamentare, care să ajute ulterior la formarea unei majorități sănătoase pentru România? De ce să nu se intre într-un dialog rațional și civilizat și cu votanții înfuriați la limita extremismului și a discursului urii, pentru a se reduce temperatura politică din România și a se încerca o calmare a tensiunii? De ce să nu fie formulate oferte politice noi și pentru cei care nu au votat până acum?
...Furtuna continuă în Europa. Bătălia se intensifică, deocamdată în regim hibrid. Sperăm să nu treacă niciodată de acest nivel, oricum periculos, dar pregătirile trebuie făcute pentru toate opțiunile posibile, așa cum procedează în prezent (corect) NATO, UE în ansamblu, Berlinul, Londra, Parisul, Varșovia, Roma, Bucureștiul, Stockholm, Helsinki, capitalele baltice etc.
Nu vom ceda în fața agresiunii, urii, expansionismului și promotorilor violenței. „We shall never surrender” spunea Winston Churchill în iunie 1940. Europa liberă va rămâne generoasă și constantă în valorile sale, în aspirațiile de pace și prosperitate ale democrațiilor liberale, în principiile statului de drept și ale ordinii internaționale bazate pe reglementări, în menținerea parteneriatului strategic cu SUA, în dorința de a sprijini aspirația legitimă și democratică a Republicii Moldova și Ucrainei de a adera la UE, în obiectivul de a obține o pace justă și durabilă în Ucraina, bazată pe garanții de securitate care să demonstreze clar agresorului că nu a reușit și nu va reuși să supună nici Ucraina, nici Europa liberă.