GALERIE FOTO Columbia, începutul sfârşitului pentru navetele spaţiale americane de acum 10 ani
0Cum a început sfârşitul programului de trimitere în spaţiu a navetelor pentru NASA? Startul finalului programului spaţial a fost pe 16 ianuarie 2003, când naveta Columbia a pornit ultima oară în misiune, pentru a exploda la reintrarea în atmosferă, pe 1 februarie 2003.
„Dacă nu am fi avut accidentul Columbia, probabil am fi fost încă în programul spaţial cu navete“, a declarat pentru space.com Wayne Hale, directorul a 40 de misiuni care au decolat de la Johnson Space Center din Houston. El mărturiseşte că pe 16 ianuarie nimeni nu se gândeşte că în 2013 nu vor mai fi navete americane în spaţiu, programul fiind programat atunci până în 2020.
Istoria unui început şi al unui final
Columbia a fost prima navetă americană care a deschis tipul acesta de program spaţial, cu prima ei misiune de pe 12 aprilie 1982. A plecat în spaţiu de 27 de ori, iar ultima misiune a fost folosită pentru cercetare, ducând la bord peste 80 de experimente care urmau să investigheze chestiuni din mai multe domenii.
Dar Columbia a rămas în istorie ca cea de-a doua mare tragedie a programului spaţial american, după accidentul de pe 28 ianuarie 1986 al navetei Challenger. Astfel, din cauza unei bucăţi de spumă folosită pentru izolaţia rezervorului exterior, racheta s-a dezintegrat. Practic, spuma a lovit o parte din navetă la reintrarea în atmosferă, când forţele sunt uriaşe, iar riscul crescut. Efectiv, scutul termic a fost „înţepat“, iar temperaturile uriaşe cu care se confrunta naveta au făcut ca aceasta să explodeze.
„Am fost prea încrezători. Am crezut că avem un vehicul de zbor matur, care funcţiona foarte controlat şi nimic nu era mai departe de adevăr decât asta“, a spus Hale.
Finalul unui program de legendă
Misiunile americane în spaţiu au fost lovite de tăieri bugetare şi lipsa încrederii în capacităţile NASA. După accidentul Columbia, nicio navetă nu a mai plecat în spaţiu pentru doi ani jumătate. Iar apoi, una câte une, fiecare navetă a fost retrasă. Discovery, Atlantis, Endeavour. Toate acestea sunt simple piese de muzeu.
Direcţia NASA s-a schimbat din 2003 încoace, iar mentalitatea este alta. NASA încearcă acum o abordare pentru secolului XXI, cu o navetă numită Orion, realizată în parteneriat cu europenii. Ea va fi folosită pentru explorarea spaţiului până în cele mai întunecate locuri. Pentru zborurile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, NASA se bazează acum pe rachetele ruseşti Soiuz, dar speră să contracteze şi privaţi care să îi ducă astronauţii în aceste expediţii de rutină.
Viitorul NASA
Pentru a trimite modulul Orion în spaţiu, NASA a cerut ajutorul Agenţiei Spaţiale Europene, primul parteneriat de tipul acesta al americanilor. Proiectul Orion, care intenţionează să trimită oameni din nou pe Lună, pe un asteroid sau chiar pe Marte, este construit în acest moment împreună cu Lockheed Martin, dar mai are nevoie de o navetă care să propulseze astronauţii în spaţiu.
Deşi NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au o istorie a colaborării, americanii au fost mereu în prim plan şi nu s-au bazat pe ajutor exterior. De exemplu, construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost un proiect realizat de 15 ţări.
Pentru a înţelege mai bine proiectul Orion puteţi vedea graficul de mai jos, realizat de space.com.