Întreaga suprafaţă a planetei Mercur a fost cartografiată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga suprafaţă a planetei Mercur a fost cartografiată FOTO NASA
Întreaga suprafaţă a planetei Mercur a fost cartografiată FOTO NASA

Oamenii de ştiinţă au reuşit, pentru prima dată în istorie, să cartografieze întreaga suprafaţă a planetei Mercur. Prima planetă de la Soare nu a primit până acum foarte multă atenţie, însă nava Messenger trimisă de NASA a obţinut mai multe informaţii, potrivit SPACE.com.

Sonda Messenger orbitează în jurul planetei Mercur încă din martie 2011 şi  a reuşit, după doi ani, să-i cartografieze întreaga suprafaţă. Înainte de asta, nava Mariner 10, care a trecut prin dreptul planetei în 1974 şi 1975, a reuşit să genereze imagini cu jumătate din aceasta. În afara faptului că Messenger a obţinut imagini cu întreaga ei suprafaţă a îmbunătăţit şi calitatea fotografiilor existente.

Cercetătorul Sean Solomon de la Universitatea Johns Hopkins spune că fiecare metru pătrat al planetei Mercur a fost înregistrat. Cu toate astea, “există zone aflate permanent în umbră, însă încercăm să vedem şi acolo cu ajutorul sistemelor noastre”.

“Când am demarat misiunea Messgenr nu ştiam dacă planeta va arăta ca jumătatea văzută în anii ’70. A existat o întreagă dezbatere pe tema importanţei vulcanismului în istoria planetei”, a mai spsu Solomon.

Imaginile obţinute au demonstrat că, într-adevăr, planeta a avut o activitate vulcanică extinsă. Au fost descoperite, de asemenea, şi noi tipuri de relief precum unele scobituri în suprafaţă pe care cercetătorii le-au numit scorburi. Ei sunt de părerea că acestea au apărut în urma expulzării la suprafaţă a materialelor volatile.

Sonda de 446 milioane de dolari, al cărei nume vine de la MErcury Surface, Space ENvironment, GEochemistry, and Ranging (trad. eng. suprafaţa, mediul cosmic, geochimia şi variaţia planetei Mercur) a fost lansată în 2004. A trecut odată pe lângă Pământ, de două ori pe lângă Venus şi de trei ori pe lângă Mercur înainte să pătrundă în orbita celei din urmă, în 2011.

Sonda Messenger trebui să rămână în spaţiu până în martie 2012, însă a primit acordul să mai opereze un an de zile. Echipa de cercetători din spatele proiectului speră să mai obţină o prelungire de doi ani – timp după care sonda ar rămâne fără combustibil şi s-ar prăbuşi pe suprafaţa planetei Mercur.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite