ACTA nu a fost malefică, era pur şi simplu inutilă

FOTO Shutterstock

Peste câteva ore, Acordul Comercial Anti Contrafacere şi-ar putea găsi sfârşitul în Parlamentul European. Votul stă să înceapă, după ce ultimele dezbateri au avut loc ieri. Zvonurile şi discuţiile sunt destul de clare: PPE, popularii europeni, se vor abţine de la vot, deşi erau iniţial în favoarea tratatului, aşteptând rezultatul de la Curtea Europeană de Justiţie, iar majoritatea vor vota împotriva Acordului.

ACTA se termină, dar ce învăţături tragem din aceste şase luni? Primele informaţii au apărut la câteva zile înainte de semnarea tratatului, la Tokio, în ianuarie. ACTA este un exemplu de legislaţie băgată pe gât cetăţeanului, deşi există deja metode asemănătoare. Ce spunea acest document? Pentru a proteja drepturile de autor şi a impiedica avântul contrafacerii, ACTA punea o responsabilitate în cârca furnizorilor de internet: monitorizarea utilizatorilor pentru posibile download-uri ilegale. O poliţie suplimentară, privatizată, dar mereu la dispoziţia statului. De asemenea, downloadul individual era criminalizat , iar medicamentele generice, adică acele medicamente produse de companii mai mici şi comercializate la preţuri mai mici, puteau fi interzise, deoarece intrau sub incidenţa Acordului Comercial.

Problemele principale ale Acordului erau următoarele: un Acord Comercial impunea schimbarea legislaţiei şi introducerea de măsuri punitive chiar penale, lucru aberant. În al doilea rând, negocierile s-au ţinut mereu în secret, în faţa cetăţenilor europeni fluturându-se o variantă finală, care nu a trecut prin dezbatere publică.

Există metode mai elegante

Astfel, ACTA a devenit ţinta activiştilor de ocazie, a internauţilor nemulţumiţi, a tinerilor care şi-au format cultura pe internet, prin download ilegal. Nu promovez pirateria, dar cred că există metode de luptă împotriva acestora mult mai bune. Vă voi da un exemplu clasic: în momentul când Steve Jobs a introdus magazinul online iTunes, industria muzicală prezicea falimentul ei, din cauza dezvoltării descărcărilor individuale. Dar oamenii şi-au dat seama că modelul funcţionează. Utilizatorii nu mai cumpărau un album complet, ci, adaptându-se la modul de a interacţiona cu tehnologia, cumpărau melodiile favorite, pe care le stocau în calculator.

Astfel, lupta împotriva contrafacerii şi a download-ului ilegal trebuie făcută prin oferirea de soluţii viabile pentru ca utilizatorul să plătească. Simplificarea metodelor de download legal va transforma o generaţie condamnată pentru că s-a obişnuit să primească totul pe gratis. O melodie la o calitate bună, un film downloadat înainte de apariţia „torrentului” vor prima, iar industria va prospera. Alternativele la ACTA sunt mult mai elegante, mai frumoase, decât fluturarea pulanului legii prin faţa utilizatorilor. Şi fiţi convinşi, o legislaţie punitivă de acest fel va scoate la suprafaţă mult mai multe metode de download ilegal decât există acum. Sau, aşa cum mulţi vă amintiţi, va readuce în actualitate comerţul acela din spatele blocurilor, când ne duceam la „oameni influenţi”, care aveau munţi de CD-uri sub pat, cu filme, jocuri şi muzică. Astfel, comerţul din „mână în mână” va redeveni tradiţie. Acest lucru este pur şi simplu de neconceput într-o epocă online care funcţionează după o altă filosofie.

Abordarea germană şi cea franceză

Stiţi că legislaţia actuală e destul de dură cu piraterie şi contrafacerea? Există legi pentru condamnarea acestora, de ce am avea nevoie de o altă metodă de a impune ceea ce ştim deja. ACTA era atât de interpretabilă încât se putea transforma într-o lege asemănătoare legii Hadopi din Franţa, cunoscută şi ca legea celor „trei erori”. Astfel, dacă utilizatorul este prins de către furnizorul de internet că are un trafic mult peste norma obişnuită, este avertizat. La trei abateri, utilizatorul este sancţionat. Francezii spun că prin această metodă s-a eradicat aproape total pirateria. Informaţiile mele arată că ei au uitat să ia în calcul altceva: site-urile online unde se oferă streaming de filme şi muzică (Vplay – o adevărat monument al pirateriei, Jango sau Grooveshark – pentru muzică).

Nu spune nimeni că legea franceză este eronată, dar filosofia nu este în acord cu secolul nostru. Germanii, în schimb, au o altă abordare. Prin intermediul GEMA, instituţia care protejează drepturile de autor, nemţii nu au acces la toate filmuleţele de pe YouTube, de exemplu. Pentru că GEMA monitorizează şi interzice.

În acest moment există prea puţine metode prin care casele de discuri oferă filme online. Utilizatorul este angrenat într-un proces complicat. În loc să încerce să se impună, casele de discuri, furnizorii şi autorităţile ar trebui să ajungă în secolul XXI, să ofere alternative, nu flegme. Şi atunci toată lumea ar dori să plătească. Pentru că putem fura oglinzi rupte de pe maşini, dar am cumpăra la un preţ decent un produs de calitate. Aşa funcţionează piaţa, aşa funcţionăm şi noi. Elveţieni, germani sau români.

Concluzii

ACTA a fost un Acord nepotrivit, într-un moment nepotrivit. Nu a fost atât de malefică pe cât s-a spus, ci pur şi simplu era nepotrivită. Legislaţie există. Prevederi există. NU există disponibilitate din partea furnizorilor de muzică să schimbe sistemul după care funcţionează, iar aşa rămânem blocaţi într-o dezbatere continuă şi într-o spirală negativă.

Ştiţi de ce? Pentru că oamenii atunci când se simt opresaţi, apelează la căi în afara legii. Iar ACTA ne forţa imaginaţia. Prea mult pentru a fi corecţi.