Generaţia pierdută: "tinerii nu sunt în stare să repare obiectele folosite"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gadgeturile de azi sunt un mister pentru copii şi tineri FOTO Engadget
Gadgeturile de azi sunt un mister pentru copii şi tineri FOTO Engadget

Tinerii de astăzi trăiesc într-o lume care are mereu o dată de expirare şi care nu repară aparatele pe care le folosesc. Aşa crede un profesor britanic, care numeşte această generaţie drept generaţia pierdută.

Potrivit lui Danielle George, de la Universitatea din Manchester, citată de „Daily Mail“, copiii şi tinerii sunt incapabili să repare gadgeturile pe care le folosesc. Deşi numim această generaţie una dintre cele mai evoluate din punct de vedere tehnologic, acest lucru o îngrijorează pe George, care consideră că suntem tocmai opusul.

Astfel, Danielle George spune că oamenii tineri se aşteaptă ca gadgeturile să meargă pur şi simplu şi, dacă ele nu funcţionează, le înlocuiesc cu unele noi în loc să le repare. Evident, era mai uşor să repari o maşină de spălat pe vremuri, decât o tabletă sau un smartphone. Danielle George are un argument slab aici, pentru că un telefon modern e mult mai greu de reparat decât orice altceva din trecut.

Profesorul de la Manchester predă inginerie de radiofrecvenţă şi vorbeşte despre acest trend în discursul de Crăciun. Ea consideră că device-urile moderne pot fi reparate cu minime cunoştinţe de inginerie şi electronică. Discursul lui George va fi difuzat de BBC şi ia în considerare trei invenţii britanice - becul, telefonul şi motorul. Cele trei invenţii vor avea parte de câte o emisiune separată.

„Avem o generaţie pierdută care a crescut cu electronice construite în fabrică şi care funcţionează tot timpul. Ne obişnuim ca lucrurile să nu fie stricate“, a declarat profesoara pentru „The Daily Telegraph“.

Cu toate acestea, spune profesaora, există o comunitate de persoane, pasionate de obiecte şi reparaţii, care apreciază tocmai a lua o tabletă sau un telefon, a-l desface şi de a-l înţelege. De asemenea, oamenii aceştia iau obiecte normale şi le transformă. Practic, e comunitatea Do It Yourself.

„Dacă preiei controlul tehnologiei din jurul nostru şi gândeşti creativ, ai putea ajunge la rezolvarea unor probleme mult mai mari ale lumii. Toată lumea are potenţialul de a fi inventator“, a spus Danielle George.

Discursurile de Crăciun ale Royal Institution  îşi au originea în 1825, când prima lecţie a fost ţinută de Michael Faraday. Profesorul Danielle George îi va învăţa pe telespectatorii britanici să trimită mesaje folosind un grătar, să controleze artificiile cu ajutorul laptopului sau să joace un joc folosind becurile de pe un zgârie-nori. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite