S-a deschis IKEA Timișoara. Al treilea magazin al suedezilor în România, dotat în plus față de cele două din București VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IKEA Timișoara, primul magazin IKEA din partea de vest a României și al treilea din țară, a întâmpinat primii clienți joi, 8 iunie 2023. Cel mai nou magazin IKEA s-a deschis oficial pentru clienți în urma ceremoniei simbolice de plantare a unui copac.

Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both
Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both

Suedezii de IKEA au început construcţia celui de-al treilea magazin din România, situat pe un teren aflat în componenţa comunei Dumbrăviţa din Timiș, chiar la intrarea în Timişoara, dinspre calea Aradului, în 25 noiembrie 2021.

Retailerul suedez a investit în noul magazin aproximativ 60 de milioane de euro și a adus în jur de 300 de locuri de muncă.

IKEA este prezentă pe piața din România de 16 ani și suntem cât se poate de bucuroși de faptul că astăzi avem ocazia să facem acest pas important – deschiderea primului magazin în regiunea de vest a țării. Valoarea totală a investiției este de 60 de milioane de euro, ceea ce ne-a permis să creăm cel mai sustenabil magazin IKEA din Europa de Sud-Est și să aducem 300 de oportunități de angajare în regiune. Sperăm ca IKEA Timișoara să aducă inspirație și experiențe unice în cadrul magazinului pentru viitorii clienți, oferind totodată o soluție la nevoia tot mai mare de e-commerce din România”, a spus Nicoletta Muscinelli, Market Manager, IKEA Timișoara.

Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both
Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both

Noul magazin are o suprafață de 26.000 de metri pătrați și oferă o gamă variată de 8.300 de produse de amenajare a locuinței care reflectă filozofia IKEA de design democratic, îmbinând forma, funcționalitatea, calitatea, sustenabilitatea și prețul scăzut.

Magazinul oferă clienților o cafenea, un restaurant cu specialităţi suedeze, un magazin cu produse alimentare suedeze, terasă în aer liber și la Smaland, locul de joacă dedicat copiilor.

Cea mai mare investiție din Dumbrăvița

Este fără îndoială cea mai mare investiție în comuna Dumbăvița, care va aduce și sume importante la bugetul local.

Este greu de spus încă ce înseamnă cifre pentru Dumbrăvița, dar vă pot spune că taxele plătite de IKEA doar pe partea de autorizare au fost cele mai mari plătite până acum la nivel de comună. Este evident că există niște procente care vor veni la bugetul local.

Așteptăm o contribuție importantă. Acesta e un semn că Dumbrăvița și Timișoara se pot dezvolta și altfel decât în zona de imobiliare.

E un bun semnal. Iar lângă IKEA va veni cel mai modern și cel mai sustenabil magazin Dedeman din România.

Practic toată zona, pornind de la IKEA, terminând cu toată zona din apropierea drumului național, ca strategie și dorință a noastră, este de a se dezvolta în această zonă a serviciilor", a declarat Horia Bugarin, primarul din Dumbrăvița.   

Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both
Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, vorbește despre dezvoltarea acestei zone a Timișoarei.

E un semn mare de încredere a investitorilor că dinamica Timișoarei va continua și nu este doar o dinamică economică, ci și o dinamică culturală și socială. Valorile IKEA de diversitate, de invovare și sustenabilitate sunt și valorile Timișoarei. De aceea nu am niciun dubiu că această investiție va deschide multe alte căi pentru prosperitatea timișorenilor și a timișenilor în viitor.

E evident că această zonă se va transforma radical. Orice IKEA atrage după el și alte magazine. Asta plasează Timișoara nu doar pe harta județului, ci ne va face și mai atractiv pentru toată regiunea, ci și pentru oameni din Serbia și din Ungaria. E clar că efectele economice secundare vor fi mari. După București, expansiunea în țară IKEA a început aici, la noi”, a spus Dominic Fritz.

Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both
Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a ținut să sublinieze că Timișul este a doua destinație de investiții din România după București-Ilfov.

IKEA înseamnă o investiție majoră. Și nu orice fel de investiție, ci una care este sustenabilă din punct de vedere energetic și implicat în viața comunității. Timișorenii au fost întotdeauna atrași de branduri de renume. Chiar pe vremea comuniștilor, noi aveam branduri pe care cei din restul țării nu le visau. Făcând această paralelă peste timp, IKEA a demonstrat că ține cont de această specificități pe care timișorenii le au. Timișorenii apreciază lucrurile de calitate și este pentru noi o punere pe hartă. O recunoaștere a locului pe care Timișul și Timișoara o ocupă în acest peisaj investițional. Timișul e a doua destinație de investiții după București-Ilfov, e pe locul dou după București în ceea ce privește investițiile străine. De asemenea e al doilea exportator”,  a adăugat Alin Nica.

Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both
Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both

Cel mai sustenabil magazin IKEA din Europa de Sud-Est

În plus, magazinul IKEA Timișoara implementează standarde de construcție și operațiuni de business inovatoare și sustenabile, urmând standardele BREEAM.

Magazinul este construit în acord cumisiunea IKEA de a fi o companie circulară cu zero deșeuri și emisii reduse de carbon. Totodată, IKEA Timișoara își propune să fie un vecin bun pentru comunitățile din împrejurimi, cât și un loc de muncă excelent.

Magazinul folosește energie regenerabilă, fiind dotat cu 1.750 de panouri fotovoltaice pe acoperiș, și utilizează o centrală geotermală pentru consumul de energie.

Totodată, magazinul IKEA Timișoara este unic și mulțumită faptului că este primul magazin IKEA cu o grădină a biodiversității, aceasta având o suprafață de 1.600 metri și servind drept cămin pentru plante și insecte specifice regiunii, care sporesc biodiversitatea mediului înconjurător al magazinului.

Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both
Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both

Parcarea noului magazin IKEA Timișoara are o capacitate de 754 de locuri disponibile, fiind dotată și cu 12 stații de încărcare a vehiculelor electrice și cu o infrastructură creată pentru o viitoare extindere, care poate susține până la 150 de stații de încărcare.

Magazinul IKEA Timișoara din comuna Dumbrăvița este deschis în fiecare zi, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 și 21.00, iar în zilele de duminică magazinul va funcționa între orele 10.00 și 20.00.

Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both
Deschiderea magazinului IKEA Timișoara FOTO Ștefan Both

La deschiderea magazinului au mai fost prezenți Ekaterina Egorova, CEO IKEA SEE, cât și Therese Hyden, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Suediei în România.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite