Motivul uluitor pentru care trei turiști din SUA și Australia au fost uciși în Mexic. Poliţia a reținut doi bărbați și o femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frații australieni Jake și Callum Robinson, în vârstă de 30 și 33 de ani, și prietenul lor american Jack Carter Rhoad, în vârstă de 30 de ani, au dispărut pe 27 aprilie, în timp ce se aflau într-o excursie de surfing în Ensenada. Cadavrele lor au fost găsite vineri într-o fântână, în apropierea locului unde ar fi fost atacaţi.

Poliția mexicană FOTO: Shutterstock
Poliția mexicană FOTO: Shutterstock

Rudele celor trei bărbați i-au identificat duminică, a declarat un procuror de stat.

Cadavrele lor au fost găsite vineri într-o fântână adâncă de 4 m, la aproximativ 6 km de locul atacului, în orașul Santo Tomás. În apropiere au fost găsite corturile abandonate, o camionetă albă incendiată și un telefon care ar fi aparţinut unuia dintre surferii dispăruți.

În fântână a fost descoperit şi un al patrulea cadavru, dar se afla acolo de mai mult timp și nu avea nicio legătură cu cazul, au declarat oficialii.

Autoritățile cred că bărbații au fost atacați în timp ce încercau să oprească furtul camionetei lor. Atacatorii voiau vehiculul pentru anvelope și i-au împușcat pe turiști când aceștia s-au opus, a sugerat procurorul statului Baja California, Maria Andrade.

Doi bărbați și o femeie au fost reținuți, fiind suspectați de implicare directă sau indirectă în atac.

Baja California este unul dintre cele mai violente state din Mexic, în condițiile în care bandele locale de traficanți de droguri se luptă pentru războaie teritoriale.

Ştirea iniţială

Trupurile a doi surferi australieni şi unul american, dispăruţi în Mexic, au fost găsite cu un glonţ în cap, a comunicat Parchetul mexican, în timp ce familiile lor se aflau la faţa locului pentru a-i identifica, scrie AFP, potrivit AGERPRES.

„Toţi au o gaură în cap produsă de un proiectil de armă de foc”, a comunicat procurorul Maria Elena Andrade. Una dintre pistele principale urmărite de anchetatori este cea a unei tentative de furt a camionetei turiştilor care s-a sfârşit prost.

Mașina a fost găsită arsă nu departe de cadavrele celor doi fraţi australieni, Jake şi Callum Robinson, şi al americanului Jack Carter, împătimiți ai surfingului, care au fost văzuţi ultima oară pe 27 aprilie.

Biroul Federal de Investigaţii din San Diego, sud-vestul Californiei, anunţase anterior că „trei persoane decedate” au fost „găsite la Santo Tomas, în statul Baja California”, fără a dezvălui identitatea victimelor. Santo Tomas se află la aproximativ 45 de kilometri sud-est de oraşul Ensenada, într-o regiune din Mexic marcată de violenţa cartelurilor de traficanţi de droguri.

Autorităţile din Baja California au spus că trei mexicani au fost arestaţi şi au fost interogaţi în legătură cu aceste dispariţii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite