Moment de răscruce pentru tenisul masculin: Previziunile experților pentru 2023

0
Publicat:

Începând din 2004, tenisul masculin a devenit, în mare parte, o afacere în trei, când ne referim la turneele majore.

Nadal (stânga) și Djokovici (dreapta) au încheiat anul 2022 după liderul mondial, spaniolul Alcaraz.
Nadal (stânga) și Djokovici (dreapta) au încheiat anul 2022 după liderul mondial, spaniolul Alcaraz.

Statistica vorbește de la sine despre modul în care Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovici au dominat sportul-alb: au fost 75 de Grand Slam-uri din 2004 încoace. De 62 de ori, trofeul a fost cucerit de unul dintre cei trei „monștri“ ai circuitului. Adică, în 82,6% din cazuri!

Doar că, între timp, „FedEx“ și-a agățat racheta în cui, având 41 de ani. Oricum, elvețianul nu mai era competitiv la nivel înalt, dovadă că a luat ultimul Grand Slam la Australian Open 2018. Dacă Roger se bucură acum de timpul său liber, rivalii săi de o viață, Rafael Nadal (36 de ani) și Novak Djokovici (35 de ani) își continuă lupta cu recordurile. Ce-i drept, ibericul dă semne din ce în ce mai vizibile de slăbiciune din cauza problemelor fizice care se țin scai de el. Nadal e, în continuare, al doilea jucător al lumii, însă a pierdut ambele partide disputate în acest sezon, cu Norrie (12 ATP) și cu De Minaur (24 ATP). Iar presiunea e mare pe Rafa, în condițiile în care abordează Australian Open 2023 (16-29 ianuarie) din postura de deținătorul trofeului.

Dacă Nadal se chinuiește din cauza accidentărilor, în schimb, Novak Djokovici (5 ATP) merge „ceas“, cel puțin deocamdată. Sârbul a câștigat, la pas, turneul de pregătire de la Adelaide, înșirând cinci victorii dintre care patru fără set pierdut. Nole atacă, la Melbourne, al 10-lea său trofeu la Australian Open!

Djokovici și Nadal sunt principalii favoriți ai bookmakerilor pentru primul Grand Slam al anului. Mai ales că de pe tablou va lipsi liderul mondial, Carlos Alcaraz (19 ani), accidentat. Chiar și fără Alcaraz însă, campion la ultimul Grand Slam din 2022, la US Open, în circuitul ATP au apărut câțiva jucători mai mult decât capabili să țină pasul cu Nadal și Djokovici.

În analiza lor pentru Eurosport, postul care va transmite primul Grand Slam al anului, legendarii John McEnroe și Mats Wilander au prefațat sezonul 2023 în circuitul masculin.

John McEnroe
John McEnroe

Americanul pariază pe Alcaraz și Rune

Odată cu noul sezon de tenis, sunt încântat să văd cum se va descurca tânăra generație de jucători. Sunt interesat să văd la lucru jucători precum Carlos Alcaraz, Holger Rune, Jannik Sinner și Felix Auger-Aliassime. E regretabil că Alcaraz va lipsi de la Australian Open din cauza unei accidentări, dar mă aștept la lucruri grozave de la acești tipi și cred că vor forma un grup incredibil. La un moment dat, mă așteptam ca Alexander Zverev, Daniil Medvedev, Dominic Thiem și Stefanos Tsitsipas să preia ștafeta de la Djokovici, Federer și Nadal. Dar acum cred că tinerii de care am pomenit vor fi și mai buni“, a spus americanul John McEnroe, cu șapte trofee majore, la simplu, în palmares.

Mi se pare că, în acest sezon, Alcaraz și Rune sunt cei mai în măsură să preia frâiele puterii în circuit. Sinner e și în acel grup, iar Felix Auger-Aliassime a făcut progrese grozave în ultimele luni și anticipez că și el va câștiga mai multe turnee de Grand Slam în cariera sa. E un moment foarte interesant pentru a vedea dacă unii dintre băieţii de 24-25 de ani vor putea concura cu acești copii, care au doar 19, 20, 21 de ani. 22 în cazul lui Felix. Deci, pentru mine, din grupul acesta se vor alege jucătorii care vor domina următorul deceniu“, a continuat McEnroe.

Avertisment pentru Alcaraz

Acesta a subliniat și o calitate importantă a vedetelor din noua generație: „Poți simți că acești jucători mai tineri sunt neînfricați. Acesta e motivul pentru care acest an pentru Alcaraz va fi foarte interesant. Când se va întoarce după problemele medicale, vom vedea cum va face faţă presiunii. Pentru că, până acum n-avea nimic de pierdut. Acum, a câştigat US Open şi e cel mai tânăr lider mondial din istorie. Se schimbă lucrurile din perspectiva aşteptărilor. Cred că şi la Rune a fost vorba de o scădere, când presiunea a ajuns la el. A făcut un Open al Franţei excelent, mulţi au început să vorbească despre Holger, iar rezultatele au mai venit abia pe final de an. Există presiune şi pentru acești tineri“.

Mats Wilander
Mats Wilander

„Are ceva ce n-am mai văzut“

Suedezul Mats Wilander, de asemenea cu șapte Grand Slam-uri în CV, are, la rândul său, un favorit clar pentru sezonul 2023.

Pentru mine, să-l văd pe Alcaraz câştigând US Open a fost, probabil, cel mai interesant lucru din tenis în cei peste 20 de ani de când lucrez ca analist la TV. Cred că îşi poate extinde seria de victorii pe termen lung şi chiar i-am spus antrenorului său (n.r. - Juan Carlos Ferrero) acest lucru. Cred că poate fi cel mai important jucător din istoria sportului nostru. Oamenii o să mă întrebe: <<Ce vrei să spui? Peste Roger Federer? Peste Rafa Nadal?>>. Da! Atât de multă încredere am în el şi în calităţile sale“, a spus Wilander despre actualul lider mondial.

Expertul Eurosport a explicat apoi ce îl face pe Alcaraz cu adevărat special: „E un băiat care are o voinţă impresionantă, e atât de rapid şi joacă atât de diferit, e capabil să schimbe, în permanenţă, planul tactic şi să rămână la un nivel excepţional. Şi are doar 19 ani. Și mereu îl vezi zâmbind, transmite o energie impresionantă. Să fii cel mai bun din lume şi să te distrezi atât de mult pe terenul de tenis, iată ceva ce n-am văzut de mult timp. La această bucurie a lui mă refer, când spun că poate fi cel mai important jucător din istorie, mă ghidez după ceea ce le transmite puştilor. Nu o să mă lansez să spun acum că o să câştige 10-15 Grand Slam-uri sau mai multe, dar sunt convins că va continua să se impună în multe turnee şi va fi un model pentru generaţii de copii“.

Roger Federer și-a încheiat cariera cu 20 de titluri de Grand Slam.
Roger Federer și-a încheiat cariera cu 20 de titluri de Grand Slam.

Jucătorii cu cele mai multe Grand Slam-uri

Nume Total trofee

1. Rafael Nadal 22

2. Novak Djokovici 21

3. Roger Federer 20

4. Pete Sampras 14

5. Roy Emerson 12

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite