Ortopedia 4D. Examinarea la computerul tomograf echivalează cu zece ani de expunere la radiaţia cosmică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: cantonorthopediccenter.com
FOTO: cantonorthopediccenter.com

Episodul 1 din Cele zece porunci. Ortopedia pediatrică este singura specialitate care îşi desfăşoară tematica sub imperiul celei de a 4-a dimensiuni. Creşterea este procesul unic prin care copilul devine adult.

Majoritatea patologiei ortopedice a copilului este legată de creştere fie că vorbim de coloana vertebrală sau de membre, de picior sau de articulaţii, creşterea este cheia de boltă a întregii patologii ortopedice pediatrice.

Dacă până acum concepţia mecanicistă de corectare a diformităţilor a prevalat în gândirea terapeutică a venit momentul să definim noi concepte şi standarde în ortopedia pediatrică.

Cele 10 porunci ale acestui concept pot fi sintetizate astfel:

1. PREVENŢIA ŞI PREDICŢIA AFECŢIUNILOR ORTOPEDICE LEGATE DE CREŞTERE

Bazat pe metode statistice, studii antropometrice, determinări biologice astăzi putem predicţiona diverse tipare de dezvoltare. Putem anticipa diferite atitudini vicioase şi le putem preveni evoluţia.

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că evităm nenumăratele radiografi de control. Înseamnă că tratăm copilul şi nu poza. Agresiunea radiaţiilor pe un organism în creştere se vede din păcate abia peste 10-20-30 de ani.

Un foarte interesant articol apărut în urmă cu peste 20 de ani în Jurnal of National Cancer Institute (Oxford Journals Medicine JNCI J Natl Cancer Inst Volume 81, Issue 17 Pp. 1307-1312.- Breast Cancer in Women With Scoliosis Exposed to Multiple Diagnostic X Rays-Daniel A. Hoffman, Michele M. Morin, John E. Lonstein, Wendy Visscher, Benjamin S. H. Harris III and Benjamin S. H. Harris III and ) arată că expunerea frecventă la doze mici de raze X a fetelor cu scolioză, de exemplu, duce la creşterea semnificativă a riscului de cancer la sân.

Din păcate nu am întâlnit încă un serviciu de imagistică ce poate să protejeze ariile sensibile la copil în cadrul unui examen radiologic. Şi tot aşa nu am întâlnit un serviciu care să stabilească un protocol al examinărilor radiologice.

Există o investigare excesivă radiologică din considerente care nu ţin de nici un protocol terapeutic. Însă nimeni nu avertizează pacienţii asupra riscului potenţial.

Nimeni nu spune că o examinare computer tomograf echivalează cu 10 ani de expunere la radiaţia cosmică.

De aceea trebuie să introducem alte metode de a aprecia şi cuantifica tulburările de creştere. Şi acestea sunt simple puţin costisitoare şi nu sunt nocive. Însă presupun timp, dedicare şi mai ales cunoştinţe.

Urmează episodul 2: SCHEME TERAPEUTICE MINIM INVAZIVE ŞI MINIM INVALIDANTE

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite