Prebioticele, o soluţie pentru a reduce riscul alergiilor alimentare la copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu cât prebioticele sunt administrate mai devreme, cu atât copiii au mai multe şanse a scăpa de riscul unei alergii alimentare, semnalează un studiu realizat în Franţa. Prebioticele sunt fibre nedigerabile prezente în unele alimente precum prazul, sparanghelul, bananele, care contribuie la formarea unei flore intestinale echilibrate.

În prezent, datele indică o incidenţă îngrijorătoare a alergiilor alimentare. Astfel, 8% din copii şi 2% din adulţi prezintă alergii alimentare. La această situaţie contribuie în mare măsură şi alimentaţia actuală, pe care sistemul imunitar al tot mai multor oameni o tolerează din ce în ce mai greu.

Dacă mult timp oamenii de ştiinţă erau convinşi că probioticele (bacterii prietenoase care alcătuiesc flora intestinală) sunt o soluţie contra alergiilor alimentare, de curând, cercetătorii francezi şi-au îndreptat atenţia spre prebiotice. Aceste fibre care îmbunătăţesc compoziţia microflorei intestinale sunt mai bune decât probioticele pentru a lupta contra alergiilor alimentare, potrivit unui studiu publicat în ediţia din octombrie a revistei „Allergy“.

Cercetătorii de la Institutul de cercetare din Franţa au reuşit să reducă riscul alergiei la grâu în cazul rozătoarelor administrându-le prebiotice. Echilibrul florei intestinale asigură o mai bună toleranţă a sistemului imunitar în faţa alergenilor. Cu cât sunt administrate mai devreme aceste prebiotice , cu atât riscul alergiei alimentare scade, constată autorii.

Pentru a demonstra eficienţa prebioticelor, cercetătorii le-au administrat zilnic rozătoarelor gestante un supliment pe bază de prebiotice (oligozaharide şi inulină). Au continuat monitorizarea şi după naşterea puilor. După 3 săptămâni, şoriceii au fost expuşi la proteine din grâu cu efect puternic alergizant. Rezultatul: şoriceii care au reacţionat cel mai bine la alergeni au fost cei ai rozătoarelor care au primit prebiotice în timpul gestaţiei.

După această fază de laborator, cercetătorii vor continua studiul în 2016, cu teste la care vor participa între 500 şi 1.000 de gravide prezentând riscul de a transmite copilului predispoziţia la alergii. Primele rezultate vor apărea peste 2 ani.  

Între timp, ceea ce se ştie cu siguranţă este că prebioticele sunt benefice organismului, contribuind la echilibrul florei intestinale. Prebioticele se găsesc în ceapă, praz, sparanghel, cicoare, gulii, banane, sfeclă, migdale, cereale, soia.

Prebioticele favorizează înmulţirea bacteriilor intestinale ale microflorei normale a intestinului, ceea ce determină un efect inhibitor asupra dezvoltării bacteriilor patogene, prevenind infecţiile intestinale. Mai mult, prebioticele prezintă capacitate adsorbantă, reţinând pe suprafaţa lor diferite substanţe care, astfel, nu se mai absorb de la nivelul intestinului (aşa cum sunt colesterolul, o parte din acizii graşi şi diferite toxine cu potenţial cancerigen).

Studiile realizate până în prezent au demonstrat un efect favorabil asupra evoluţiei sindromului de intestin iritabil, ca urmare a administrării unei diete cu conţinut îmbogăţit de prebiotice, timp de 3 săptămâni. Administrarea, timp de două săptămâni, a unei diete îmbogăţite în prebiotice a determinat reducerea simptomatologiei de tip dispeptic la pacienţii cu colită ulcerativă acută, iar o dietă similară timp de 3 săptămâni a îmbunătăţit evoluţia la pacienţi cu boala Crohn. Rezultatele acestor studii sugerează că prebioticele prezintă o acţiune imunomodulatoare şi de iniţiere a meca-nismelor de citoprotecţie la nivelul mucoasei intestinale.

La copii, administrarea de formule de lapte îmbunătăţite cu prebiotice a determinat scăderea frecvenţei episoadelor de infecţii acute la nivelul tractului respirator superior, reducerea frecvenţei episoadelor diareice, îmbunătăţirea consistenţei sca-unului, concomitent cu creşterea frecvenţei eliminării scaunului, reducerea nivelurilor de bilirubină din sânge.

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite