Vlad Enăchescu, postare-surpriză pe Facebook: Ce a scris omul adus să facă ordine la clubul Primăriei Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 12 iunie 2019, fostul comentator TVR, ajuns, ulterior, director al postului Telekom Sport, era angajat în funcţia de coordonator al secţiei de handbal, la clubul CSM Bucureşti.

Aducerea lui Vlad Enăchescu la CSM trebuia să revigoreze rezultatele secţiei de handbal, care n-a mai câştigat un titlu, nici la masculin, nici la feminin, din 2018!

La fete, chiar dacă „tigroaicele“ fac o risipă incredibilă pe bani publici, plătind-o doar pe Cristina Neagu, cu peste 17.000 de euro pe lună, ultima performanţă la nivel intern, în Liga Florilor, datează din 2018. Ce-i drept, în 2019, fetele au cucerit, totuşi, două trofee: Cupa României şi Supercupa României. 

La băieţi, bilanţul e şi mai slab! Cel mai bun rezultat în Liga Zimbrilor a fost clasarea pe locul 2, în trei rânduri, în 2015, 2016 şi 2017. La nivel european, echipa a cucerit Cupa EHF, în 2018-2019.

Acum însă, după decizia Federaţiei Române de Handbal (FRH), CSM a ratat, încă o dată, titlul, atât la feminin, cât şi la masculin. Ceea ce a provocat plecarea lui Vlad Enăchescu de la club, decizie anunţată de acesta pe pagina sa de Facebook.

Ce a scris Vlad Enăchescu?

*FRH a decis astăzi să nu acorde titlul şi nicio medalie. Un Consiliu de Administraţie cenuşiu, acaparat de interese meschine, a trimis CSM Bucureşti pe poziţia a doua în clasament, fără elementarele norme de bun simţ şi fără a lua în considerare că egalitatea de puncte cu Rm. Vâlcea era realizată, în condiţiile în care bucureştencele aveau un meci mai puţin disputat!!!

*E trist, dar şi mai dureros este că nu e surprinzător! De ceva vreme se vorbeşte despre corupţia din handbal, despre protejaţi şi interese de clan, despre farseuri care fac legea şi care stabilesc, după bunul plac, ierarhiile şi regulile. Sunt foarte multe decizii contradictorii în sport, iar astăzi am asistat la un nou episod jalnic şi incalificabil.

*Am decis să nu mai continui alături de club, pentru că valorile mele nu sunt în concordanţă cu un diletantism incredibil, cu delăsarea şi cu minciuna, iar ca jurnalist am avut ocazia să mai primesc câteva răspunsuri la eterna întrebare «cum e posibil ca sportul românesc să nu mai performeze»?

*Le mulţumesc tuturor celor care mi-au dat ocazia să pătrund în lumea aceasta, care mi-au înţeles ideile, gândurile şi dorinţele, le mulţumesc jucătoarelor/jucătorilor şi staff-ului pentru clipele fantastice trăite împreună (am să fiu mereu alături de voi), le mulţumesc prietenilor - sponsori care au venit să susţină efortul meu şi le sunt profund recunoscător pentru asta. Cei care m-au dezamăgit se ştiu, sunt sigur, pentru că le-am spus, în mod direct. Una peste alta a fost o experienţă fantastică, pe care aş repeta-o, dar în alte condiţii. Go tigers!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite