Vis de alpinist! Zsolt Torok: „Vreau să ating cel mai înalt vârf al planetei!“

„Ascensiunea nu are rost dacă nu îţi place şi nu o trăieşti din plin“. Acesta este motto-ul după care se ghidează Zsolt Torok, unul dintre cei mai buni alpinişti tehnici din România.

Arădeanul în vârstă de 40 de ani este ghid montan, alpinist profesionist şi speaker motivaţional şi se pregăteşte pentru o expediţie importantă pe Ama Dablam, din Himalaya. Zsolt pune accent pe încredere, seriozitate şi caracter, lucruri care l-au ghidat în viaţă în tot ceea ce a făcut pînă acum.

Care au fost cele mai importante momente din cariera ta de alpinist şi ce proiecte majore ai în următoarea perioadă?
Aşa cum schiorii viseaza la partii interminabile şi motocicliştii la cât mai mulţi kilometri de curbe spectaculoase, alpiniştii se uită cu jind spre Himalaya, pentru că acolo sunt munţii cei mai înalţi. Pentru mine, fiecare ascensiune din cariera mea a fost de maximă importanţă şi m-a obligat să îmi ating limita superioară. Cu fiecare ascensiune, am căutat să excelez atât în alpinismul tehnic, cât şi în cel de mare altitudine şi să mă feresc, în acest fel, de plafonarea într-o anumită direcţie. Mă consider un alpinist polivalent şi mi-am propus să transform dezavantajele cu care se confruntă un alpinist în România în avantaje.Printre cele mai importante momente, aş aminti Trilogia Alpilor - parcurgerea celor trei pereţi nordici faimoşi din Alpi (Eiger, Grandes Jorasses şi Matterhorn) sau proiectul Maratonul Marilor Pereti, în cadrul căruia am urcat peste 16000m in verticale. Şi poate mai important, succesul de pe Nanga Parbat - cea mai importantă realizare de echipă în domeniu din România. Am fost atât liderul expediţiei, cât şi unul dintre acei 4 alpinişti români care au dus tricolorul pe acest vârf mult dorit de către toată comunitatea alpină din întreaga lume. Pentru viitor am mai multe planuri. Anul acesta urmează ascensiunea vârfului Ama Dablam (6810 m, Himalaya), pe varful Pumory (7140 m, Himalaya), pe Shisha Pangma (8046 m) prin peretele sudic – o premieră românească. Printre ele, am programat multe ascensiuni tehnice în Alpi, două expexiţii în Caucaz şi munţii Pamir.


Care e cel mai frumos moment pe care l-ai trait ca alpinist? O amintire, o imagine, un episod de care iti aduci aminte cand ramai singur cu gandurile tale?
Pe Varful Nanga Parbat, la 8125 m, eram singur. Colegii coborâseră, iar ultimul camarad urma să urce. Am stat o oră, uitând de faptul că eram într-un loc atât de greu de atins, un colţ al lumii pe care o ştim unde mulţi doar visează să ajungă. În acest timp, am vorbit cu soţia la telefon, care îmi povestea că băiatul nostru făcea primii paşi în timp ce eu urcam muntele cel mare. Era un lucru simplu, poate, dar venea pe fondul încărcăturii emoţionale pe care o experimentează un om care a muncit mult să îşi atingă un vis, aşa că a fost un moment pe care l-am trăit cu lacrimi de fericire.

Dar episodul care te-a marcat cel mai profund?
Au fost mai multe momente marcante. În 2012, eram doar cu bucătarul în tabăra de bază de pe versantul Diamyr al muntelui Nanga Parbat, supranumit Muntele Uciagaş. O avalanşă uriaşă a lovit tabăra de bază ziua, eram nevoiţi să ţinem de corturi să nu zboare, nu primeam aer şi eram acoperiţi de pudră de zăpadă care intra în căile respiratorii. Câteva ore mai târziu, la miezul nopţii, s-a auzit un sunet înfricoşător care avea o intensitate mult mai mare decât cea din timpul zilei. Stiam că vom muri pentru căştiam cât de mare va fi avalanşa, iar gândul meu, în nebunia căutării lanternei, era ,,cum se poate să mor în avalanşă în tabăra de baza”.
A fost o adiere de vânt, după care am simţit forţa care împrăştia totul sute de metri în jurul taberei, aruncând toate obiectele din jur cu o asemenea forţă că mă aşteptam să fiu următorul la rând. Am rezistat aşa, urlam şi mă certam cu elementul dezlănţuit al naturii, până când am simţit că scade intensitatea suflului şi încet, tremurând ca o frunză, m-am ridicat în picioare după ce am reuşit cu greu să deschid fermoarele smulse ale cortului.

Nevoile calorice explodează pe munte. Care e meniul tău din momentul în care începi o expediţie pe Himalaya?
Eu sunt un gurmand, prin urmare mai şi sufăr când nu am mai nimic din ce am acasă de mâncare. Mâncarea la plic este de bază, însă bucuria mare este când mai mănânci şi o slănină bună afumată, un salam sau un caşcaval. Mâncarea este importantă, dar pe munte, acolo sus, este un adevărat chin să mănânci.
Cea mai mare problemă este cu lipsa lichidelor carbogazoase, nu găseşti decât zăpadă şi gheaţă din care obţii doar apă distilată topită pe care trebuie să o îmbunătăţeşti cu ce se poate. După o lună sau mai mult, te cam saturi de supe la plic, ceaiuri şi pastile efervescente.
Orice băutură, deşi este transportată cu mari eforturi, este binevenită în Tabăra de bază. Iar pe tot parcursul expediţiei se dezvoltă adevărate tactici de conservare şi dozare a energiei pentru un singur scop, „vârful dus-întors”!

Ce va conţine bagajul tău pentru expediţia de la Ama Dablam?
Bagajul conţine strictul necesar pentru a supravieţui în condiţii extreme sau departe de civilizaţie. De la ac şi aţă şi până la tehnologia care te ajută să ţii contactul cu lumea, fiecare obiect din echipament are un rol bine determinat. Rezistenţa este un criteriu esenţial – în expediţie este practic imposibil să repari un gadget, oricât de mic.
Bagajul poate să ajungă la 150 kg şi este transportat la baza muntelui cu ajutorul porterilor. Din tabăra de bază pornim cu echipamente individuale de aproximativ 10 kg, cu rucsac cu tot, altfel ar fi aproape imposibilă ascensiunea în stil alpin. Aşa că fiecare obiect din rucsac trebuie să fie cât mai uşor şi cât mai rezistent. În 1953, după cucerirea Everestului, s-a alergat cu ştirea ca după patru zile să ajungă vestea în Anglia, exact în ziua încoronării Reginei. În 2016, un telefon satelit şi un laptop sunt suficiente pentru siguranţă şi pentru documentarea expediţiei, prin urmare este esenţial să le faci loc în echipamentul de ascensiune. Laptopul poate fi o problemă, poate fi prea greu sau prea slab pentru altitudinile sau temperaturile pe care le suportăm timp de câteva săptămâni, dar este imposibil să îl elimini din echipament. Anul acesta iau cu mine un Lenovo ThinkPad X1 Carbon (foto), un laptop construit mai degrabă pentru oamenii de business şi pe care aş fi spus că îl pot folosi doar în timpul petrecut în ţară, la birou, dar care face faţă cu brio condiţiilor extreme pe care le întâlneşte un alpinist. Este un dispozitiv supus unor teste militare şi care rezistă la temperaturi extreme, altitudini foarte mari, şocuri mecanice repetateşi vibraţii puternice, dar şi umezeală de 91 – 98% - adică toate şocurile prin care poate trece un dispozitiv într-o ascensiune pe munte. La fel de important este că are doar 1,2 kg şi este cel mai subţire ultrabook din lume, aşa că îşi face loc uşor printre cele 10 kg de echipament de ascensiune.

Cât a uşurat avansarea tehnologiei misiunea unui alpinist care urcă pe Himalaya?
Tehnologia pe munte poate să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte. Succesul unei expediţii din Himalayaşi nu numai poate să depindă de analiza corect a unor prognoze profesioniste. Alpiniştii urmăresc cu atenţie evoluţia vremii, iar în funcţie de asta fac nişte alegeri: optează pentru o ascensiune fulger, de exemplu, calculând şansele sau pentru o ascensiune lentă, cu mai multă logistică, dar probabil cu mai puţine şanse de reuşită.
Monitorizarea evoluţiei expediţiei şi transmiterea datelor sunt importante pentru echipa de expediţie, dar şi pentru cei rămaşi în ţară, cei dragi sau partenerii de business. Şi chiar dacă sună banal, mai sunt şi momentele de relaxare din tabără, când te uiţi seara la un film aşteptând să treacă zilele lungi cu vreme rea şi să porneşti în asaltul final.

De-a lungul expediţiilor pe care le-ai avut ai scăpat dintr-o situaţie de viaţă şi de moarte datorită tehnologiei?
Cu siguranţă da, deoarece s-a întâmplat să fiu singur pe munte iar cu ajutorul telefonului satelit şi a laptopului de la bază am primit informaţii utile şi în funcţie de asta m-am retras la timp, evitând o furtună puternică. Există situaţii în care alpinistul poate să ajungă într-o capcană pe munte iar atenţionarea colegilor folosind tehnologia te poate salva din situaţii fatale.

Care sunt calităţile pe care trebuie să le ai, ca alpinist, si pe care nu ti le poate oferi nici cel mai performant laptop, gadget?
Tehnologia, gadgeturile sunt nişte unelte în mâinile noastre, la fel ca pioletul sau coarda. Dincolo de ce ar aştepta cititorul de la mine, răspunsul meu este capacitatea de a sintetiza şi improviza. Alpinistul trebuie să fie curajos, determinat, organizat, însă dincolo de astea este nevoie să poată privi lucrurile în ansamblu, până şi în cel mai mic detaliu, iar pe baza tuturor cunoştinţelor să poată improviza în sensul pozitiv al cuvântului. Alpinismul este o artă - arta ascensiunii, unde folosim toată inteligenţa să ajungem în viaţă atât sus pe vârf, cât şi înapoi. O expediţie este ca o fabrică cu mulţi angajaţi, cu termene de execuţie şi livrare, cu proiecte noi, cu manager si lider, cu executanţi şi furnizori. Se întâmplă ca o singură persoană să fie în rolul fiecăruia amintit mai sus.

Cei care nu practică alpinismul sau alte activitati extreme de acest gen, se intreabă de multe ori: "Ce motivează un alpinist sa plece de la confortul si siguranta de acasa si sa se ia la trântă cu muntele?"
La această întrebare îmi este cel mai simplu să răspund. Viaţa începe dincolo de zona noastră de confort,  astfel trăirile extraordinare te împing să faci lucruri extraordinare. Aici din start facem diferenţa între oamenii care traiesc cu pasiune şi ceilalţi. În final, ai de ales între a trăi calitativ sau confortabil.
Daca e să traduc asta în limbajul hiturilor - care din punctul de vedere al textelor sunt foarte subţiri - ,,fără fluturi în stomac nu simţi dragostea”, iar pentru a simţi fluturi sau adrenalina este nevoie să ieşi din zona de confort, unde nu domină nici iniţiativa, nici implicarea.

De-a lungul anilor, multi alpinisti si-a pierdut viata in timpul unor expeditii. Când incepi, la rândul tău, o expediţie, te gândeşti că e posibil să nu te întorci?
Ştiu că fiecare expediţie în care particip poate fi ultima, însă am încredere în îndoielile mele, iar dacă din ecuaţie reies multe necunoscute, nu mi-a fost ruşine să mă întorc în anul următor – până la urmă, viaţa este mai presus de orice. Cineva scria despre alpinişti o carte cu titlul ,,Cei care nu cunosc Frica”. Alpinistul bun cunoaşte bine frica, iar simplul fapt că reuşeşte să o învingă este un proces firesc şi în niciun caz un act de inconştienţă.

Ca alpinist, care e visul tău cel mai mare? Există vreun vârf pe care speri sa-l cucereşti în anii următori?

În mod paradoxal, Everestul.  Everestul este departe de a fi cel mai dificil vârf, am putea enumera zeci sau sute de vârfuri foarte dificile. Cu toate că ascensiunea Everestului este privită cu o anumită atitudine de către ,,marii specialişti”, eu îmi doresc să ating cel mai înalt vârf al planetei şi să îmi leg numele de acest punct. Restul este performanţă, însă Everest ar fi pentru sufletul meu.