VIDEO Realmente ruşinos: Avem toate fazele suspecte de penalty care au fost judecate în favoarea Realului cu Bayern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Real Madrid a devenit prima echipă din istorie calificată în trei finale consecutive ale Ligii Campionilor. Performanţa echipei lui Zidane e însă „pătată“ de erorile de arbitraj care i-au tot favorizat pe spanioli.

Începând cu faza sferturilor în care a întâlnit Juventus, deţinătoarea trofeului a început să beneficieze de nişte erori ale arbitrilor care, de fiecare dată, au cântărit greu în ecuaţia calificării. 

În meciul-tur cu Juventus, torinezilor li s-a refuzat un penalty. Apoi, în retur, în ultima fază a meciului, când toată lumea se pregătea de prelungiri, madrilenilor li s-a acordat un 11 metri discutabil care, transformat de Ronaldo, a trimis Realul în semifinale.

Prima manşă a „dublei“ cu Bayern a fost fără incidente majore şi câştigată pe merit de „galactici“, însă returul de marţi seara a indignat, din nou, lumea fotbalului. Cei mai înverşunaţi comentatori susţin că bavarezii ar fi trebuit să primească trei penalty-uri. Dacă vom conveni însă că această părere e, totuşi, o exagerare, un lucru e cert: în minutul 45+2, la scorul de 1-1, Bayern a avut un penalty clar, neacordat de turcul Cüneyt Çakιr. Henţul comis de Marcelo în careu a fost atât de evident, încât până şi fundaşul brazilian al Realului nu şi-a permis să ascundă adevărul, după fluierul final.

„Dacă aş spune că mingea nu mi-a atins mâna, aş minţi. Dar astfel de lucuri se întâmplă în fotbal. Nu vorbesc despre arbitri, dar e clar că, uneori, iau decizii în favoarea ta, iar alteori împotriva ta. Dar orice s-ar întâmpla, trebuie să continui să joci“, a declarat Marcelo.

Arbitrajul lui Cüneyt Çakιr a fost atât de scandalos, încât a iritat-o şi pe Pilar Rubio, mama lui James Rodriguez, cel care a înscris golul de 2-2 pentru Bayern pe „Santiago Bernabeu“. „Dacă ăsta n-a fost henţ, atunci ce a fost? De câte ori văd reluările, mă enervez“, a scris Pilar Rubio pe Twitter.

356 de zile au trecut de la ultimul penalty dictat împotriva Realului în Liga Campionilor. Griezmann (Atletico) a transformat ultimul 11 metri împotriva „galacticilor“.   La faza în care Marcelo duce mâna spre minge, nici n-avem ce să discutăm despre ea. E un penalty indiscutabil! Eu ţin cu Real Madrid, dar lucrurile sunt evidente. Ion Crăciunescu fost arbitru internaţional   Acesta nu e Realul din ultimi ani. Au avut o cantitate incredibilă de noroc. Frank Lampard fost jucător Liverpool

VEZI FAZELE SUSPECTE DE PENALTY ÎN „DUBLA“ DINTRE REAL ŞI BAYERN

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite