Un om care l-a dezamăgit pe Prodan a fost la „Arena Naţională“: ce a spus Vlădoiu după ce a ajuns la sicriul lui Didi
0Prodan nu-i mai răspundea la telefon lui Vlădoiu, după ce acesta a acceptat să colaboreze cu Burleanu, omul care l-a alungat pe fostul fundaş din FRF.
„Adevărul“ a scris aici despre oamenii care l-au dezamăgit pe Daniel Prodan, iar doi dintre ei, Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu au fost, astăzi, la „Arena Naţională“.
Primul a fost printre cei care au dus sicriul fostului internaţional pe arena bucureşteană, în timp ce Vlădoiu s-a prezentat, ulterior, acolo pentru a-şi lua adio de la fostul său coleg.
„E o zi tristă pentru fotbalul românesc, din păcate am pierdut un prieten, un mare fotbalist, un mare caracter. Îmi e foarte greu să vorbesc, nu-mi găsesc cuvintele. Pentru mine, a fost un şoc când am aflat pe la 1 noaptea. A fost şi e şocant. Prodan va rămâne un mare om şi un mare caracter, iubea pe toată lumea. Mai rar se nasc asemenea oameni, români adevăraţi. Am stat un an de zile în acelaşi birou. Am jucat şase ani la Steaua împreună, am lucrat la federaţie, e o mare pierdere pentru noi toţi. N-a avut probleme de sănătate şi cred că, dacă l-ar fi durut ceva, n-ar fi zis. Nu-mi vine să cred că la 44 de ani ne-a părăsit. Am pierdut foarte mulţi oameni de valoare şi credeam că generaţia noastră o vom pierde mai târziu, dar, din păcate, Dumnezeu îi ia şi pe cei buni. Sper ca familia să aibă puterea să treacă peste această tragedie“, a spus Vlădoiu la Digi Sport.