Un dinamovist aplaudă Steaua: ce spune Stoican despre transferul lui Ţucudean în Ghencea şi cum îl descrie pe atacant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o perioadă în care formaţia din „Ştefan cel Mare“ face doar achiziţii low-cost, marea rivală îşi permite să aducă jucători din Anglia.

George Ţucudean a lăsat Charlton în liga a doua engleză, preferând să joace în campionatul românesc, la Steaua. Bucureştenii şi-au permis această mutare, făcând a doua achiziţie în această iarnă din rândul foştilor fotbalişti de la Dinamo. 

Într-o intervenţie telefonică la Digi Sport, Flavius Stoican, tehnicianul care a lucrat cu George Ţucudean la Dinamo, a afirmat că Steaua a făcut un transfer excelent.

„Din punctul meu de vedere, Ţucudean e cel mai bun atacant român la ora actuală. Dă goluri, colegii au mare încredere în el. Pe lângă calităţile pe care le are, e un câştig mare pentru Steaua. L-am antrenat pe Ţucudean, îl ştiu din punct de vedere uman, e un caracter deosebit, nu e infatuat, fiţos, ştie că are mult de muncă, dar e un jucător util. Cât l-am antrenat eu, l-am folosit şi cu un al doilea vârf lângă el, dar şi într-un sistem 4-3-3. E util în orice sistem. Ţine foarte bine de minge, are o lovitură de cap deosebită, detentă, forţă, iar la capitolul viteză excelează“, a spus Stoican.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite