Turul Ciclist, etapa a treia: după trei ani, românii au motive de mândrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podiumul Turului Ciclist, etapa a treia
Podiumul Turului Ciclist, etapa a treia

Ziua patru a Turului Ciclist al României a programat etapa a treia, desfăşurată între Bicaz – Piatra Neamţ – Roman – Târgu-Frumos – Hîrlău şi Botoşani, pe o distanţă de 198 kilometri.

Startul s-a dat la ora 13:00, din centrul oraşului Bicaz, iar sosirea a avut loc la ora 17:30 în municipiul Botosani.

Câştigătorul celei de-a treia etape a fost Eduard Grosu, rutierul echipei naţionale a României cu un timp de 4 ore, 47 minute şi 50 secunde. Este pentru prima dată, după ediţia din 2009, când un român câştigă o etapă din Turul Ciclist al României. Podiumul a fost completat de Ivan Stevic (Tuşnad Cycling Team) şi de Eric Baumann (Team UR-Krostitzer-Univega).

Tricoul galben a rămas în posesia lui Vitaliy Buts, rutierul Kolss Cycling Team, urmat în clasamentul general de Krisztian Lovassi  şi de Volodymy Zagorodniy ambii la  4 secunde diferenţă.

Azi are loc a patra etapă a Turului Ciclist al României, desfăşurată pe traseul: Botoşani –Târgu-Frumos – Iaşi – Vaslui, pe o distanţă de 190 kilometri. 

Plutonul pleacă la ora 11:00 din Botoşani, iar sosirea va avea loc în jurul orei 15:30, în centrul oraşului Vaslui. Etapa include 3 sprinturi la Cotnari, Podu Iloaiei şi Iaşi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite