Simona Halep, a noua săptămână ca lider mondial. Pe cine a depăşit ea în clasamentul all-time al tenisului feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep este în continuare numărul 1 în clasamentul mondial WTA, ajungând la a noua săptămână în această postură.

Simona a reuşit astfel să o depăşească pe Karolina Pliskova în clasamentul all-time al jucătoarelor care au fost pe prima poziţie în lume. Halep este acum pe locul 22 all-time şi o va depăşi şi pe Venus Williams, care a fost 11 săptămâni lider mondial.

Dintre jucătoarele din România, Simona e urmată, în clasament, de Sorana Cîrstea (locul 37), Irina Begu (43 WTA), Mihaela Buzărnescu (59 WTA) şi Monica Niculescu (78 WTA). În afara Top 100 o avem pe Ana Bogdan (105 WTA). Toate aceste jucătoare îşi păstrează locurile de săptămâna trecută.

Alexandra Cadanţu, a şaptea română în clasamentul mondial, a urcat o poziţie, până pe 158. Avem şi o nou revenită în Top 200, Irina Bara, care a urcat 31 de poziţii, până pe 184 în lume. Prezenţele româneşti între primele 200 de jucătoare ale lumii se încheie cu Alexandra Dulgheru. Aceasta a coborât un loc şi e acum pe 192.

Românce în Top 200

1. Simona Halep

37. Sorana Cîrstea

43. Irina Begu

59. Mihaela Buzărnescu

78. Monica Niculescu

105. Ana Bogdan

158. Alexandra Cadanţu

184. Irina Bara

192. Alexandra Dulgheru

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite