România visează: Avem grupa naţionalei în preliminariile Mondialului din 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stanciu, printre veteranii actualului lot la echipa naţională
Nicolae Stanciu, printre veteranii actualului lot la echipa naţională

La Zurich, s-au stabilit cele zece grupe europene din care doar ocupantele primului loc vor obţine calificarea directă la turneul final din Qatar (21 noiembrie - 18 decembrie 2022).

România a fost ultima dată la un Campionat Mondial desfăşurat în secolul trecut, mai precis în 1998, în Franţa. 

În această seară, la Zurich, tricolorii au aflat cu ce echipe se vor duela, în tentativa lor de a ajunge la turneul final din Qatar. România a fost plasată în grupa J, care arată aşa:

Grupa J

Germania

România

Islanda

Macedonia de Nord

Armenia

Liechtenstein

S-a îndeplinit dorinţa lui Rădoi: Islanda!

Selecţionerul României a vorbit, de curând, despre grupa pe care şi-ar fi dorit-o după tragerea la sorţi. Ea arăta în felul următor:

Danemarca

România

Islanda

Luxemburg

Andorra

Rădoi voia să joace, din nou, cu Islanda din dorinţa de a-şi lua revanşa faţă de naţionala care a scos România din play-off-ul Euro 2020, după înfrângerea de la Reykjavik, scor 1-2. Acum, această dorinţă i s-a îndeplinit!

CITEŞTE ŞI:

România, bilanţ excelent cu adversarele din preliminariile CM 2022: Doar Germania ne surclasează

Germania, înfiorătoare: Când a ratat ultima dată locul 1 într-o grupă preliminară

România vrea la Mondialul din 2022: Primele reacţii după tragerea la sorţi

Cum se poate ajunge în Qatar?

55 de naţionale europene vor ataca cele 13 locuri alocate bătrânului continent. În urma tragerii la sorţi din această seară avem:

*Cinci grupe de câte şase echipe

*Cinci serii de câte cinci naţionale

Iar, dacă la Euro 2020 s-au calificat direct primele două clasate – noi am terminat abia pe 4 în grupă! – la Mondialul din 2022 vor ajunge direct doar cele zece câştigătoare ale grupelor preliminare! Ocupantele locurilor doi, plus cele două formaţii venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 naţionale se vor lupta pentru ultimele trei locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Ultima dată, am ratat calificarea din prima urnă!

România s-a bucurat de urcarea în urna a doua valorică la tragerea la sorţi din această seară, omiţând însă un amănunt: în iulie 2015, când s-au tras la sorţi grupele preliminare pentru Mondialul din 2018, România ocupa locul 8 în clasamentul FIFA şi, drept urmare, a prins chiar prima urnă valorică, alături de Germania, Belgia, Olanda, Portugalia, Anglia, Ţara Galilor, Spania şi Croaţia. Şi, chiar şi aşa, a ratat cu brio calificarea, terminând pe locul 4 din 6 în grupa E, după Polonia, Danemarca şi Muntenegru, depăşind doar Armenia şi Kazahstan!

TOATE CELE ZECE GRUPE PRELIMINARE PENTRU CM 2022 - ZONA UEFA

Grupa A

Portugalia

Serbia

Irlanda

Luxemburg

Azerbaidjan

Grupa B

Spania

Suedia

Grecia

Georgia

Kosovo

Grupa C

Italia

Elveţia

Irlanda de Nord

Bulgaria

Lituania

Grupa D

Franţa

Ucraina

Finlanda

Bosnia

Kazahstan

Grupa E

Belgia

Ţara Galilor

Cehia

Belarus

Estonia

Grupa F

Danemarca

Austria

Scoţia

Israel

Feroe

Moldova

Grupa G

Olanda

Turcia

Norvegia

Muntenegru

Letonia

Gibraltar

Grupa H

Croaţia

Slovacia

Rusia

Slovenia

Cipru

Malta

Grupa I

Anglia

Polonia

Ungaria

Albania

Andorra

San Marino

Grupa J

Germania

România

Islanda

Macedonia de Nord

Armenia

Liechtenstein

7 prezenţe are România la turneele finale de Cupa Mondială: 1930, 1934, 1938, 1970, 1990, 1994, 1998.  

Urnele tragerii la sorţi pentru Mondialul din 2022

*Urna 1: Belgia, Franţa, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Danemarca, Croaţia, Germania, Olanda

*Urna a 2-a: Elveţia, Polonia, Suedia, Ţara Galilor, Austria, Ucraina, Turcia, Serbia, Slovacia, ROMÂNIA

*Urna a 3-a: Rusia, Irlanda, Ungaria, Norvegia, Cehia, Scoţia, Islanda, Irlanda de Nord, Finlanda, Grecia

*Urna a 4-a: Bosnia, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Belarus, Israel, Georgia, Luxemburg

*Urna a 5-a: Cipru, Armenia, Insulele Faroe, Azerbadjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra

*Urna a 6-a: Moldova, Malta, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino

Calendarul preliminariilor pentru CM 2022

Faza grupelor

*Etapa 1: 24-25 martie 2021

*Etapa a 2-a: 27-28 martie 2021

*Etapa a 3-a: 30-31 martie 2021

*Etapa a 4-a: 1-2 septembrie 2021

*Etapa a 5-a: 4-5 septembrie 2021

*Etapa a 6-a: 7-8 septembrie 2021

*Etapa a 7-a: 8-9 octombrie 2021

*Etapa a 8-a: 11-12 octombrie 2021

*Etapa a 9-a: 11-13 noiembrie 2021

*Etapa a 10-a: 14-16 noiembrie 2021

Play-off

*Semifinale: 24-25 martie 2022

*Finale: 28-29 martie 2022

Turneul final e programat să aibă loc, între 21 noiembrie - 18 decembrie 2022, în Qatar.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite