Răzvan Lucescu, ruinat de patronul-pistolar. Se anunţă „măsuri puternice“ împotriva lui PAOK Salonic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Savvidis
Ivan Savvidis

Pare că nu îi este dat lui Răzvan Lucescu să cucerească primul campionat din cariera sa de antrenor.  Totul din vina unui patron inconştient.

Pare că nu îi este dat lui Răzvan Lucescu să cucerească primul campionat din cariera sa de antrenor. Deşi avusese un parcurs formidabil cu PAOK Salonic până la cele două derbyuri din Grecia, cu Olympiakos Pireu şi AEK Atena, totul s-a ruinat din cauza unui suporter fără minte şi a unui patron de club şi mai inconştient.
După ce recuperase la masa verde punctele pierdute cu Olympiakos, meci nedisputat pentru că un suporter l-a lovit cu o rolă de hârtie pe antrenorul oaspeţilor, PAOK putea reveni pe primul loc în campionat dacă o bătea pe AEK Atena. La ultima fază a jocului, fostul stelist Varela a marcat, dar înainte ca mingea să intre în poartă, Mauricio, aflat în poziţie de ofsaid, a intenţionat să intervină şi el în fază! A influenţat Mauricio sau nu portarul? Arbitri au validat golul, după care au revenit.

În acel moment, patronul lui PAOK, Ivan Savvidis, a pătruns pe teren. Era însoţit de mai multe gărzi de corp, avea un pistol la spate şi s-a îndreptat ameninţător spre arbitru cu mesajul “Eşti mort!”. Fotbaliştii s-au dus la vestiare, jocul nu s-a mai reluat, iar PAOK îşi aşteaptă sentinţa. În orice caz,  de titlu nu mai poate fi vorba la Salonic şi se ia în calcul chiar suspendarea campionatului. "Astfel de fenomene necesită măsuri puternice. Nu vom permite nimănui să ne deturneze de la această cale, chiar dacă decizii dificile necesită consultări cu UEFA", a declarat Georgios Vassilliadis, ministru al Sportului.

Patronul lui PAOK e apropiat de Putin
Ivan Savvidis este un greco-rus. A făcut armata sovietică şi a absolvit Universitatea Economică din Rostov. A deţinut diverse funcţii la fabrica de stat de tutun din Rostov, pentru ca după privatizare să devină directorul lui Donskoy Tabac, cea mai mare fabrică de tutun din Ruia. A fost preşedintele echipei de fotbal Rostov, iar din 2012 a preluat-o pe PAOK Salonic. a cumpărat cel mai luxos hotel din Salonic şi o companie de tutun din Grecia. În 1998 şi în 2003 a fot ales deputat în Duma de Stat a Rusiei şi este considerat un apropiat al lui Vladimir Putin.

Jimenez: “Ne-am temut!”
Antrenorul echipei AEK Atena, Manolo Jimenez, a povestit pentru presa din Spania că el şi jucătorii săi s-au temut pentru viaţa lor. "PAOK a marcat un gol din ofsaid, arbitrul l-a anulat şi jucătorii au început să protesteze 4-5 minute fără ca centralul să elimine pe cineva. Apoi a intrat pe teren patronul lui PAOK cu gărzi de corp şi s-a dus spre arbitru, apoi a venit spre banca noastră şi a început să ameninţe pe toată lumea. La început nu ştiam că avem o armă. Apoi au vrut să încheiem meciul, dar preşedintele nostru ne-a spus să nu mai mergem pe un teren unde un om are o armă. Federaţia greacă trebuie să vadă aceste lucruri şi să ia o decizie. Pentru un gol anulat să intri pe teren să ataci arbitrul. Incredibil", a declarat Jimenez.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite