Prostia care te revoltă până în Franţa: declaraţiile fostului medic al naţionalei, frustrările omului care se crede „Dr-zeu“

Pompiliu Popescu

La cum a vorbit despre importanţa rolului pe care l-a avut la prima reprezentativă, am putea concluziona că Pompiliu Popescu a însemnat pentru tricolori cât Hagi, Balaci şi Răducioiu la un loc.

”Pune-ţi interesul personal înainte de orice!” Cam asta e deviza în România, în Iran şi în orice ţară de pe lume, în care oamenii calcă pe cadavre, numai să le fie lor bine. Restul nu mai contează.

Având această mentalitate, Pompiliu Popescu calcă acum pe echipa naţională, acolo unde a muncit vreo 30 de ani. Nu-l cunosc personal, n-am vorbit niciodată cu el, dar e clar că domnul doctor a făcut o treabă bună, cât timp a fost angajatul FRF, fiindcă altfel n-ar fi rezistat 30 de ani în funcţie. Mai ales că, în această perioadă, la naţionala României au fost fotbalişti cu personalitate, precum Hagi, Popescu sau Petrescu. Legitimaţi la cluburi mari din străinătate şi având parte de cele mai bune condiţii, aceştia n-ar fi acceptat să fie îngrijiţi la lot de un incompetent.

Aşadar, nu priceperea lui Pompiliu Popescu e sub semnul întrebării acum, ci caracterul său. În această privinţă, lucrurile sunt clare: fostul medic al naţionalei se încadrează în tiparul oamenilor care ”scuipă în farfuria din care au mâncat”. Pentru că exact asta face stimabilul medic, de când a fost îndepărtat de la prima reprezentativă. Ce-i drept, momentul a fost ales aiurea, înaintea Campionatului European, dar, într-un final, cel care te-a angajat are şi dreptul de a renunţa la serviciile tale.

Imediat după ce a fost schimbat cu Laurenţiu Oproiu, Pompiliu Popescu a început să facă dezvăluiri pe bandă despre cât de urâtă e atmosfera la lot, cât de prost conduce Burleanu federaţia, ce ”tiran nesimţit” e Anghel Iordănescu, etc. În aceste condiţii, apar două întrebări: ”de ce n-ai făcut aceste dezvăluiri, cât timp ai fost la naţională?” şi ”dacă tot le faci acum, de ce mai regreţi că te-ai despărţit de aceşti monştri?”.

Pe de altă parte, fostul doctor al tricolorilor a pândit primul joc nereuşit de la Euro 2016. Pentru că naţionala a fost dominată fizic, în repriza a doua a meciului cu Elveţia, Pompiliu Popescu a încins telefonul redacţiilor de ziare, al site-urilor şi televiziunilor, imediat după meci. Rezumatul declaraţiilor sale kilometrice: “Dacă eram eu, naţionala n-ar fi căzut fizic!”.

Repetăm greşeala cu “zeul” Neubert

Mai tristă decât atitudinea lui Pompiliu Popescu e naivitatea celor care, în necunoştinţă de cauză, chiar îl cred pe acest om. Vorbim de aceiaşi oameni care au făcut dintr-un simplu preparator fizic, Thomas Neubert de la Steaua, un “zeu”, stârnind amuzamentul multor antrenori şi preparatori fizici, care lucrează pe la alte echipe. 

Bineînţeles, timpul a arătat că, inclusiv cu Thomas Neubert şi metodele sale “şocante, extravagante şi nemaivăzute”, Steaua a dat chix în sezonul recent încheiat, fiind învinsă în lupta pentru titlu de “anticârcelul” lui Şumudică.

De ce trebuie însă să facem din Neubert un “zeu”, iar pe doctorul Pompiliu Popescu să-l confundăm cu un vrăjitor care, folosindu-şi bagheta magică, i-ar fi făcut pe fotbaliştii naţionalei să alerge mult mai mult cu Elveţia?

Pentru că e uşor să fii superficial şi ”să pui botul” la spusele unuia care îşi urmăreşte interesul personal. Şi pentru că, din păcate, mulţi dintre cei care comentează sport sau sunt microbişti n-au făcut în viaţa lor...sport. Şi nu mă refer la miuţa de la colţul străzii, ci la antrenamente serioase şi riguroase, făcute în timp.

Pentru că, dacă cei care îl cred pe Pompiliu Popescu ar fi făcut sport la viaţa lor, atunci ar fi ştiut că:

*Pregătirea fizică făcută la cluburile din Bundesliga, Premier League, Serie A, acolo unde sunt legitimaţi jucătorii elveţieni, nu se compară niciodată cu pregătirea fizică făcută de Dragoş Grigore la Al-Sailiya (Qatar), de Keşeru şi Prepeliţă la Ludogoreţ (Bulgaria) şi de Hoban la Hapoel Beer Sheva (Israel).

*Nu poţi să recuperezi în trei, patru săptămâni, cât a trecut de la reunirea lotului naţionalei, decalajul fizic care s-a creat, de-a lungul unui întreg sezon, între fotbaliştii elveţieni legitimaţi la cluburi de top şi cei români care activează la formaţii de mâna a doua. La fel cum nu poţi să faci dintr-un alergător de semi-maraton, unul competitiv de maraton în trei, patru săptămâni.

*Nu poţi să le dai ritm de joc unor oameni, precum Chiricheş şi Raţ, după ce ei n-au avut aşa ceva tot sezonul. Chiricheş a bifat opt partide în Serie A, în ultima stagiune. Raţ a adunat 16 minute la Rayo Vallecano în 2016. Acum le cerem să joace o dată la patru, cinci zile la Euro 2016, împotriva unor adversari în cele mai bune condiţii fizice şi cu ritm de joc dobândit într-un sezon întreg. Rezultatul e ce am văzut în meciul cu Elveţia.

Şi dacă n-ai făcut sport, nu te pricepi la pregătire fizică şi eşti, pur şi simplu, comentator, măcar poţi să apelezi la memoria ta, ca să-ţi dai seama de ridicolul declaraţiilor date de Pompiliu Popescu. Naţionala României, în ultimii 10-15 ani, deci cu fostul doctor pe bancă, aproape mereu a clacat la cel de-al doilea meci, atunci când a jucat “duble” legate de patru, cinci zile.

Nu sunt nici duşmanul lui Pompiliu Popescu, nici prietenul celui care l-a înlocuit la naţională, nici un guru în ale fotbalului. Dar, uneori, vezi, citeşti şi auzi nişte aberaţii atât de mari, încât senzaţia de revoltă şi de indignare parcurge distanţa Bucureşti – Paris şi te cuprinde din cap până în picioare.