Mourinho, la cel mai dur eşec din Ligă
0“The Special One” a încasat o lovitură sub bărbie, chiar când se aşteapta mai puţin. Eşecul cu 1-4 în faţa Borussiei Dortmund, a fost cea mai dură înfrângere încasată de Mourinho, în Liga Campionilor, în 106 meciuri! Până miercuri seară, antrenorul portughez mai pierduse doar la două goluri diferenţă, de cinci ori.
O înfrângere dureroasă, picată într-un moment nepotrivit. Când Mourinho e cu bagajele la uşă, aşteptând să se decidă doar care e cea mai bună ofertă, de la Chelsea, Manchester City sau PSG. Mazilirea lui Casillas şi relaţiile reci cu alţi grei ai vestiarului de la Real sugerează clar despărţirea portughezului din vară de Madrid, chiar dacă mai are un an de contract.
Contează însă cel mai mult modul în care se va produce plecarea. Ca un învins, un campionat şi o cupă (poate două) fiind cam puţin, în trei ani, pentru lotul şi pretenţiile Realului. Sau cum a făcut-o de la Chelsea şi Inter, ca un învingător, pe cai mari.
Obiectivul primordial al lui Mourinho în acest sezon era Liga Campionilor. “La Decima”, a 10-a Ligă pentru Real Madrid, şi un trofeu pe care “albii” nu l-au mai câştigat din sezonul 2001-2002, reprezenta o miză uriaşă şi pentru portughez. „The Special One” vrea să devină primul antrenor din istoria fotbalului care să câştige Liga cu trei echipe diferite, după performanţele obţinute cu Porto şi Inter Milano.
“Bild” a scris, ieri, că Mourinho s-ar fi decis să se întoarcă la Londra, la Chelsea, şi că Abramovici e dispus să plătească 60 de milioane de euro celor de la Atletico, pentru Falcao, un „cadou” pentru portughez.
Germania, tărâm interzis
Înfrângerea Realului la Dortmund a confirmat statistica şi istoria. Pentru că în Germania, „galacticii” au un palamres incredibil de slab. A fost a 25-a vizită a Realului în Germania şi al 18-lea eşec! În rest, „albii” n-au obţinut aici decât şase rezultate de egalitate şi o singură victorie, în 2000, contra celor de la Bayer Leverkusen.
Visează la „Remontada”
Golul lui Ronaldo a fost o gură de oxigen pentru Real. “Avem nevoie să înscriem trei goluri în retur, ceea ce nu e imposibil pentru noi. Am mai făcut-o de multe ori, mai ales pe teren propriu”, a spus Pepe, a cărui opinie a fost împărtăşită şi de Sergio Ramos. “90 de minute pe “Bernabeu” înseamnă foarte mult pentru orice echipă. Vom încerca să folosim acest timp pentru a marca de trei ori”. Căpitanul de miercuri seară al Realului a reluat o declaraţie lansată în 1985 de un jucător de legendă al “albilor”, atacantul Juanito, care o spusese după un eşec cu 0-2 la Milano, cu Inter, în semifinalele Cupei UEFA. În retur, pe „Bernabeu”, Real s-a impus cu 3-0 şi s-a calificat în finală. “Putem întoarce rezultatul, dar va fi foarte dificil. Într-o noapte „nebună”, în care toate lumea evoluează perfect, când transformăm în gol orice ocazie, ne-am putea califica”, a spus şi Jose Mourinho.
Şi istoria le dă ceva speranţe madrilenilor. În sezonul 1975-1976 al Cupei Campionilor, Realul a pierdut cu 1-4, în faţa lui Derby County, dar s-a impus în retur cu 5-1. A fost singura dată în istorie când “albii”au revenit în urma unui eşec la trei goluri, în manşa tur, în prima competiţie intercluburi.