Meciul echipei de Fed Cup a României a fost reprogramat. Anunţul oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa României de Fed Cup.
Echipa României de Fed Cup.

Federaţia Internaţională de Tenis a decis ca nicio competiţie inter-naţiuni să nu se mai dispute în acest an, astfel încât barajul României cu Italia, de rămânere în Grupa Mondială şi calificare la următoarea ediţie a Turneului Final Fed Cup, a fost reprogramat pentru 5-6 februarie 2021.

România, sub comanda lui Florin Segărceanu, ar fi trebuit să înfrunte Italia, în aprilie, la Cluj, însă acest lucru nu a mai fost posibil, din cauza pendemiei de coronavirus.

Budepesta ar fi trebuit să găzduiască în aprilie 2020 primul Turneul Final Fed Cup din istorie, după o reformă ce a adoptat, practic, conceptul din Cupa Davis. Şi acesta a fost reportat pentru 2021, în perioada 13-18 aprilie. Australia, Belarus, Belgia, Cehia, Elveţia, Franţa, Germania, Rusia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ungaria sunt echipele calificate. Tot vineri, s-a anunţat şi că ediţia 2020 a Cupei Davis este reprogramată pentru la anul.

România a fost învinsă de Rusia la începutul acestui an, în februarie, după ce a evoluat fără Simona Halep, Irina Begu (care s-au menajat pentru a se concentra pe turneele din circuit şi Jocurile Olimpice) şi Sorana Cîrstea (retrasă) - jucătoarele care au adus, practic, punctele la simplu în ultimii ani echipei tricolore. Jaqueline Cristian a înregistrat un debut fulminant, reuşind prima victorie a carierei în faţa unei jucătoare din Top 50, însă Rusia a câştigat meciul decisiv de dublu, scoţând România din lupta pentru trofeu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite