„M-am bătut cu şobolanii în cameră!“ Unul dintre cei mai importanţi fotbalişti de la naţională a stat doi ani departe de fotbal din cauza condiţiilor mizerabile

Fotbalistul care a marcat cel mai important gol al campaniei de calificare la Euro 2016 a avut o cumpănă uriaşă în viaţa sa.

8 octombrie 2015. Arena Naţională. E minutul 91 al meciului România – Finlanda şi „tricolorii” sunt conduşi cu 1-0. Calificarea e compromisă, poate şi barajul. Iordănescu galben pe bancă. Un ultim atac al României. Mingea ajunge undeva la marginea careului la Maxim, care o ridică peste apărarea Finlandei pentru Florin Andone, şut din cădere al atacantului de la Cordoba, portarul respinge mingea, dar parcă din pământ apare Ovidiu Hoban, care o împinge în plasă. Se face 1-1 şi România respiră din nou. La aproape opt luni de la acel moment l-am întâlnit pe Ovidiu Hoban  în cantonamentul naţionalei. Acelaşi tip discret, serios, modest, un fotbalist croit pe tiparele bunului simţ ardelenesc. Între timp, a ieşit şi campion al Israelului, câştigând titlul acestei ţări cu Hapoel Beer Sheeva, fapt care nu i-a schimbat însă reperele vieţii.

Să începem cu acel minut 91 al meciului cu Finlanda. Cum ai apărut în faţa porţii?
Păi eu am iniţiat acţiunea aceea. Am interceptat, i-am pasat lui Maxim şi apoi am urmărit şi a ieşit golul. Sincer, aşa am simţit atunci, că trebuie să fim cât mai mulţi în faţa porţii. Şi am urcat cât am putut eu.
Cel mai important gol al carierei?
Cred că da. La mine nici nu-i prea greu de definit un asemenea moment, pentru că nu sunt chiar un marcator, deşi o mai bag şi eu în aţe când o prind.
Dar tu ce eşti, cum te-ai defini ca jucător?
E vorba aceea, unii cară pianul, alţii cântă la el. Eu m-am obişnuit cu el în spate. N-am fost cine ştie ce talent nici în copilărie, am muncit mult şi am avut ambiţia de a reuşi. Recunosc, am ajuns mult mai departe decât visam vreodată.
Păi unde te visai?
Eu, de felul meu sunt mai naţionalist. Toată copilăria mea am visat să joc un meci la echipa naţională. Apoi când am ajuns în Liga I, am avut acelaşi ţel. Să joc un minut la naţională. Pentru mine naţionala era sfântă. Am ieşit pe stradă la toate marile victorii.

Ultima dată când ai făcut-o?
La Europenele din 2000, după meciul cu Anglia, când a marcat Ganea în ultimul minut. Eram la FC Bihor.
La ultimul turneu final, cel din 2008, ce făceai?
Jucam la Gaz Metan Mediaş. Prinsesem puţin cheag în Liga I. Am stat şapte ani la Mediaş, cred că acolo m-am maturizat, deşi am ratat câteva ocazii de a pleca la mai bine. Puteam ajunge chiar la o echipă de Liga Campionilor. Nu la una mare, dar aş fi jucat în Ligă mult mai devreme. Acum sper să o fac din toamnă.
Revenind la prezent, cum a fost sezonul 2015-2016?
Bun, cel mai bun. Am ieşit campion în Israel, cu Hapoel Beer Sheeva. Nu mai luaseră titlul de 40 de ani. Am contribuit şi eu la calficare şi acum, iată că sunt în lotul pentru Euro 2016. În plus, sunt singurul jucător din Israel care merge la campionatul European. Nu şti ce aş fi putut realiza mai mult.
Consacrarea a venit târziu în cazul tău?
Aşa e, dar eu acum, la 33 de ani, mă simt mai bine ca la 26. Din toate punctele de vedere. E adevărat că la vârsta la care alţii erau deja în fotbalul mare, eu mă chinuiam să mai pot juca fotbal.
Adică...
Am avut o infecţie în sânge după juniorat şi doi ani i-am pierdut. Au fost vremuri grele. Jucam la Blănuri Oradea şi stăteam în nişte condiţii mizerabile. Ne băteam cu şobolanii, că n-aveam loc unii de alţii în cameră. Am plecat doi ani prin Germania în liga a cincea, acolo m-am vindecat, dar am pierdut mult timp.
Şi te gândeai atunci că vei mai ajunge la naţională?
Visam.  Nu mint când spun că toată viaţa mea am visat să joc şi eu un meci la naţională.
Prima convocare când a fost?
În 2013, la un meci cu Trinidad Tobago. Câştigasem Cupa României cu Petrolul şi domnul Piţurcă m-a chemat la lot. Pe 4 iunie 2003, am jucat o repriză.
Deci 2013, prima Cupă şi prima convocare, 2016 primul titlu, primul Euro.  Punctezi la fiecare trei ani. În 2019 ce urmează?
Nu ştiu. Ce ar mai putea fi?
Primul milion de euro.
Ohoo, să te audă Dumnezeu!

Câştigi bine în Israel?
Sunt mulţumit. E mai bine ca în România. Tocmai mi-am prelungit contractul cu Hapoel, pe încă un sezon. Important e că banii se dau la timp, nu există întârzieri nici măcar de o zi. La începutul sezonului fiecare club depune suma care garantează plata salariilor la bancă şi de acolo se plătesc. Mai sunt şi prime de obiectiv. E bine, nu mă plâng. Dar până la milionul de euro mai am mult.
Cum e viaţa acolo?
Sunt destui români sau oameni care au tangenţe cu România. M-am acomodat bine, şi eu şi soţia şi copiii. Băiatul joacă şi el la copii, la Hapoel, ne-am integrat, avem prietene, avem cu cine să ieşim.
Alertă de atentate? Sirena sună?
Doar la exerciţii demonstrative. De aproape doi ani de când sunt acolo nu a fost nicio ameninţare reală. Nu mă simt nicicum în pericol. Fiecare apartament are o cameră de siguranţă, adică un bunker, dar nu am avut nevoie de el.
Te gândeşti să te retragi din Israel?
Nu ştiu ce va fi. Mi-ar plăcea. Preşedintele clubului mi-a propus deja ca după ce mă las să rămân în cadrul clubului, dar e prea devreme să vorbim despre asta. Toată cariera mea a fost construită pas cu pas.
Vine meciul cu Franţa. Ai emoţii?
Nu ştiu, nu cred. Eu abia aştept să jucăm,  ca să arătăm ce putem. Franţa e Franţa, presiunea va fi pe ea, ţară gazdă, favorită, putem profita.
Care e cel cel mai periculos adversar?
Pogba mi se pare un fotbalist foarte bun.
Cine câştigă Euro 2016?
Dacă nu noi, atunci Spania! Glumesc şi nu prea. Ideea e că trebuie să ne propunem mult, ca să reuşim cât mai mult.

18 meciuri şi un gol la echipa naţională are Ovidiu Hoban, din 2013 până în prezent