VIDEO Luptă în trei şi un titlu care s-ar putea decide la golaveraj. Chelsea o învinge pe Liverpool (2-0), după o eroare mare a lui Gerrard. Ce-a spus Mourinho

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerrard (dreapta) a greşit la primul gol, în prelungirile primei reprize. FOTO: Guliver/Getty images
Gerrard (dreapta) a greşit la primul gol, în prelungirile primei reprize. FOTO: Guliver/Getty images

Neînvinsă în ultimele 16 meciuri, ultimul eşec fiind pe 29 decembrie, 1-2 cu Chelsea, Liverpool a pierdut duminică, 0-2, tot în faţa echipei lui Jose Mourinho. Lupta pentru titlu a devenit şi mai încinsă, mai ales că victoria londonezilor o ajută enorm şi pe Manchester City.

Jose Mourinho a venit pe „Anfield“ cu gândul că a pierdut titlul, etapa trecută, când a înregistrat primul eşec cu Chelsea, pe teren propriu, după 78 de meciuri, 1-2 cu Sunderland. Şi că o victorie în faţa „cormoranilor“ ar putea-o ajuta mai mult, paradoxal, pe Manchester City, în lupta pentru titlu. 

Aşa că şi-a prioritizat obiectivele şi a trimis în teren o echipă cu câteva rezerve, printre care şi debutantul Kalas (20 de ani), un fundaş central ceh, ţelul principal fiind calificarea în finala Ligii Campionilor, după returul cu Atletico, de miercuri. 

Liverpool a avut mingea în prima repriză (70% posesie), dar n-a cadrat niciun şut pe poartă. Chelsea a reuşit două, iar unul a fost golul norocos al lui Demba Ba. 

În prelungirile primei părţi, Sakho a trimis o pasă uşoară spre Gerrard, la centrul terenului, dar căpitanul lui Liverpool a scăpat balonul de sub control, apoi a alunecat! Atacantul senegalez al lui Chelsea a interceptat, a pornit singur spre poartă şi l-a învins pe Mignolet (45+3). 

Vezi aici golul lui Demba Ba

În partea secundă, Liverpool s-a prăvălit spre poarta lui Schwarzer, ultimul sfert de oră s-a jucat doar la 30 de metri de buturilor londonezilor, dar elevii lui Brendan Rodgers n-au reuşit să găsească golul izbăvitor. 

Mai mult, în prelungiri, Chelsea a scăpat pe contraatac, Torres i-a pasat lui Willian, ambii jucători intraţi pe teren din postura de rezerve, iar fostul elev al lui Lucescu la Şahtior a marcat pentru 2-0 (90+4)! 

Vezi aici golul lui Willian

Două goluri încasate în prelungirile reprizele de către Liverpool, şi primul meci, după 30 de partide, în Premier League, când „cormoranii“ nu marchează. 

Cu două etape înainte de final, Liverpool rămâne lider, cu 80 de puncte, dar Chelsea s-a apropiat la două puncte. Manchester City este pe locul 3, cu 77 de puncte, dar şi cu o restanţă

City, campioană dacă va câştiga tot până la final

Liverpool e condamnată acum să-şi câştige ultimele două meciuri, însă în cazul în care City bate tot până la final, titlul s-ar putea decide la golaveraj, primul criteriu de departajare, în caz de egalitate de puncte. 

Unde City are acum un avantaj de opt goluri faţă de Liverpool. Iar în ecuaţia titlului poate intra şi Chelsea, în cazul unor eventuali paşi greşiţi ai celor două echipe. 

Programul celor trei în ultimele etape

Liverpool: Crystal Palace (d); Newcastle (a)

Chelsea: Norwich (a); Cardiff (d)

Man City: Everton (d); Aston Villa (a); West Ham (a)

Acum putem spune că am câştigat ambele meciuri în faţa campioanei. Dacă va ieşi Liverpool, am câştigat ambele partide (n.r. - 2-0 şi 2-1). Dacă va fi Manchester City, e la fel. Am învins-o tot de două ori (n.r. - 2-1 şi 1-0)

Jose Mourinho, antrenor Chelsea

 

Citeşte şi 

Cine o mai opreşte pe Liverpool din drumul spre titlu? Cormoranii au mai câştigat un meci şi s-au distanţat în fruntea clasamentului din Anglia

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite