Halep a rămăs fără un bagaj la revenirea în ţară: Cum şi-a evaluat parcursul la Miami şi ce a spus despre locul 1 mondial
0După câteva săptămâni petrecute în America, unde a jucat, pe rând, la Indian Wells şi la Miami Open, Simona Halep s-a întors, astăzi, în România.
Simona Halep a avut un drum lung de parcurs până la Bucureşti şi, după ce a ajuns la destinaţie, a primit şi o veste proastă: a rămas fără un bagaj care s-a pierdut pe drum.
Constănţeanca de 27 de ani va avea o perioadă de pauză în următoarele săptămâni, urmând a reveni pe teren, la Rouen (20-21 aprilie), acolo unde Franţa şi România se vor înfrunta în semifinala de Fed Cup. Potrivit Digi Sport, la sosirea pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“, Halep a vorbit cu reprezentanţii presei. Ea şi-a evaluat parcursul de la Miami Open, încheiat în semifinale, şi a comentat şansa ratată de a reveni pe primul loc mondial.
Ce a spus Simona Halep?
*A fost foarte bine! Sunt foarte mulţumită de rezultat, sunt mulţumită de cum am jucat, a fost o deplasare reuşită şi mă bucur că sunt acasă.
*Nu prea contează acest lucru (ratarea revenirii pe primul loc)! În schimb, mă bucur pentru Barty, pentru că fost primul ei mare turneu câştigat şi cred că a meritat, pentru că traversează o perioadă foarte bună, o felicit.
*N-a fost încărcătură, nici presiune, am fost pe locul 1 destule săptămâni, aşa că nu mai e presiune. Am avut un meci bun la inceput (n.r. – cu Pliskova în semifinale), apoi cu ploaia a fost diferit.
*M-a ajutat foarte mult sosirea lui (n.r. - antrenorul Daniel Dobre)! Sfatul lui a fost foarte bun la fiecare meci. Faptul că am jucat atât de bine, într-o perioadă atât de scurtă cu el, a fost meritul lui. Chiar vreau să-i mulţumesc pentru că a venit.